vineri

26 aprilie, 2024

16 aprilie, 2014

Procurorii anticorupţie au extins, miercuri, urmărirea penală din dosarul de corupţie al primarului Radu Mazăre, cu două acuzaţii de fals în declaraţii, fiindcă nu a trecut în declaraţiile de avere contul unde i s-a virat o parte din mita de 175.000 de euro pe care ar fi primit-o, potrivit DNA.

„În declaraţiile de avere formulate în datele de, 11 mai 2012 şi 29 iunie 2012, de către Mazăre Radu Ştefan, nu este trecut contul personal, deschis la o unitate bancară din Israel.

În acest cont, a fost virată de către o societate comercială, la data de 13 septembrie 2011, suma de 95.000 euro.


Astfel, această informație nu apare nici la rubrica IV – 1, respectiv active financiare – conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5000 de euro.

De asemenea nu apare nici transferul făcut de firma respectivă în contul personal al suspectului, la rubrica VII – venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, anunţă un comunicat al DNA.

Este vorba de o parte din mita de 175.000 de euro pe care primarul Constanţei ar fi primit-o de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, în schimbul contractului pentru construirea locuinţelor sociale din cartierul „Henri Coandă”.

În dosarul referitor la această mită, DNA a cerut săptămâna trecută arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, însă magistraţii au respins solicitarea. Recursul se judecă vineri, 18 aprilie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: