duminică

21 aprilie, 2024

4 noiembrie, 2014

Economia Europei îşi revine foarte lent şi are o creştere modestă, arată prognoza de toamnă a Comisiei Europene publicată marţi. Avansul PIB preconizat pentru UE în 2014 a fost redus faţă de prognoza de primăvară, prezentată în luna mai, de la 1,6% la 1,3%, iar pentru zona euro de la 1,2% la 0,8%, pe fondul deteriorării situaţiei economice din Franţa şi Italia şi a stagnării economiei Germaniei.

Creşterea ar urma să se accelereze în 2015 pe fondul îmbunătăţirii cererii externe şi interne: în UE este prognozată la 1,5%, iar în zona euro la 1,1%. Acelaşi trend ascendent este estimat de experţii Comisiei Europene şi pentru 2016: 2% în UE şi 1,7% în zona euro.

FOTO: Eurostat (CLICK PE IMAGINE PENTRU MARIRE)

Redresarea ar fi stimulată de consolidarea sectorului financiar – în urma evaluării, testelor de stres ale BCE şi a progreselor în implementarea uniunii bancare – şi recentelor reforme structurale, care vor începe să îşi arate rezultatele.


Comisarii europeni Jyrki Katainen şi Pierre Moscovici au subliniat diferenţa mare dintre economiile statelor europene care se vor menţine în 2014, diferenţe care au tensinţa să se estompeze în următorii doi ani. Pentru 2015 şi 2016 Comisia estimează că toate statele UE vor avea creştere pozitivă.

Pe parcursul perioadei de prognozare, cererea internă ar trebui să beneficieze din ce în ce mai mult de avantajele unei politici monetare flexibile, de progresele înregistrate în reducerea datoriei private și de orientarea bugetară în general neutră.

Investițiile private ar trebui să se redreseze treptat, beneficiind la rândul lor de îmbunătățirea perspectivelor la nivelul cererii și de efectele recuperării decalajelor, deși inițial ar putea fi stânjenite de importante capacități neutilizate.

Cea mai mare creştere a investiţiilor este prognozată pentru Ungaria, 12,7% din PIB în 2014. Comisarul european Pierre Moscovici a explicat acest record al Budapestei prin faptul că 2014 a fost vârf de cheltuire a fondurilor europene, s-au făcut multe investiţii publice întrucât au fost alegeri parlamentare şi locale în Ungaria şi au existat câteva proiecte de investiţii străine directe, mai ales în industria auto.

FOTO: Eurostat (CLICK PE IMAGINE PENTRU MARIRE)

La acelaşi capitol, Comisia estimează în România o scădere de 7,4% faţă de nivelul de anul trecut, însă prognozează pentru următorii doi ani o creştere de 4,4% în 2015 şi de 5,5% în 2016.

(Citiţi aici estimările Comisiei Europene pentru România: Document / Prognoza de toamnă a Comisiei: Perspective sumbre pentru România, deficitul s-ar putea dubla față de țintă)

Consumul privat ar trebui să se dezvolte moderat în 2015 și 2016, fiind susținut de scăderea prețurilor produselor de bază și de creșterea veniturilor disponibile, pe măsură ce piața forței de muncă va cunoaște o ameliorare treptată.

Consumul public ar urma să contribuie în mod marginal la creșterea economică. Pe fundalul unei creșteri moderate a comerțului mondial, este probabil ca exporturile nete să nu contribuie decât în mică măsură la creșterea PIB-ului în anii următori, arată experţii Comisiei.

Inflaţia, sub nivelul „sănătos” considerat de BCE

Inflaţia în zona euro este estimată la 0,5% în 2014, 0,8% în 2015 şi 1,5% în 2016, sub nivelul considerat „sănătos” pentru economie de către BCE.

Şi la nivelul UE, inflaţia va rămâne la un nivel scăzut: 0,6% în 2014, 1% în 2015 şi 1,6% estimat în 2016.

Deficitele sunt în scădere

Reducerea deficitelor guvernamentale continuă, însă scăderea este mai lentă decât în 2013, estimează Comisia Europeană. Nivelul deficitului ajunge în 2014 la 3,0% în UE, respectiv la 2,6% în zona euro.

Orientarea politicii bugetare se estimează a fi aproape neutră în 2014 și 2015. Se estimează că ponderea datoriei în PIB va atinge un nivel maxim anul viitor atât în UE cât și la nivelul zonei euro, ajungând la 88,3%, respectiv 94,8 %.

Riscurile pentru economia Europei

Tensiunile geopolitice au început să se manifeste încă din primăvară: sporirea tensiunilor cu Rusia şi conflictele din Orientul Apropiat ar putea avea efecte nefaste asupra economiei europene

Ar putea apărea corecţii abrupte pe pieţele financiare, în condiţiile în care SUA încearcă să îşi normalizeze politica monetară .

Nu este de neglijat întîrzierea reformelor structurale sau implementarea lor incompletă, care pot avea efecte asupra creşterii economice în UE.

Riscul deflaţiei în zona euro rămâne scăzut, estimează Comisia Europeană.

(Descărcaţi aici rezumatul prognozei Comisiei Europene)

(Descărcaţi aici prognoza Comisiei Europene pentru România)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: