România a ieşit din nou în evidenţă la nivelul UE prin datele operative referitoare la deficitul bugetului general consolidat al statului pentru trimestrul II 2017.
Cu o valoare ajustată sezonier de -4,1% din PIB, ne-am plasat în afara reperului de -3%, mult peste media UE de -1,3% şi departe de ţări precum Polonia (-1,2%), Bulgaria (-0,7%) sau Ungaria (+0,1%).
Problema deficitului public este una reală dar datele arată că tonul alarmist adoptat nu este tocmai susţinut de datele analizate pe o durată de opt trimestre în urmă faţă de cel publicat curent de Eurostat în baza unei combinaţii de estimări făcute la nivel naţional şi european. Să vedem datele şi ce concluzii putem trage:
Prima observaţie este că rezultatele de deficit la nivel trimestrial ar trebui să se îmbunătăţească în partea a doua a a anului, ceea ce se vede şi pentru 2015 şi pentru 2016. Altminteri, nu am fi reuşit în 2016 să ne păstrăm în limita de 3% confirmată de Eurostat după debutul ratat al anului din acest punct de vedere.
A doua observaţie este că, din moment ce valorile pentru primele două trimestre din 2017 sunt ceva mai mari decât cele pentru primele două trimestre din 2016, am avea nevoie de performanţe ceva mai bune de deficit pentru trimestrele trei şi patru în 2017 decât în 2016. Mai simplu, e musai să păstrăm minusul finanţelor publice clar sub reperul de 2% din PIB în T3 şi T4.
Experienţa din 2015, când s-a trecut chiar pe plus, arată că „se poate trage frâna de mână” până spre finalul anului, pentru a limita rezultatul final şi a-l încadra în cerinţele impuse de legea bugetului. În 2016 am scăpat, la limită, de depăşirea pragului de 3% din PIB mai degrabă prin performanţa economică de la numitor decât prin gestiunea chibzuită a fondurilor publice de la numărătorul fracţiei ce dă procentajul în discuţie.
Realitatea dură este că anvelopele (cea salarială şi cea de la pensii) „de vară” trebuie schimbate rapid cu cele ”de iarnă” dacă vrem să nu intrăm pe trecerea de pietoni în faţa poliţistului european, care deja se uită consternat la viteza noastră de deplasare. Mai ales că anvelopele menţionate au fost umflate prea tare faţă de prescripţiile autoturismului de ţară şi asta dăunează grav la aderenţa pe carosabilul umed al condiţiilor internaţionale.
Cifrele seci, „necoafate”
Revenind, însă, la cifre seci, deocamdată ştim că PIB-ul în preţuri curente ( neajustat şi „necoafat” prin ajustări sezoniere necesare pentru comparaţii internaţionale, dar şi discutabil a fi aplicat identic pentru economii cu niveluri de dezvoltare şi sezonalităţi diferite) a fost de 361.721,4 milioane lei conform estimării provizorii (varianta 2) a INS.
Simultan, deficitul măsurat în execuţia curentă de Ministerul Finanţelor a fost de 6.295,1 milioane lei (europenii sunt ceva mai stricţi şi merg pe metodologia ESA, care include la cheltuieli şi sumele angajate dar neeliberate). Concret, am ieşit pe minus cu 1,74% bani cert cheltuiţi în plus din buget din PIB-ul estimat (cât se poate de bine) a fi fost realizat la mijlocul anului.
Şi atunci de unde vine cifra de -4,1% din PIB pentru trimestrul II 2017 ? Păi, la finele trimestrului unu, România avea un excedent bugetar consemnat oficial de 1.523,5 milioane lei. Care adunat cu rezultatul amintit, de la mijlocul anului, ne-ar da un minus de 7.818,6 milioane lei pe trimestrul II 2017, la un PIB trimestrial de 197.506,6 milioane lei în preţuri curente.
Luaţi un calculator şi vă dă un minus de circa 4% din PIB, rezultat din cheltuielile mai mari decât veniturile pe trimestrul doi şi din creşterea economică record de +6% înregistrată tot la nivel brut în acelaşi trimestru. Ajustat sezonier şi amalgamat la Eurostat cu estimările naţionale şi europene a rezultat acel spectaculos -4,1% din PIB pe trimestrul II 2017.
Care nu constituie strict în sine decât o sincopă de etapă în execuţia bugetară anuală. Ce mai are două trimestre pe care contam, în mod tradiţional, să avem încasări mai mari şi rezultate economice mai bune în preţuri curente (atenţie acum la inflaţia din economie, denumită tehnic deflator, tot mai mare).
Mai grav e că, imediat DUPĂ perioada trimestrului II 2017, din care a rezultat acest avertisment, am umflat şi mai tare anvelopele bugetarilor şi pensionarilor.
Care ar fi problema
Pensionarii, beneficiari pe termen NEDEFINIT ai unei creşteri de 9% la 1 iulie ( după cea de 5% de la 1 ianuarie), fără nicio legătură cu performanţa economiei şi a unei promisiuni de creştere cu alţi 10% în 2018, de-a dreptul neverosimilă ca sursă de finanţare, indiferent cât de bine ar mai putea să meargă afacerile plătitoare de impozite.
Salariaţii bugetari, sub ameninţarea combinată a unor eventuale tăieri salariale (pe modelul din 2010) în caz de avarie bugetară majoră, precum a şi a pierderii semnificative a puterii de cumpărare, în cazul în care leii adăugaţi la cei deja încasaţi nu vor putea avea aceeaşi forţă de a captura produse şi servicii. Ceea ce ar putea fi şi cazul pensionarilor.
Aşadar, problema adevărată nu este o cifră trimestrială care pare, la nivel simplist, a fi mult peste cerinţele de echilibru bugetar. Sau faptul că riscăm să nu mai putem salva pe ultima sută de metri, calificarea la Campionatul European al finanţelor publice. E încă posibil să mai strângem cureaua la investiţii (afectând grav dezvoltarea viitoare) sau să facem o vreme echilibristică monetară în lipsă de politici financiare şi de venituri coerente.
Problema constă în faptul că am ajuns la punctul din care nu mai avem de unde să continuăm cu alocările populiste, care ne trimit direct cu oiştea visurilor în gardul realităţii financiare.
