procedeu orientat spre
realizarea funcţiilor necesare ale unui produs, serviciu
sau proces cu un cost minim, fără a fi afectate
calităţile, fiabilitatea, performanţele şi condiţiile de
livrare ale acestora. Termenul a fost folosit iniţial şi
lansat în limbajul tehnico-economic de americanul
Lawrence D. Miles în primii ani de după cel de-al
doilea război mondial. Tot L.D. Miles este acela care
a delimitat a.v. de ingineria valorii, când termenii
începuseră să fie utilizaţi în mod sinonim. Spre
deosebire de ingineria valorii, care analizează
problemele pe etapele proiectării şi dezvoltării
produselor şi proceselor, a.v. foloseşte aceleaşi tehnici
de analiză la produsele şi procesele deja existente.
Pe scurt, a.v. este un procedeu sistematic de
ameliorare a produselor, orientat către realizarea
funcţiilor specifice, îndeosebi a funcţiei principale a
produselor. Lucrările de specialitate în domeniu
operează cu denumirea generală de “valoare
economică”, care, după autori, însumează patru tipuri
de valoare: de întrebuinţare, estetică, de schimb şi
preţul de cost. În acest context, costul poate spori
fără a mări valoarea produsului. Mai mult, dacă va-
loarea de întrebuinţare, valoarea estetică şi valoarea
de schimb nu cresc odată cu creşterea costurilor,
atunci valoarea economică a produsului se reduce.
Ca urmare, problema principală este cea a eliminării
costurilor nejustificate, concomitent cu realizarea
funcţiunilor specifice ale produsului. Pe baza a.v.,
producătorul trebuie (poate) să proiecteze, să asi-
mileze, să producă şi să comercializeze la un anume
cost necesar la care, adăugându-se un beneficiu
acceptabil, asigură un preţ competitiv. Deci,
beneficiul şi valoarea sunt strâns legate între ele (v.
Cost, Beneficiu, Valoare).
