vineri

29 martie, 2024

13 septembrie, 2015

iohannis junckerPreședintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a sunat  duminică pe liderii a cinci din șase state membre care au anunțat că vor vota împotriva cotelor obligatorii de redistribuire a refugiaților, printre care și pe președintele Klaus Iohannis, pentru “pregătirea Consiliului extraordinar, de luni, al miniștrilor de interne”. 

Informația a fost oferită chiar de șeful Comisiei, care a postat pe Twitter câte un mesaj, după fiecare discuție purtată, toate având haștagurile „#refugeecrisis”și „#solidarity”.

„Tocmai am avut o conversaţie cu Klaus Iohannis, preşedintele României, pentru pregătirea Consiliului extraordinar de luni al miniştrilor de Interne”, a transmis Jean-Claude Juncker prin Twitter.


Reacția Administrației Prezidențiale a venit într-un răspuns oferit Mediafax în care se spune că şeful statului român şi-a exprimat solidaritatea în privinţa crizei imigranţilor, arătând că România participă la programe europene pentru sprijinul refugiaţilor, cum este de exemplu programul Frontex. De asemenea, Klaus Iohannis a reiterat poziţia în privinţa refugiaţilor potrivit căreia România respinge cota obligatorie.

Reamintim că ministrul român de interne, Gabriel Oprea, are mandat să voteze împotriva cotelor obligatorii de relocare a refugiaților.

Numărul maxim de imigranți pe care România acceptă să-i găzduiască este cel stabilit în luna iunie, adică de 1.785 de persoane.

Majoritatea calificată: Cum trece/pică decizia în JAI

Pentru ca programul Juncker să treacă este nevoie de majoritate calificată, adică de votul a 55% dintre statele membre reprezentând cel puțin 65% din populația UE (care numără aproximativ 508 milioane cetățeni).


O abținere în cadrul votului cu majoritate calificată este calculată ca un vot împotrivă. Abținerea nu este echivalentă cu neparticiparea la vot.

Marea Britanie, Danemarca şi Olanda nu participă la vot, sunt obligate să accepte astfel de cote ((opt-out), dar s-au oferit, totuşi, să primească mii de refugiaţi.

Așadar, minoritatea de blocare trebuie să includă cel puțin patru membri ai Consiliului care să reprezinte peste 35% din populația UE.

Oponenții Programului Juncker îndeplinesc prima condiție (număr de memri), dar populația acestor state este departe de totalul de 35% din cetățenii UE.

Până acum, țările din Grupul de la Vișegrad (Ungaria, Cehia, Polonia și Slovacia), plus România și Letonia, au anunțat că se vor opune cotelor obligatorii de relocare a 160.000 de imigranți. Asta înseamnă că propunerea Comisiei Europene ar trebui să treacă, potrivit aritmeticii de vot, fără probleme. Rezultatul votului va arăta însă cât de adâncă este falia dintre Europa Occidentală  și cea Centrală și de Est.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat, vineri, pe Twitter, că “fără un semn concret de solidaritate și unitate“ la Consiliul JAI (al miniștrilor de interne și justiție), nu va aștepta reuniunea din octombrie, ci va convoca pentru septembrie un summit de urgență al șefilor de stat și de guvern, pe subiectul crizei refugiaților.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: