joi

28 martie, 2024

15 octombrie, 2014

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele opt luni din 2014 un deficit de 945 milioane euro sau aproximativ 0,65% din PIB, de peste două ori mai mare față de deficitul din aceeași perioadă a anului trecut (-489 milioane euro). Datele BNR arată, însă, că soldul net al perioadei menționate în schimburile externe pe partea de bunuri și servicii s-a îmbunătățit de la -529 milioane euro la +346 milioane euro.

CLICK pentru mărire

Pe partea de bunuri materiale, deficitul s-a micșorat ușor, de la 3.570 milioane euro până la 3.504 milioane euro. Performanțele din schimburile externe s-au îmbunătățit considerabil pe segmentul de servicii (+26,6%), unde singurul segment negativ a fost cel de turism-călătorii (-91 milioane euro, dar cu aproape 60% mai mic în raport cu aceeași perioadă a anului trecut).

Modificarea modului de prezentare a datelor conform manualului FMI referitor la Balanța de plăți și poziția investițională internațională, ediția a 6-a (BPM 6), a pus în evidență serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terților. Acestea ne-au adus un sold pozitiv de 1.570 milioane euro, cu 15% peste cel din aceeași perioadă a anului trecut.


Totodată, în loc de posturile de venituri și transferuri curente, cu care eram obișnuiți, au apărut cele de venituri primare (includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare – investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii -, și alte venituri primare) și de venituri secundare (includ transferuri curente private – fostele sume nete transmise de ”căpșunari”, dar şi pe cele ale administraţiei publice).

La nivelul veniturilor primare, soldul negativ a urcat la peste 2,4 miliarde de euro (+75% față de primele opt luni din anul trecut), urmare a repatrierii unei părți mai consistente a profiturilor obținute din capitalul deja investit la noi. Rezultatul negativ din schimburile de bunuri a fost contrabalansat de activitatea foarte bună din servicii (unde soldul pozitiv a fost de 3,85 miliarde euro).

Investițiile străine

Investițiile străine au totalizat în primele opt luni din acest an 1.424 milioane euro. Această sumă a rezultat din 1.646 milioane euro participații la capital (inclusiv profitul reinvestit) consolidate cu pierderea netă și din valoarea negativă de 222 milioane euro a creditelor intragrup ( per total, filialele din România au creditat firmele-mamă, fenomen ce pare a lua amploare) .

Datoria publică

Serviciul datoriei publice în perioada ianuarie-august 2014 a fost de circa 4,7 miliarde euro. Datoria publică directă a generat plăți de 4,62 miliarde euro, din care partea aferentă împrumuturilor de la FMI ( la suma contractată direct de Ministerul Finanțelor) s-a cifrat la doar 719 milioane euro.


Serviciul datoriei negarantate public s-a situat la 7,28 miliarde euro, din care 1,57 miliarde euro au avut la bază depozitele pe termen lung ale nerezidenților. Acestea au scăzut de la finele anului trecut cu 1,8%, până la 6,34 miliarde euro.

Soldul datoriei externe în sarcina autorității monetare rămas la finele lunii august 2014 din împrumutul luat de la FMI în baza Acordului Stand-by a scăzut semnificativ (până la 2.097 milioane euro față de 4.708 milioane euro la finele anului trecut), serviciul de plată în primele șapte luni din acest an ridicându-se la 2.746 milioane euro.

Veniturile în creștere din schimburile externe au dus la reducerea ratei serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung în perioada ianuarie-iunie 2014 la 37%, față de 42,9% în anul 2013. Acest indicator exprimă raportul dintre serviciul datoriei externe pe termen mediu şi lung (DETML) şi exportul de bunuri şi servicii.

CLICK pentru mărire

Datoria pe termen mediu și lung a scăzut cu aproape două procente în raport cu nivelul de la finele anului trecut. Obligațiile de plată pe termen scurt s-au diminuat cu 0,5% în termeni procentuali. Reorientarea dinspre maturități reduse către maturități mai mari este benefică și reprezintă un semn de încredere în economia românească.

Gradul de acoperire a rezervei internaționale în luni de importuri (rezerva oficială a BNR în valută și aur raportată la importul mediu lunar de bunuri și servicii) s-a situat la 6,9 luni de import, valoare situată net peste recomadarea teoretică de 6 luni dar sub nivelul de 7,3 luni de import consemnat la finele anului trecut.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: