sâmbătă

20 aprilie, 2024

10 aprilie, 2015

erste-bank-Depozitele bancare nu vor mai garantate de stat începând din luna iulie, când intră în vigoare noua legislaţie agreată şi elaborată acum doi ani cu Comisia Europeană, informează Die Presse.

În prezent, depozitele austriecilor de până în 100.000 de euro sunt garantate, jumătate din valoare fiind recuperată de la bancă şi cealaltă jumătate de la stat. Din iulie însă, statul nu va mai participa la acest proces şi se creează un fond de asigurare special al băncilor, în care băncile depun bani pentru perioade în care ar avea probleme.

Gradual, banii disponibili în următorii 10 ani trebuie să ajungă la 1,5 miliarde de euro. Dacă între timp are loc colapsul unei bănci mari, atunci fondul se va putea împrumuta de pe pieţele internaţionale pentru a avea la dispoziţie fondurile necesare, însă termenii în care o poate face sunt încă neclari.


Pe de altă parte, chiar dacă se ajunge la pragul de finanţare de 1,5 miliarde de euro, aceşti bani nu sunt suficienţi. Această sumă nu reprezintă decât 0,8% din valoarea tuturor depozitelor din Austria. Prin urmare este puţin probabl că depozitele oricărei bănci ar fi acoperite în mod adecvat, iar în cazul colapsului mai multor bănci cel mai probabil economiile austriecilor se vor evapora.

În schimb, depozitele rezultate în urma unor moşteniri, tranzacţii imobiliare, dote şi partajului la divorţ vor fi protejate timp de trei luni, până la suma de 500.000 de euro. Acestora li se adaugă depozitele în monedă străină şi cele ale marilor companii.     O schimbare importantă se referă la perioada de rambursare a sumelor din depozitele garantate. Aceasta se va reduce la 5 zile, de la 20 de zile în prezent.

Die Presse arată că legislaţia a fost agreată acum doi ani cu Comisia Europeană şi Austria ar fi obţinut o derogare de la asigurarea depozitelor.

Multe bănci austrece sunt prezente în Europa de Est şi în România. Ele sunt însă şi cele mai expuse la potenţiale pierderi în cazul unor sancţiuni mai dure impuse Rusiei. Este evaluarea FMI şi a Fitch, care au avertizat şi că băncile suedeze, franceze şi italiene sunt de asemenea vulnerabile.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: