(1816-1897), primul profesor de economie politică din ţara noastră; ministru şi prim- ministru în câteva rânduri după 1857; membru şi preşedinte al Academiei Române. A participat, alături de Nicolae Bălcescu, la Revoluţia din 1848. Urmează Şcoala de Mine, obţinând diploma de inginer în 1841. La Paris, audiază şi cursurile de economie politică ţinute la Sorbona de J.B. Say. Profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, unde, pe lângă cursurile de geo- logie şi mineralogie, inaugurează şi cursul de economie politică. Au rămas consemnate lecţia de deschidere (23 noiembrie 1843) “Despre importanţa economiei politice”, ca şi următoarele două: “Trebuinţele omului în societate; averile lui; valoarea ce au lucrurile” şi “Ce trebuie să înţelegem prin producţia bogăţiilor”. Înalta sa erudiţie, ca şi multiplele sale calităţi intelectuale au fost surprinse şi consemnate în cel mai fericit mod de către B.P. Haşdeu, iar C.I. Istrate va arăta, în discursul său de recepţie la Academie, că I. Ghica “pe lângă Gh. Asachi, este al doilea enciclopedist al neamului nostru”. Concepţia sa economică şi social- politică este de orientare liberală înaintată, promovând idei favorabile progresului economic al ţării. S-a pro- nunţat şi a acţionat pentru modernizarea agriculturii din România. În ceea ce priveşte edificarea industriei propriu-zise, I. Ghica susţinea că aceasta s-ar putea realiza numai pe baza liberului schimb. A militat pentru dezvoltarea învăţământului economic în ţara noastră. Op.: “Convorbiri economice” (1865-1875); “Amintiri din pribegia după 1848” (1889).
