joi

25 aprilie, 2024

12 septembrie, 2014

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primul semestru din 2014 un deficit de 781 milioane euro sau aproximativ 0,5% din PIB, în contrast cu excedentul din aceeași perioadă a anului trecut (+92 milioane euro sau 0,06% din PIB). Datele BNR arată, însă, că soldul net al perioadei menționate în schimburile externe pe partea de bunuri și servicii s-a îmbunătățit de la -123 milioane euro la +352 milioane euro.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Pe partea de bunuri materiale, deficitul s-a mărit cu 8,7%, de la 2.901 milioane euro până la 3.153 milioane euro, fapt cu efect relativ redus pe evoluția soldului general al balanței de plăți. Performanțele din schimburile externe s-au îmbunătățit considerabil pe segmentul de servicii (+26,2%), unde singurul segment negativ a fost cel de turism-călătorii (-130 milioane euro, dar cu aproape 40% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut).

De remarcat modificarea modului de prezentare a datelor conform manualului FMI referitor la Balanța de plăți și poziția investițională internațională, ediția a 6-a (BPM 6), transpusă în legislația europeană prin regulamentul UE 555/2012. Acest mod de prezentare pune în evidență serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terților ( care ne-a adus un sold pozitiv de 1.376 milioane euro).


Totodată, în loc de posturile de venituri și transferuri curente, cu care eram obișnuiți, au apărut cele de venituri primare (includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare – investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii -, și alte venituri primare) și de venituri secundare (includ transferuri curente private – fostele sume nete transmise de ”căpșunari”, dar şi pe cele ale administraţiei publice).

La nivelul veniturilor primare, unde soldul negativ s-a apropiat de două miliarde de euro ca urmare a repatrierii unei părți mai consistente a profiturilor obținute din capitalul deja investit la noi, se regăsește în bună parte explicația deficitului de cont curent. Altminteri rezultatul pe minus din schimburile de bunuri a fost contrabalansat de activitatea foarte bună din servicii ( unde soldul pozitiv a fost de peste trei miliarde și jumătate de euro).

Investițiile străine au totalizat în primele șapte luni din acest an 1.309 milioane euro, sumă în scădere cu aproape 14% față de același interval din anul precedent. Această sumă a rezultat din 1.385 milioane euro participații la capital (inclusiv profitul reinvestit) consolidate cu pierderea netă și din valoarea negativă de 76 milioane euro a creditelor intragrup ( per total, filialele din România au creditat firmele-mamă) .

Datoria publică

Serviciul datoriei publice în perioada ianuarie-iulie 2014 a fost de circa 4,4 miliarde euro.Datoria publică directă a generat plăți de 4,31 miliarde euro, din care partea aferentă împrumuturilor de la FMI ( la suma contractată direct de Ministerul Finanțelor) s-a cifrat la doar 561 milioane euro.


Serviciul datoriei negarantate public s-a situat la 5,86 miliarde euro, din care 1,17 miliarde euro au avut la bază depopzitele pe termen lung ale nerezidenților. Acestea nu s-au modificat semnificativ de la finele anului trecut. În iulie 2014 acestea au fost 6,42 miliarde euro, de la 6,45 miliarde euro în decembrie 2013.

Soldul datoriei externe rămas la finele lunii iulie 2014 din împrumutul luat de la FMI în baza Acordului Stand-by a scăzut semnificativ (până la 2.238 milioane euro față de 4.708 milioane euro la finele anului trecut), serviciul de plată în primele șapte luni din acest an ridicându-se la 2.583 milioane euro.

Veniturile în creștere din schimburile externe au dus la reducerea ratei serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung în perioada ianuarie-iunie 2014 la 36,5%, față de 44,2% în anul 2013. Acest indicator exprimă raportul dintre serviciul datoriei externe pe termen mediu şi lung (DETML) şi exportul de bunuri şi servicii.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Datoria pe termen mediu și lung a scăzut cu circa un procent și jumătate în raport cu nivelul de la finele anului trecut. De subliniat, obligațiile de plată pe termen scurt s-au diminuat cu aproape un miliard de euro sau 4,8% în termeni procentuali. Această reorientare treptată dinspre maturități reduse către maturități mai mari este benefică și reprezintă un semn de încredere în economia românească.

Gradul de acoperire a rezervei internaționale în luni de importuri (rezerva oficială a BNR în valută și aur raportată la importul mediu lunar de bunuri și servicii) s-a situat la 6,9 luni de import, valoare situată net peste recomadarea teoretică de 6 luni dar sub nivelul de 7,4 luni de import consemnat la finele anului trecut.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: