duminică

21 aprilie, 2024

Dicționar Economic

FILIAŢIE DE IDEI (ECONOMICE)

joi, 16 ianuarie, 2014

concept al epistemologiei (economice) cu ajutorul căruia se realizează ordonarea, ierarhizarea şi succesiunea ideilor, teoriilor şi sistemelor de gândire economică care au existat şi există. În plus, f. de i.(e) se foloseşte şi atunci când se încearcă conturarea direcţiilor de dezvoltare viitoare ale ştiinţelor economice şi componentelor acestora. Mai concret, f. de i.(e) constă în procedeul prin care sunt evaluate, apreciate şi criticate (respinse) eforturile specialiştilor de a crea, perfecţiona şi de a reconsidera structurile analitice ale ştiinţei economice într-un proces perpetuum, fără sfârşit. Un exemplu de f. de i.(e) este cel folosit pentru a trata naşterea, evoluţia  şi dezvoltarea teoriei subiective a valorii şi preţurilor. În această înlănţuire istorică se au în vedere contribuţiile aduse de-a lungul secolelor la elaborarea şi dezvoltarea acestei teorii de cel puţin următorii mari specialişti în domeniu: Aristotel, Adam Smith, David Ricardo, John S. Mill, William S. Jevons, Leon Walras, Vilfredo Pareto, Friedrich von Wieser, Alfred Marshall etc. Se poate urmări, de asemenea, şi f. de i.(e) a teoriei obiective a valorii şi preţurilor.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: