sâmbătă

20 aprilie, 2024

11 septembrie, 2017

Deficitul comercial lunar a coborât sub pragul de un miliard de euro în iulie 2017, după ce patru luni la rând a depăşit cu mult această valoare. Faţă de luna anterioară, exporturile au avansat cu circa 200 de milionae de euro iar importurile s-au diminuat cu aceeaşi valoare, astfel încât deficitul din comerţul exterior s-a atenuat semnificativ.

Cu toate acestea, valoarea cumulată a minusului din schimburile comerciale cu exteriorul a avansat până la 6.824,1 milioane euro, ceea ce înseamnă cam 3,7% din PIB-ul estimate pentru anul în curs, şi se îndreaptă spre 12 miliarde euro la finele anului, adică vreo şase puncte procentuale şi jumătate raportat la rezultatul economiei interne.

Mai mult, dacă se face trimitere la situaţia din aceeaşi lună a anului trecut, se poate decela un caracter sezonier al îmbunătăţirii rezultatelor, performanţa procentuală arătând mult mai puţin bine decât cea în valori absolute. Mai precis, dacă exporturile au crescut cu 8,6%, importurile s-au majorat cu nu mai puţin de 14,0%.


Fapt îngrijorător pentru tendinţa de evoluţie pe viitor, exporturile au crescut sub ritmul consemnat pe primele şapte luni din 2017 ( 9,4%) iar importurile au luat avânt peste valoarea înregistrată de la începutul anului (12,6%).

Fapt îngrijorător, dacă ritmul de creştere al importurilor s-a păstrat neschimbat la mijlocul anului în raport cu finele primului sfert din 2017, respective 12,4%, exporturile au încetinit vizibil, rezultatul faţă de începutul anului coborând de la 11,5% până la 9,6%. În aceste condiţii, gradul de acoperire a importurilor efectuate pe baza exporturilor realizate s-a păstrat la doar la 87,7%, adică exact aceeaşi valoare cu cea de la finele primului semestru.

Situaţia a fost cauzată de avansul prea rapid al veniturilor în raport cu creşterea economică, ( circa 15% faţă de 5,8%). Producţia internă nu avea cum să vină cu o ofertă pe măsura sumelor suplimentare puse la dispoziţia populaţiei. De reţinut că reducerea drastică a investiţiilor publice a avut un efect de diminuare a deficitului comercial în lipsa unor achiziţii necesare acestora ( altminteri, deficitul ar fi fost şi mai mare) dar acesta nu este un efect pozitiv pe termen mediu şi lung.

Situația la zi a evoluţiei comerțului exterior în intervalul ianuarie 2016 – iulie 2017 se prezintă după cum urmează:

Cum stăm pe destinaţii comerciale

Schimburile cu țările din UE au fost de 27,40 miliarde de euro la export și 32,56 miliarde euro la import (cu o pondere de 75,9% din total atât la exporturi cât şi la importuri). Pe partea de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 8,70 miliarde euro și importuri de 10,36 miliarde euro (respectiv 24,1% din total pe ambele fluxuri de mărfuri).


Ponderile existente în structura comerţului exterior al României s-au menţinut relativ constante, cam la trei sferturi pentru relaţiile cu statele membre UE şi un sfert pe segmentul non-UE. Poziţionarea similar a deficitelor arată că suntem într-un deficit de competitivitate asemănător şi faţă de colegele din Uniune şi faţă de ţările din afara ei.

Datele arată că alimentarea consumului prin acordarea de noi majorări de salarii şi pensii nu se poate duce decât în adâncirea deficitului comercial şi afectarea echilibrelor macroeconomice. Compensarea celor aproape şapte procente din PIB care ne lipsesc pentru a satisface cererea internă de mărfuri ar urma să se facă parţial prin export de servicii şi parţial prin investiţii străine dar dependenţa noastră de exterior va creşte iar poziţia netă de piaţă de desfacere se va accentua.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: