sâmbătă

20 aprilie, 2024

25 august, 2017

DNA cere ca Senatul să-i ridice imunitatea lui Viorel Ilie (foto), senator și ministru pentru relația cu Parlamentul, pentru a-l putea cerceta pentru instigare la infracțiunea de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Aceste infracțiuni ar fi fost săvârșite în luna iulie, la nici două luni de la numirea sa în funcția de ministru.

Concret, este un dosar referitor la un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. DNA acuză că acest concurs a fost aranjat astfel încât să fie câștigat de anumite persoane, care au primit atât subiectele de concurs, cât și rezolvările acestora.


În același dosar, procurorii anticorupție au dispus urmărirea penală a altor trei angajați din Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (MRP), toți trei acuzați de săvârșirii infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații:

Elena Felicia Pop – directoarea de cabinet a ministrului 

Maria Alexandrescu – angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs

Mihai – Cornel Zaharia – angajat în cadrul MRP, membru al comisiei de concurs


Faptele de care-i acuză DNA, așa cum au fost prezentate într-un comunicat al instituției:

Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant.

Proba scrisă a fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017.

În acest context, în perioada 20 – 31 iulie 2017, Ilie Viorel, ministru pentru relația cu Parlamentul, cu intenție, a determinat-o pe suspecta Pop Felicia-Elena, directoare de cabinet a ministrului, să solicite membrilor comisiei de concurs Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel, subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie 2017.

La data de 28 iulie 2017, suspecții Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel au pus la dispoziția directoarei de cabinet subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise, știind că respectivele informații nu erau destinate publicității și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă.

În aceeași zi, directoarea de cabinet, suspecta Pop Felicia-Elena a dat candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați față de ceilalți candidați, a reieșit ca ei, potrivit înțelegerii, au și întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidații favorizați.

Mai mult, potrivit statului de funcții din schema de personal a ministerului, nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora.

Reamintim că pe 31 iulie, procurorii anticorupție au percheziționat cinci birouri din Palatul Victoria, birouri care aparțineau Ministerului pentru Relația cu Parlamentul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: