România a avut în 2011 cele mai mici încasări bugetare din Uniunea Europeană raportate la PIB (cu excepția conjuncturală a Lituaniei), cu doar 32,3% față de o medie de 44,7% la nivelul întregii uniuni ( EU27) și 45,4% la nivelul Zonei Euro (EA17). Totodată, deși cheltuielile au fost și ele pe podium la minimul european, deficitul bugetar s-a situat peste mediile din EU27 și EA 17.
Potrivit datelor publicate luni de Eurostat:
Poziționarea la periferia fiscală a Europei derivă nu atât din nivelul legal al taxelor și impozitelor, altminteri mediu în regiune, cât din gradul relativ redus de eficiență în colectare. Practic, cei care se conformează voluntar și respectă legea sunt împovărați de eludarea pe scară largă a achitării obligațiilor către buget. De aici derivă și neajunsurile majore ale sumelor alocate pentru sănătate, învățământ etc.
Dacă se compară evoluția unor indicatori sintetici ce caracterizează evoluția economiei în ultimii patru ani, se obervă că România a avut în permanență deficite situate peste media europeană. Datoria guvernamentală raportată la PIB a sporit exact cu cele 20 de procente ale mediei europene, dar pe un palier situat mult mai jos.
De altfel, în pofida acumulării rapide a deficitelor bugetare din ultimii ani, România se situa la finele anului trecut pe locul al patrulea în rândul țărilor cu cea mai mică datorie guvernamentală, după Estonia (6,1%), Bulgaria (16,3%) și Luxemburg (18,3%), dar înaintea Suediei (38,4%) și Lituaniei (38,5%). De reținut că 6 din cele 27 de state membre UE au reușit chiar să scadă nivelul datoriei anul trecut.
Lăsând la o parte recordul nedorit deținut de Grecia, care a ajuns la un neverosimil 170,6% din PIB datorie publică, ar mai fi de subliniat că toate cele patru mari economii din UE au înregistrat valori ale datoriei mult peste pragul de 60% cerut prin criteriile de la Maastricht: Italia – 120,7%, Franța – 86%, Marea Britanie – 85% și Germania – 80,5%.
Ele pot susține aceste datorii numai în condițiile unor dobânzi reduse la refinanțarea pe piețele de capital, ceea ce este mult mai greu pentru Spania, de pildă, care are, de fapt, doar 69,3% din PIB datorie publică. De pildă, Marea Britanie, care și-a crescut datoria publică tot cu aproximativ 30% din PIB în ultimii patru ani și datorează mai mulți bani, beneficiază de condiții mult mai bune de împrumut.
Una peste alta, impactul datoriei guvernamentale la nivelul țărilor UE în 2011 a fost de 593,9 miliarde euro (4,7% din PIB în EU27) și 460,1 miliarde euro (4,9% din PIB în EA17). Adică peste mărimile deficitelor bugetare prezentate anterior – 4,4% din PIB și, respectiv, 4,1% din PIB – ceea ce arată că, per total, țările UE au excedent primar ( veniturile sunt mai mari decât cheltuielile), dar suportă povara angajării în trecut a unor cheltuieli peste posibilitățile rezultate din veniturile colectate.
În treacăt fie spus, impactul sumelor cheltuite de statele europene pentru intervenția în criza financiară nu a fost nici pe departe pe măsura impactului mediatic al subiectului. A existat un maxim de 0,72% din PIB pe Zona euro (EA17) și de 0,52% din PIB pe total UE (EU27) în anul 2010, dar sumele în cauză s-au diminuat la numai 0,10% din PIB și, respectiv, 0,07% din PIB în 2011.
Practic, România, care nu a avut de-a face cu cheltuieli pentru asanarea sectorului bancar (ce au dus, de pildă Irlanda la un deficit de 30,9% în 2010 !) se află în situația similară mediei UE de a cheltui cât strânge, dar de a avea un deficit ( estimat acum la 2,2% din PIB) rezultat strict din costul datoriei publice. Cu observația că pe noi nu ne-a ajutat nici evoluția PIB, care, spre deosebire de EU27 și EA17, nu a revenit peste nivelul din 2008, în pofida rezultatului aparent bun (+2,5% în termeni reali )din 2011.
De aceea, singura soluție pentru a crește calitatea serviciilor publice prin alocări mai aproape de necesități ar fi să ridicăm nivelul încasărilor la buget măcar spre pragul de 40%, unde se află Cehia și Polonia ( aflate, oricum, sub media UE) și să nu mai creștem datoria guvernamentală. Cum nivelul legal de taxare este deja destul de ridicat, extinderea bazei de impozitare și creșterea semnificativă a gradului de colectare se impun cu necesitate.
4 răspunsuri
Cu o ecomonie slab dezvoltata si o administratie corupta , e foarte greu sa incasezi 40% PIB sub forma de intrari bugetare. In acest context , de „subdezvoltare” industriala economica si administrativa , in un scenariu de globalizare internationala , e chiar controproducent sa maresti presiunea fiscala pe firme .
Poate largirea bazei de impozitare ar fi o solutie mai buna decit cresterea la 40 % a incasarilor bugetare . (oricum nu ar fi suficienta ca politicienii romani ar ridica imediat cheltuielile la 50 % PIB 🙂 )
Pentru inceput , macar a reforma firmele de stat (sau cu participare majoritara a statului) ar fi o buna solutie . Sa treaca din pierdere sistematica la profit . Asa statul ar incasa si impozite dar si contributii suplimentare .
In alta ordine de idei , nu am gasit un stat european care sa reuseasca sa egaleze performanta mioritica . Adica sa tripleze(aproape 300 % crestere) datoria publica in doar 3 (trei) ani . 13,4 % in 2008 si 33,4 % in 2011.
Bineinteles ca acest record mondial nu trebuie publicizat in aceasta perioada de lupta politica. 🙂
mai e si un alt aspect: fiscalitatea românească e caracterizată prin multe impozite si taxe indirecte. in general tarile care au o fiscalitate indirecta mare au si probleme la rata de colectare.
De ce nu se trece la impozitarea pe cifra de afaceri ?
In lipsa economiei nationale si a industriei nationale,PIB-ul este o cifra statistica care nu mai reflecta raportul dintre veniturile firmelor si ceeace datoreaza „procentual” ca impozite.
Asa ca o astfel de analiza este una fara relevanta economica.