marți

16 aprilie, 2024

22 februarie, 2016

energieMinisterul Energiei a stabilit un “decalog” pentru companiile din domeniu cu capital de stat – 10 principii care vor trebui respectate de toate aceste societăți.

Lista a fost concepută după constatările făcute în timpul analizei situației din aceste companii.

La câteva dintre aceste companii, “instituțiile abilitate” desfășoară investigații, deoarece sunt suspectate fapte ilegale, menționează ministerul.


Cele 10 măsuri pe care trebuie să le aplic companiile din subordinea Ministerului Energiei:

1. Implementarea unor proiecții bugetare multianuale și a unor strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung.

2. Monitorizarea achizițiilor publice de bunuri și servicii astfel încât acestea să se desfășoare transparent, nediscriminatoriu și eficient.

3. Publicarea datelor privind contractele de achiziții publice şi sponsorizări/contribuții şi beneficiarii acestora.


4. Structurile de audit intern și control trebuie să aibă suficientă autonomie funcțională astfel încât să poată verifica situațiile care ridică probleme de integritate sau de gestiune defectuoasă a afacerilor.

5. Nicio persoană care face obiectul unei cercetări penale nu poate ocupa o funcţie de conducere.

6. Adoptarea de coduri de integritate și etică în afaceri şi prevederi clare privind conflictul de interese, pentru a combate nepotismul și a încuraja promovarea exclusiv pe criterii de profesionalism. Rapoartele administratorilor (membri CA) vor conține date privind măsurile de combatere a corupției în cadrul companiei.

7. Adoptarea unei strategii de responsabilitate socială față de comunitățile locale, pentru a direcționa contribuțiile financiare către nevoile reale ale acestora, cu beneficii cuantificabile pentru cetățeni.

8. Implementarea transparentă a Ordonanței 109 și recrutarea managementului pe criterii stricte de profesionalism. Fiecare companie trebuie să aibă o strategie coerentă de punere în practică a principiilor de guvernanță corporativă.

9. Organigramele trebuie redimensionate mai ales în ceea ce privește funcțiile de conducere, pentru a reduce birocrația actului decizional și a nu încărca inutil costurile societăţii.

10. Revizuirea indicatorilor de performanță pentru management și Consilii de Administrație astfel încât acestea să reflecte performanța economică reală.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: