joi

28 martie, 2024

19 martie, 2014

Ioana Petrescu, ministrul finanțelor

Ministerul Finanțelor Publice a publicat miercuri pe site-ul instituţiei o nouă formă a proiectului de lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.

(Decărcați AICI proiectul de Ordonanță)

Una dintre cele mai importante modificări a fost eliminarea prevederii conform căreia contravaloarea achiziţiilor de bunuri imobile şi autovehicule se achită doar prin instrumente de plată fără numerar, prevedere criticată recent de guvernatorul Mugur Isărescu.

În ce privește limitarea încasărilor şi plăţilor în numerar efectuate între persoane fizice, reprezentând contravaloarea de bunuri sau drepturi tranzacţionate, împrumuturi şi alte operaţiuni, plafonul zilnic a fost menținut la nivelul de 10.000 lei/tranzacţie.

  • limitarea plăţilor în numerar efectuate între operatorii economici, indiferent de forma juridică de organizare, la plafonul zilnic maxim de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 de lei/zi, respectiv de 10.000 lei/zi in cazul magazinelor de tipul cash&carry.

În forma anterioară plafonul maxim era de 2.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 5.000 de lei/zi și nu se vorbea de magazine cash&carry.

  • limitarea plăţilor în numerar efectuate de operatorii economici către persoane fizice, reprezentând plata contravalorii unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, acestea fiind de 5.000 de lei/zi/persoană, în noua formă, față de 2.000 de lei/zi/persoană;
  • limitarea încasărilor în numerar efectuate de operatorii economici de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe sau alte drepturi, acordarea de împrumuturi sau alte finanţări la acelaşi nivel de 5.000 lei/zi/persoană, față de 2.000 de lei/zi/persoană;

Amenzile prevăzute sunt setul de consistente: 25% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul stabilit de prezentul capitol pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 lei.

De asemenea, în actualul proiect de lege au mai fost introduse următoarele elemente de noutate:

  • plățile de la operatori economici către persoane fizice, sunt exceptate de la aplicarea plafonului de încasări în numerar stabilit de lege, respectiv de la interdicţia de fragmentare a încasărilor şi a livrărilor/prestărilor de servicii, în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează cu plata în rate, cu condiţia existenţei contractelor de vânzare-cumpărare legal încheiate care prevăd o astfel de modalitate de vânzare, respectiv de încasare a sumelor;
  • posibilitatea ca operatorii economici să restituie persoanelor fizice sumele în numerar, indiferent de nivelul acestora, în cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice sau neprestării de servicii către persoanele fizice, în condiţiile în care la data restituirii acestea din urmă declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar.

În noul proiect se prevede și plafonarea comisioanelor la plata cu cardul: se introduc plafoanele de 0,2% din valoarea tranzacţiei, pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: