instrument financiar care serveşte la dimensionarea resurselor financiare, la precizarea destinaţiei acestora, la fundamentarea echilibrului, la stabilirea modalităţii de acoperire a deficitului sau de valorificare a excedentului de resurse, la diferite niveluri de agregare. B.f. poate fi: echilibrată, atunci când resursele sunt egale cu necesităţile de resurse; supraechilibrată,  dacă resursele depăşesc necesităţile, prezentând un excedent; dezechilibrată, când resursele nu acoperă integral necesităţile, prezentând un sold negativ. B.f.
echilibrată constituie situaţia normală; cea supraechilibrată poate fi considerată normală, în măsura în care relevă o rezervă de balanţă judicios dimensionată. Un sold pozitiv de dimensiuni exagerate ascunde o anumită necorelare şi de aceea varianta respectivă trebuie corectată.  B.f. dezechilibrată arată că necesităţile de resurse nu pot fi acoperite cu resurse financiare identificate, deoarece fie că resursele obtenabile au fost subevaluate, fie că s-au prevăzut obiective ori acţiuni care solicită un efort financiar mai mare decât poate să suporte economia în perioada respectivă. O problemă importantă care apare în acţiunea de elaborare a b.f. este aceea a determinării nivelului optim la care se construieşte echilibrul financiar. Acest nivel poate fi definit atât prin mărimea absolută a resurselor financiare, potenţial mobilizate în perioada considerată în vederea satisfacerii nevoilor sociale triate, cât şi prin creşterea procentuală prevăzută a se realiza, comparativ cu perioada de bază.