sâmbătă

20 aprilie, 2024

7 octombrie, 2012

Mariana Gheorghe, directorul general al OMV-Petrom, a declarat duminică, la emisiunea ”După 20 de ani” de la ProTv, că zăcământul de gaze descoperit în Marea Neagră ar putea asigura independența energetică a țării în privința gazelor naturale, iar exploatarea ar putea începe la finele acestui deceniu.

„Această descoperire pe care o numim noi sonda Domino 1 este o estimare de acumulare de gaze de circa 42 de miliarde până la 84 miliarde de metri cubi de gaz. Producţia ar putea începe pe la sfârşitul decenului acesta, undeva spre anii 2018″, a declarat Gheorghe la emisiunea „După 20 de ani” – a spus Mariana Gheorghe.

Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited, filială a companiei americane Exxon Mobil, a început împreună cu OMV Petrom (SNP), în decembrie 2011, forajul într-un perimetru petrolier din Marea Neagră aflat în concesiunea companiei româneşti.


La începutul anului, OMV Petrom şi Exxon Mobil au anunţat că au făcut o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

ExxonMobil Exploration and Production România pregăteşte pentru următorii doi ani investiţii de până la 1,23 miliarde de dolari în foraj petrolier şi lucrări adiacente în Marea Neagră.

Săptămâna trecută, directorul general al grupului austriac OMV, Gerhard Roiss, a declarat pentru revista Manager că grupul a găsit în Marea Neagră o rezervă „gigantică de petrol şi gaz, o descoperire de importanţă mondială”.

„În următorii ani peste 50% din necesarul de resurse energetice primare vor reveni şi în România din hidrocarburi, petrol şi gaze. Al doilea, având în vedere situaţia la gaz, pentru că vorbim acum de piaţa de gaz, 70% din necesarul românesc este producţie locală şi 30% este importată. Dacă se dovedeşte că această exploatare este comercială şi de succes, atunci avem şansele să fim independenţi energetic, din punctl de vedere al necesarului de gaze în România” – a spus Mariana Gheroghe, directorul general al OMV-Petrom.


Principalii producători de gaze din România sunt compania de stat Romgaz Mediaş şi OMV Petrom, care cumulat produc anual aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze.

Cele două companii asigură două treimi din necesar, diferenţa fiind importată din Federaţia Rusă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: