vineri

29 martie, 2024

26 septembrie, 2016

angela-toncescuAngela Toncescu (fost președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor – CSA -foto)) și soțul Giorgianei Hosu, fostă adjunctă la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au fost reținuți luni de DNA.

Inculpații din dosar

TONCESCU ANGELA, la data faptelor membru și ulterior președinte al Consiliului de Administrație al S.C Carpatica Asig S.A. Sibiu, sub aspectul săvârșirii a 3 infracțiuni de cumpărare de influență,

HOSU DAN, la data faptelor administrator de fapt la unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată,
– instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
– dare de mită,


TATU ION-SORIN, la data faptelor administrator de fapt la unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 26 septembrie 2016, față de inculpatul

CATARAMĂ CĂTĂLIN MARIAN, comisar șef de poliție, șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul I.G.P.R.-D.C.C.O., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată,
– fals informatic, în formă continuată,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
– luare de mită.

Faptele, descrise de DNA:

1. Începând cu 30 martie 2015, inculpata Toncescu Angela, la acea dată administrator – membru în Consiliul de Administrație al S.C Carpatica Asig S.A., a acționat în mod sistematic, direct sau prin intermediul unor terțe persoane aflate în cercul său relațional, în vederea influențării deciziilor de la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) în favoarea intereselor sale personale și ale societății de asigurări.


Demersurile acesteia au fost realizate atât pentru obținerea avizului necesar numirii sale în funcția de președinte Consiliului de Administrație al S.C. Carpatica Asig S.A., cât și pentru ca A.S.F. să nu adopte unele decizii nefavorabile societății de asigurări S.C Carpatica Asig S.A.

Printre persoanele care au acționat în vederea favorizării/susținerii intereselor inculpatei Toncescu Angela se numără inculpații Tatu Ion-Sorin, Hosu Dan și o altă persoană, administratori de drept sau în fapt ai unor societăți comerciale cu activitate în domeniul asigurărilor.

Astfel, în perioada 30 martie 2015 – 14 martie 2016, în schimbul influenței asupra unor persoane din conducerea A.S.F., persoanele susmenționate au pretins și primit foloase necuvenite constând în indemnizații lunare de la S.C. Carpatica Asig SA.

Primirea banilor era mascată prin încheierea, cu societățile administrate de inculpați sau interpuși ai acestora, a unor contracte păguboase pentru societatea de asigurări, valoarea acestora ajungând în unele cazuri până la 480.000 euro fără TVA.

Concret, acțiunile celor inculpaților Tatu Ion-Sorin și Hosu Dan au vizat influențarea voturilor exprimate la data de 04 august 2015 în cadrul Consiliului A.S.F., astfel încât:
– să fie demarată procedura de avizare a inculpatei Toncescu Angela, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Carpatica Asig SA,
– să nu fie sancționată aceeași inculpată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară,
– să fie menținută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan, a S.C. Carpatica Asig S.A., în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situație financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcționare și constatarea stării de insolvență (urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro).

2. În data de 03 august 2016, inculpatul Hosu Dan, prevalându-se de ascendentul moral pe care-l avea asupra inculpatului Cataramă Cătălin Marian, ca fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți, din cadrul I.G.P.R.-D.C.C.O., l-a instigat pe acesta din urmă să acceseze, fără drept, sistemul informatic administrat de către M.A.I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date și să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate.

În baza acestor informații, inculpatul Hosu Dan a urmărit să încheie mai multe înțelegeri patrimoniale cu urmașii persoanelor decedate cu scopul obținerii unui procent semnificativ pentru sine din sumele ce urmau a fi acordate de către societățile de asigurări responsabile civilmente.

În data de 26 august 2016, pentru “ajutorul” acordat, inculpatul Hosu Dan i-a oferit cu titlu gratuit inculpatului Cataramă Cătălin Marian un sejur într-un resort de pe litoralul românesc, lucru pe care acesta din urmă l-a acceptat.

Giorgiana Hosu a fost adjunct al DIICOT între 2013 și 2016. A fost numită pe acest post la propunerea lui Victor Ponta. Ea a ocupat postul de șef interimar după ce Alina Bica și-a dat demisia din cauza primului dosar, în decembrie 2014.

Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: