luni

18 martie, 2024

9 mai, 2018

Dezbaterile europene privind apărarea monedei unice europene, respectiv a stabilităţii financiare a UE în faţa unei eventuale noi crize, ar trebui să înregistreze progrese semnificative până în luna iunie.

Atunci, la summit-ul liderilor UE din iunie strategii Uniunii ar trebui să ajungă la o soluţie privind viitorul instituţiilor comunitare implicate.

Dezbaterile au loc în cadrul campaniei de reformare a UE, declanşată încă de anul trecut. În joc sunt, pe de o parte:

  • atribuţiile şi complementaritatea instituţiilor financiare: Mecanismul European de Stabilitate (ESM), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi, pe de altă parte,
  • rolul instituţiilor politice europene, Comisia Europeană şi Parlamentul European, în angrenajul  competenţelor de aprobare a cererilor de asistenţă financiară a statelor membre.

În context, Comisia Europeană a lansat, în decembrie 2017, un proiect de dezvoltare (şi înlocuire) a Mecanismului European de Stabilitate (ESM) într-un Fond Monetar European (FME) , în mare parte similar cunoscutului FMI.

FME ar trebui să facă UE, mai precis Zona Euro, mai pregătită să facă față unor eventuale crize ca aceea declanșată în 2008.

Dincolo de consensul de principiu privind obiectivul strategic, nici instituțiile financiare implicate și nici membrii UE al cărui cuvânt atârnă cel mai greu nu s-au pus încă de acord cu detaliile.

(Citiți și: Emmanuel Macron și Angela Merkel promit să își armonizeze viziunile de reformă europeană până la summit-ul UE din iunie)

Primele probleme

Diferențele de opinii au apărut din startul dezbaterii:

  • Comisia Europeană ar dori să rebranduiască Mecanismul European de Stabilitate (actualul ESM) ca Fond Monetar European (FME, după modelul Fondului Monetar Internațional – FMI), dar îl lipsește de puterea de a stabili condițiile de acces la resursele sale și de a monitoriza respectarea condițiilor, consideră Michael Ioannidis, cercetăror senior la Max Planck Institute for Comparative Public Law and International Law din Heidelberg.
  • „Condiționalitatea nu este treaba FME, ci în principal a Comisiei”, conchide expertul din Germania.
  • Viitorul Fond Monetar European (FME) ar trebui să fie guvernat la fel ca Banca Europeană de Investiții (BEI), având responsabilitatea propriului capital față de ţările membre acţionare, atrage atenţia însuşi Klaus Regling, directorul general al ESM (Mecanismul de Stabilitate care s-ar transforma în Fondul Monetar European – FME).
  • Banca Centrală Europeană (BCE) obiectează privind titulatura de Fond Monetar, pentru că atributele politicii monetare ar trebui să rămână în sarcina băncii centrale a Zonei Euro.

Ce sunt, ce fac și ce vor 


Una dintre principalele diferențe dintre Mecanismul European de Stabilitate (ESM) actual și proiectul Comisiei Europene privind Fondul Monetar European (FME) constă în plasarea acestuia din urmă în cadrul legal al UE, printr-o reglementare a Consiliului UE.

ESM este în prezent o entitate în afara legislaţiei comune a UE, o instituţie europeană creată în urma tratatului din 2012 dintre cele 19 state membre ale Zonei Euro, pentru a proteja stabilitatea financiară a acesteia.

Directoratul General Pentru Politici Interne al Parlamentului European prezintă profilele comparate ale Mecanismului de Stabilitate actual (ESM), al Fondului Monetar (FME), conform proiectului CE și al Băncii Europene de Investiții (BEI).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: