sâmbătă

20 aprilie, 2024

7 noiembrie, 2015

cristian piedoneUPDATE: Fostul primar al Sectorului 4 și cele două funcționare reținute împreună cu acesta au primit mandat de arestare preventivă.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă și a venit după două ore de deliberări.

Cristian Popescu Piedone a fost apărat de o echipă formată din patru avocați.


În referatul de reținere, procurorii DNA precizează că inculpații aveau obligația de a constata că SC Colectiv Club SRL nu poate să desfășoare activități de alimentație publică în spațiul din București pentru că nu exista dovada că protecția la foc este asigurată în incinta respectivă.

„Așadar, cei 3 inculpați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cunoscând că, sunt încălcate condițiile legale de funcționare, și-au asumat încălcarea legii și au emis autorizația pentru SC Colectiv Club SRL, asumându-și consecința funcționării clubului în condiții de nesiguranță publică”, susțin procurorii DNA.

Cristian Popescu Piedone și două  funcționare de la Serviciul autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 au fost reținuți vineri noaptea, după aproximativ șapte ore de audieri, într-unul dintre dosarele deschide după incendiul din Club Colectiv, care a dus la decesul a 34 de persoane și rănirea altor peste 180.

Cei trei vor fi prezentați sâmbătă la instanță, cu mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.


După șapte ore de audieri, Cristian Piedone a fost scos în cătușe din sediul central al DNA, înainte de miezul noții,  și dus în Arestul Capitalei.

El le-a declarat jurnaliștilor care așteaptau ieșirea sa că are încredere în justiție.

Cristian Popescu Piedone

  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
  • fals intelectual

Procurorii anticorupție susțin că fostul primar se face vinovat de următoarele fapte:

„În calitate de funcționar public – primar al sectorului 4 București, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12.07.2006, H.G.R. 1739/06.12.2006 și Ordinul M.A.I. nr. 3/2011, prin aceea că a emis acordul de funcționare nr. 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare cu nr. 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către S.C. COLECTIV CLUB S.R.L., la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr 7, sector 4 București.

Prin aceasta, a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei Sectorului 4 București, în urma cărora reprezentanții S.C. COLECTIV CLUB S.R.L., care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei.

De asemenea, pentru a autoriza funcționarea punctului de lucru S.C. COLECTIV CLUB S.R.L, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a emis cele două acte administrative (acordul de funcționare și autorizația de funcționare) sus menționate, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că S.C. COLECTIV CLUB S.R.L îndeplinea cerințelor legale necesare avizării.”

Aurelia Iofciu –  șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4

  • complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
  • complicitate la fals intelectual

Luminița Larisa Ganea – funcționar la Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4

  • complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
  • complicitatet la fals intelectual

În cazul lor, DNA a menționat într-un comunicat: ”Inculpatele IOFCIU AURELIA, în calitate de șefă Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 și GANEA LUMINIȚA-LARISA, angajată a aceluiași serviciu, l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menționată le-a avizat.”

Trei anchete pe cazul Colectiv

În momentul de față, procurorii fac învestigații în trei dosare care privesc incendiul de la Club Colectiv.

Primul dosar a fost deschis la Parchetul General și în acesta au fost arestați deja cei trei acționari ai clubului – Costin Mincu, Alin Anastasescu şi Paul Gancea, pentru ucidere din culpă.

Vineri seara încă trei acuzați au fost reținuți în acest dosar principal: Mihai Niță și Daniela Ioana Niță, acționari ai Golden Ideas Fireworks Artists SRL, firma care s-a ocupat de spectacolul pirotehnic din seara tragediei, sunt acuzați de favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, iar Viorel Zaharia – unul dintre angajații trimiși să se ocupe de artificiile de la concertul de pe 30 octombrie – a fost reținut pentru ucidere din culpă.

Un al doilea dosar este la DNA, dosarul în care au fost reținuți Cristian Piedone și cele două funcționare care au eliberat ilegal autorizația de funcționare a Club Colectiv.

Al treilea dosar se află în lucru tot la DNA și a fost deschis prin autosesizarea Secției militare de aici, în urma dezvăluirilor făcute în presă.

În acest caz se verifică dacă nu cumva se fac vinovați și unii angajați ai ISU București – Ilfov, care ar fi controlat de mai multe ori clubul, dar nu au constatat lipsa avizului pe care ei ar fi trebuit să-l elibereze.

“Sunt indicii și date potrivit cărora s-a vătămat dreptul la viață și integritatea corporală a peste 180 persoane și s-a realizat un folos necuvenit administratorilor clubului Colectiv, constând în permiterea funcționării acestuia în afara cadrului legal și obținerea de venituri patrimoniale din activitățile desfășurate în aceste condiții. Sesizarea din oficiu cu referire la această ultimă faptă a avut în vedere că incendiul produs în data de 30.10.2015, în incinta clubului Colectiv, a avut drept consecință decesul a 32 persoane și rănirea gravă a peste 140 persoane, precum și datele și informațiile apărute în spațiul public, conform cărora clubul în cauză ar fi fost avizat pe linie P.S.I. și ar fi fost controlat de către cadre militare din raza de competență pe linia respectării normelor legale referitoare la securitatea la incendiu”, au explicat procurorii DNA.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: