luni

22 aprilie, 2024

30 martie, 2016

manoloiuPreşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul prin care Constantin Manoloiu (foto), şeful Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, implicat în Dosarul Referendumul, a părăsit Ministerul Afacerilor Interne

Informaţia a fost făcută publică de Administraţia Prezidenţială prin intermediul unui comunicat.

Manoloiu fusese numit în februarie 2013 şef al Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne.


În luna august 2012, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat cu privire la o comunicare suplimentară făcută de şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Constantin Manoloiu, care a fost trimisă de către Ministerul Administraţiei şi Internelor Curţii Constituţionale şi în care spunea că nu-şi poate asuma cifra alegătorilor, după ce informase Curtea că aceasta este de peste 18,2 milioane.

Procurorii îi cercetau la acea dată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliţie Constantin Manoloiu, şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, şi pe secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

Ioan Nicolae Căbulea ar fi dispus în 1 august ca şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor să întocmească actul oficial conform căruia MAI nu-şi poate „asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente”. De asemenea, în 2 august, Căbulea a semnat adresa oficială către Curtea Constituţională prin care a transmis înscrisul menţionat, „care a fost întocmit din dispoziţia sa, prin încălcarea legislaţiei în materie”, potrivit procurorilor.

Prin comunicarea din 2 august, chestorul Constantin Manoloiu „a urmărit să invalideze listele electorale permanente actualizate şi comunicate, privind numărul de cetăţeni cu drept de vot, încălcând cadrul legislativ aplicabil în materia referendumului care reglementează expres atribuţiile ce revin instituţiei pe care o conduce”, susţin procurorii.


Traian Băsescu l-a aprostrofat public pe şeful de la Evidenţa Populaţiei, chestorul Constantin Manoloiu, în legătură cu adresele către Curtea Constituţională: „Nu ştiu dacă-i bine, domnul chestor! (…) Mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă-i bine, domnul chestor!”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: