vineri

19 aprilie, 2024

14 februarie, 2018

– Probele pe care inculpatul Vlad Cosma susține că ar fi fost falsificate au fost verificate în Camera preliminară de către judecători și au fost considerate legale;
– Procurorul Negulescu nu era la DNA când s-au făcut înregistrările;
– Vlad Cosma, cel care a prezentat la televiziuni înregistrări sau colaje de înregistrări, e condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare și are termenul la apel pe 19 februarie;
– Vlad Cosma e nu doar înculpat, ci și martor în 12 dosare în care, în unele a fost denunțător din proprie inițiativă;
– într-unul din dosare Vlad Cosma a fost denunțător cu identitate protejată;
asistăm la un festival disperat al inculpaților, care spun neadevăruri sau părți de adevăr în cadrul unui atac concertat la adresa DNA;
– există o anchetă declanșată de Inspecția Judiciară – să așteptăm rezultatele unei investigații profesioniste pentru ce s-a întâmplat
– procurorul Negulescu, care apare în înregistrări, a fost exclus din magistratură tocmai pentru conduită necrespunzătoare;
– de două luni există presiuni și șantaje la adresa procutorilor de la Ploiești :

Aceste sunt principalele idei spuse miercuri seară, de către procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în prima conferință de presă organizată de când e în această funcție.

Neobișnuita ieșire publică a procurorului-șef al DNA (seara, la ora 19,30, luând toate întrebările de la numeroșii jurnaliști prezenți, timp de 2 ore) are loc la câteva zile după publicarea de către televiziunile Antena3 și RomâniaTV a unor înregistrări din care ar putea rezulta că asupra lui Vlad Cosma (deputat PSD de prahova), Mircea Cosma (fost președinte al CJ Prahova) și Andreea Cosma (deputat PSD de Prahova) procutorii au făcut presiuni pentru a-i inculpa și ar fi falsificat probe.


Pe parcursul conferinței, Laura Kovesi a declarat de mai multe ori că nu-și va da demisia și că nu există motiv pentru un asemenea gest.

Demn de menționat este că, în prezentarea făcută, procutorul-șef al DNA s-a adresat direct ”cetățenilor cinstiți”, derutați de grupul inculpaților care vor să ”ducă în deriuzine actele de corupție”.

În continuare, declarațiile:

„E un festival al inculpaților condamnați”

Asistăm în ultima perioadă la un festival disperat al inculpaţilor, un festival în care inculpaţi condamnaţi, în care inculpaţi trimişi în judecată spun neadevăruri, spun părţi de adevăr.


Aici nu este vorba despre Kovesi sau despre procurorul şef al DNA. DNA nu este un om, DNA este o instituţie.

Pentru ce suntem atacaţi? Pentru că ne-am făcut treaba, pentru că am dovedit fapte de corupţie, pentru acest lucru suntem atacaţi. Justiţia este sub un asalt (…) de peste un an de zile.

Dacă ne uităm cine atacă, vedem inculpaţi condamnaţi, inculpaţi trimişi în judecată. (…) Oameni care au bani, care au resurse, oameni care au posibilităţi şi care doresc să decredibilizeze actul de justiţie, să decredibilizeze ceea ce s-a făcut în mod corect în ultimii ani, să ducă în derizoriu faptele de corupţie.

Vlad Cosma și-a pierdut calitatea de martor protejat în dosarul despre care se vorbește în înregistrări

  • Inculpatul Vlad Cosma a avut calitate de martor în 12 dosare DNA.
  • De multe ori, din proprie iniţiativă, Vlad Cosma a formulat denunţuri în mai multe dosare.
  • venit din proprie iniţiativă. Nu pot să vă confirm în câte dosare a primit identitate protejată. Într-un dosar, cel discutat în ultimele zile, a avut identitate protejată.
  • De foarte multe ori, prezența sa a fost solicitată de procurori, în special când a fost audiat ca inculpat, dar, de foarte multe ori, din proprie inițiativă, s-a prezentat și a formulat denunțuri cu privire la fapte de corupție.
  • Revenind, într-un dosar, cel care a fost discutat în ultimele zile, Vlad Cosma a avut identitate protejată. Potrivit legii, se face asta când există indicii că pot exista repercusiuni asupra martorilor și el primește un alt nume, care e consemnat prin ordonanță.
  • Este o chestiune ce se folosește peste tot în lume, nu e o chestiune inedită…
  • Inculpaţii au trecut la aplicare planului şi au devoalat propriile lor fapte de şantaj. E unul dintre motivele pentru care inculpatul Cosma, care a fost audiat în calitate de martor protejat luni, i s-a ridicat protecţia pentru că şi-a devoalat singur identitatea.
  • Ridicarea protecției poate avea loc când măsurile au dispărut sau nu mai sunt actuale.

Probele din dosarul lui Sebastian Ghiță sunt legale

La Ploieşti au fost instrumentate mai multe cauze în care Mircea Cosma, Vlad şi Andreea Cosma au fost în calitate de martori şi inculpati.

Într-un dosar, Vlad Cosma a fost trimis in judecată pentru trafic de influenţă alături de Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Cauza a fost înregistrată la ICCJ prin sentinţa penală din noiembrie 2016, cei doi fiind condamnaţi: Cosma Mircea la 8 ani, Vlad Cosma la 5 ani. Acum dosarul este în apel, cu termen săptămâna viitoare, 19 februarie.

În cauza in care membrii familiei Cosma au fost trimişi în judecată, cererile şi excepţiile din procedura de cameră preliminară au fost respinse. Cererile prin care au spus că procurorii nu au procedat legal au fost respinse. În cameră preliminară s-a constatat că probele administrate în cauzele în care au fost trimişi în judecată au fost administrate legale de procurorii DNA Ploieşti.

Reamintim că dosarul la care se referă Laura Codruța Kovesi și despre care se vorbește în înregistrările făcute de Vlad Cosma este cel în care Sebastian Ghiță este acuzat că a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel.

Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro, preciza DNA într-un comunicat din 2015.

Despre presupusul șantaj al familiei Cosma la adresa DNA

  • Vineri, 9 februarie, persoane din anturajul lor s-au prezentat la sediul DNA Ploieşti încercând să intimideze procurorii sub forma unor avertismente de difuzare în presă a unor înregistrări trunchiate de natură să compromită procurorii.
  • Procurorii nu au cedat pentru că ştiau că au procedat legal.
  • Procurorii şi poliţiştii de la Ploieşti nu s-au temut, pentru că ştiau că au respectat legea.
  • Procurorii DNA nu falsifică probe, respectă legea în administrarea probelor. Modul în care administrează probe este supus controlului judecătoresc.
  • Am făcut ce prevede legea. Legea prevede că orice suspiciune de abatere disciplinară se cercetează de Inspecţia Judiciară (IJ). IJ s-a sesizat luni, doi dintre colegii ai căror nume au fost invocate în presă au sesizat chiar ei CSM şi IJ pentru a se face aceste verificări. Aşteptăm să vină IJ şi să verifice modul în care s-a lucrat la acest dosar.
  • Am declarat la începutul mandatului toleranţă zero la corupţie şi la neprofesionalism Când procurorii nu au respectat atribuţiile profesioanle am sesiuat IJ, am cerut CSM revocarea unor procurori care nu şi-au îndeplinit atribuţiile. La primul semn că un procuror DNA nu a respectat legea am reacţionat conform atribuţiilor legale.
  • Avem mecanisme legale de autocurăţare.

Vlad Cosma este cel care a declanșat duminică scandalul în centrul căruia se află DNA Ploiești – el a susținut că procurorii de la acest Serviciu l-au silit să facă mai multe denunțuri și au fabricat mai multe dosare împotriva unor foști demnitari, printre care și Sebastian Ghiță.

Luni, DNA central și șeful DNA Ploiești au negat toate acuzațiile aduse de fostul deputat PSD și au anunțat că Vlad Cosma este acuzat că ar fi șantajat procurorii pentru a obține soluții favorabile pentru el și tatăl său, Mircea Cosma, fost președinte PSD al Consiliului Județean Prahova.

Cei doi au fost condamnați în primă instanță la cinci ani (Vlad Cosma), respectiv opt ani (Mircea Cosma) de închisoare, într-un dosar cu o mită de aproape 4,5 milioane de lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: