marți

26 martie, 2024

11 noiembrie, 2015

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, proiect respins iniţial de Senat.

UDMR a anunţat că deputaţii săi s-au abținut de la vot. „Nu suntem convinși că această lege va fi aplicată. Avem o legislație care, dacă ar fi fost aplicată, atunci toți cei care au fost pedepsiți ar fi trebuit să plătească ceea ce a fost decis de instanță, pentru că avem textele legale care, din păcate, nu au fost respectate. Dacă facem o altă lege nu rezolvăm respectarea legii. Ni se pare că această nouă instituție creată este neconstituțională. (…) Forma adoptată deschide calea spre abuz”, a declarat deputatul Marton Arpad.

Şefului agenţiei, desemnat de ministrul Justiţiei, i se permite cumulul de funcţii

În dezbaterile din Comisia juridică a Camerei Deputaților numele agenției a fost modificat, devenind astfel Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și nu Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Sechestrate, așa cum era inițial.


Potrivit raportului Comisiei juridice, Agenția este condusă de un director general — judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor — numit prin ordin al ministrului Justiției.

O persoană pentru a fi numită director general adjunct al Agenției trebuie să fie funcționar public în cadrul Ministerului Finanțelor sau Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să fie licențiat în științe economice și să dețină vechime în specialitate economică de cel puțin 8 ani și să nu facă parte din niciun partid politic, formațiune sau alianță politică.

Agenția își desfășoară activitatea sub coordonarea unui Consiliu, alcătuit din directorul general al Agenției, trei reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dintre care unul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și unul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, câte un reprezentant al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Finanțelor Publice, precum și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Desemnarea membrilor Consiliului se realizează prin ordin sau decizie a conducătorului fiecărei instituții reprezentate, pentru o perioadă de 2 ani, potrivit documentului.


De asemenea, calitatea de membru al Consiliului sau de președinte al acestuia nu este incompatibilă cu funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor sau de funcționar public.

Regimul bunurilor imobile. Cine beneficiază de banii rezultaţi din valorificare

Noua lege prevede că bunurile imobile intrate prin confiscare în proprietatea privată a statului pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, la cererea Consiliului Județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a Consiliului Local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea Agenției, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială.

Totodată, aceste bunuri pot fi date în folosință gratuită asociațiilor și fundațiilor, precum și Academiei Române și academiilor de ramură înființate în baza unei legi speciale, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea Agenției, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială, de interes public, sau în raport cu obiectul lor de activitate, după caz.

Sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile și imobile, după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare, se alocă pe baza bilanțului anual prezentat de Agenție astfel:

  • 20% pentru Ministerul Educației și Cercetării
  • 20% pentru Ministerul Sănătății
  • 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne
  • 15% pentru Ministerul Public
  • 15% pentru Ministerul Justiției
  • 15% pentru asociații și fundații cu obiect de activitate în domeniul social sau pentru academii de ramură înființate în baza unei legi speciale

Aceste instituții vor prevedea anual cheltuieli suplimentare bugetului alocat fiecărui ordonator de credite, altele decât cele pentru salarii, premii ori stimulente.

Proiectul de lege a fost respins de Senat pe 13 octombrie, Camera Deputaților fiind for decizional.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: