Ceea ce este “interesant” intr-o discutie controversata politic pe net este tonul, cacofonia ideologica, lipsa de minim interes pentru parerile argumentate si preferintele pentru pirotehnica lipsita de orice logica. Apelul ad hominem (atacul la persoana mai degraba decât la argument) este preponderent in orice discutie care are la baza niste date reale, care pot fi dovedite, devenind astfel argumente valabile in discutie.
Discutiile sunt si mai dramatice daca, fiind considerat sustinatorul unui partid, trebuie musai sa adopti toate atitudinile si sa aperi toate jivinele care s-au aciuit in acest partid. Trebuie sa fii inregimentat total ca sa iubesti pe toti cei care fac parte din partid si sa-i urasti pe cei care nu fac parte. Cand argumentele sunt verificabile si de necontestat se apeleaza la emotiile puternice, la cuvintele tari, la momentele dramatice. “Tradare” si “tradator” sunt cuvintele preferate in vocabularul interlocutorului partizan. Aruncate, interlocutorul partizan este sigur ca ti-a pus capac, ca esti terminat si frica ti-a cuprins firea. OK, nu merge pentru ca nu cred ca poate exista vre-un sinonim intre un partid politic si stat, natiune sau popor. A existat unul, s-a terminat! Cine a crezut in felul asta a fost impuscat ca un caine, impreuna cu vesnicul numar doi.
Interlocutorul partizan devine moralist dupa ce a incercat sa te infricoseze, cu “daca nu-l vom schimba romanii vor iesi in strada!” Sa o luam metodic. Comandantu’ lui, comandantu’ absent, tanar vesnic si la varsta de 52 de ani, pierdut in visurile proprii pe drumul spre Cotroceni, care joaca un rol patetic, bazat pe o partitura scrisa pe o hartie ingalbenita de vremuri si fecale de musca este musai omul providential.
Figura patetica regizata de o alta figura la fel de patetica si invechita. Super alegere, numai potrivita unui om rational intr-o tara care si-a pierdut ratiunea.
Exista intotdeauna o alternativa, desigur, si e imbucurator ca poti sa-i inchizi gura trimitandu-l la “spam”, problema in cazul asta ar fi ca el va crede ca are si dreptate, si asta este o satisfactie pe care interlocutorul partizan nu o merita.
Mai trist este insa ca, dincolo de optiuni personale, acceptam prea usor si prea des minciunile si aroganta celor care au impresia ca odata alesi au fost si unsi de Dumnezeu, sustinuti de hoarda de partizani pe care-i considera infailibili. Acesti politicieni au reusit sa convinga hoarda ca ei reprezinta dreptatea absoluta si eterna. Cine nu se aliniaza perfect devine “dusmanul obstii” si trebuie tratat cu toata asprimea vocabularului sarac al interlocutorului partizan.
Ei bine, nu o sa fie asa, pentru ca nu trebuie sa fie asa. Politica nu inseamna neaparat minciuna, smecherii si demagogie. Politica insemana curaj si reponsabilitate. Pentru a conduce trebuie sa fii capabil sa conduci, sa fii impacat cu ceea ce faci si sa faci lucrurile cum trebuie. Pana la urma trebuie apelat la singurul drum posibil de a te salva si sa-ti accepti infrangerea – trimiterea la spam!
Un răspuns