vineri

29 martie, 2024

31 august, 2017

Numirea procurorului-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), DNA şi al DIICOT, va fi făcută de CSM, la propunerea ministrului Justiției, potrivit proiectului de reformare a sistemului judiciar.

Proiectul a fost publicat miercuri seara pe site-ul Ministerului Justiției și conține toate principiile prezentate săptămâna trecută de către Tudorel Toader, dar și altele, care consolidează rolul ministrului Justiției în sistemul judiciar.

Candidații înscriși pentru aceste posturi vor susține un interviu în fața ministrului Justiției, iar acesta va selecta cel puțin două nume pentru fiecare post.


În cadrul interviului, ministrul va evalua cunoştinţele specifice funcţiei, viziunea candidatului cu privire la organizarea instituţiei la care doreşte să activeze, aptitudinile manageriale sau cele de comunicare, de analiză, de adaptare sau de strategie.

De asemenea, ministrul va cântări şi motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională a procurorului, rezultate din documentaţia depusă de către acesta la dosarul de selecţie.

Propunerile vor fi trimise la Consiliului Superior al Magistraturii, care nu poate respinge decât o dată, și motivat, propunerile.

CSM va continua procedura de selecţie a procurorilor în funcţiile de conducere dorite, unde candidaţii vor fi evaluaţi după mai multe criterii: activitatea precedentă, testare psihologică, proiectul de atribuţii, cunoştinţe specifice etc.

Trecerea Inspecției Judiciare sub controlul Ministerului Justiției


Despre transferul Inspecției Judiciare (care verifică disciplinar magistrații, judecători sau procurori) la Ministerul Justiției, proiectul menționează că este o măsură „menită să asigure aplicarea principiului echilibrului puterilor în stat și al controlului reciproc între acestea”.

„Aspectele de fond privind procedura disciplinară în fața Inspecției Judiciare și a secției Consiliului Superior al Magistraturii rămân în vigoare, însă cele care privesc organizarea și funcționarea Inspecției Judiciare sunt preluate, doar cu modificările izvorâte din reorganizarea Inspecției, de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Sunt introduse unele modificări referitoare la statutul inspectorilor judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, prevăzându-se expres că inspectorii judiciari sunt numiți prin concurs pe un mandat de 4 ani, dintre cei cu cel puțin 10 ani vechime în magistratură” (nota de fundamentare).

Rol extins pentru ministrul Justiției

Proiectul conține mai multe elemente noi care extind atribuțiile ministrului Justiției, printre care și modificarea alineatului 3, articolul din Legea 304 de organizare judiciară.

În forma actuală, acesta spune:

„(3) Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.”

În forma din proiect:

„Ministerul Public își exercită atribuțiile sub autoritatea ministrului justiției, prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.”

Magistrații, evaluați psihologic o dată la cinci ani

Proiectul introduce evaluările psihologice, printr-un capitol nou adăugat în Legea 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Art. 42 prevede, în cazul calificativului inapt la aceste evaluări, obligarea magistratului la ședințe de consiliere psihologică de maxim șase luni.

Parchet specializat pentru urmărirea penală a magistraților

Propunerea de preluare de la DNA a anchetării magistraților se regăsește în proiect și ar urma să fie fie aplicată rapid după votarea proiectului.

În șase luni de la intrarea în vigoare a legii, spune proiectul, urmează să fie reglementată organizarea și funcționarea, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a unei direcții specializate în efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.

(DESCĂRCAȚI DE AICI PROIECTUL)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: