ansamblul de măsuri
convenite între Uniunea Europeană şi fiecare ţară
candidată la aderare, constând într-o consultanţă
specială acordată administraţiilor din aceste ţări,
îndeosebi celor din ţările est şi central europene, pentru
ca fiecare dintre ele să adopte, cu costuri minime,
corpusul de reguli şi legi după care se administrează
Uniunea. A.c. reflectă intrarea procesului de aderare a
celor zece ţări candidate într-o fază nouă. Aceasta a
fost marcată de Conferinţa Interguvernamentală a
Uniunii Europene (Amsterdam, iunie 1997), care a
hotărât ca fiecare ţară candidată să adopte un program
naţional de adoptare a a.c., în vederea aderării ei la
Uniune. Este vorba mai întâi despre o foarte bună
cunoaştere reciprocă. În al doilea rând, a.c. înseamnă
încredere. În noua fază de aderare, parteneriatul pentru
aderare urmăreşte două ţinte prioritare: (a) concentrarea
eforturilor părţilor asupra dezvoltării serviciilor publice
şi asupra pregătirii instituţiilor necesare pentru a facilita
implementarea regulilor de funcţionare a Uniunii
Europene, astfel încât aceste instituţii să atingă acelaşi
grad de funcţionalitate ca în actualele ţări membre;
(b) sprijinirea ţărilor candidate în a-şi ridica industria
şi infrastructura materială de bază la standardele
Uniunii, aceasta din urmă acordând ajutor investiţional
pentru restructurarea şi eficientizarea economiei. Prin
proiecte speciale convenite, a.c. se concretizează în:
consolidarea instituţiilor democratice; introducerea
principiului “domniei legii”; eficientizarea activităţilor
administraţiilor publice; profesionalismul ridicat al
organismelor de expertiză contabilă şi de audit
financiar. În acest scop, se preconizează şi se acordă
consultanţă pentru instruirea personalului din
domeniile: justiţie, fonduri publice, control financiar,
inspecţie veterinară şi fitosanitară, statistică, control
şi inspecţie tehnică etc. Aceste obiective generale sunt
detaliate prin cinci criterii de convergenţă a politicilor
economice ale ţărilor candidate cu politicile ţărilor
membre ale Uniunii Europene: (1) rata inflaţiei să nu
depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata
medie a inflaţiei în cel mai bine situate trei ţări la acest
indicator; (2) deficitul bugetar public să fie mai mic
de 3% din P.I.B.; (3) datoria publică brută cumulată
să fie mai mică de 60% din P.I.B.; (4) ratele dobânzilor
pe termen scurt să nu depăşească cu mai mult de 2
puncte procentuale media acestor rate în trei ţări cu
inflaţia cea mai redusă; (5) ratele de schimb ale
monedei naţionale să rămână inferioare marjelor de
fluctuaţie autorizate de Sistemul Monetar European.
Toate aceste criterii şi toţi indicatorii arătaţi au o
finalitate comună, şi anume, angajarea tuturor
partenerilor în menţinerea stabilităţii interne şi
regionale, şi asigurarea progresului fiecăruia şi al
tuturora. În fond, prin a.c. se urmăreşte o bună
cunoaştere a experienţei Uniunii Europene, şi
îndeosebi a nivelului de funcţionare a instituţiilor ei,
de către fiecare ţară candidată, ataşamentul acesteia la
regulile de funcţionare a Uniunii, precum şi
angajamentul ţării respective, asumat în cunoştinţă de
cauză, de a le implementa în mecanismul general de
funcţionare a vieţii social-economice (v. Uniunea
Europeană, Actul unic european).
