În perioada 2010 – 2012, România s-a situat pe ultimul loc în rândul statelor membre UE la proporția întreprinderilor cu activitate de inovare, cu un procentaj de 20,7%. Raportul Eurostat dat publicității săptămîna trecută plasează în topul inovării la nivel european Germania (66,9%), Luxemburg (66,1%) și Irlanda (58,7%). Alături de noi, la coada clasamentului, apar Polonia (23,0%) și Bulgaria (27,4%).
Datele sunt prelucrate pe o perioadă de doi ani după trecerea perioadei de referință pentru a se asigura acuratețea și comparabilitatea datelor strânse la nivel național. De remarcat că țara noastră a pierdut în mod constant teren în raport cu celelalte state europene. În intervalul 2006 – 2008 (când am avut un procentaj de 33,3%), în urma noastră se situau cinci state (Letonia, Lituania, Bulgaria, Polonia și Bulgaria) iar în perioada 2008 – 2010 (procentaj 30,8%)mai erau doar două (Letonia și Bulgaria).
Legătura dintre performanțele economiei și capacitatea de inovare este evidentă în cazul Germaniei, cea mai dinamică mare economie europeană, și Irlandei, care a reușit să treacă peste criza financiară prin robustețea economiei sale reale. Prin contrast, deși au obținut rezultate relativ bune de creștere economică, Polonia și România au fost penalizate la calitatea creșterii, obținută mai degrabă prin mijloace extensive și încorporarea unor costuri reduse cu forța de muncă decât din realizarea de produse cu valoare adăugată mai mare.
La nivelul ansamblului UE, punctul de maxim a fost atins în perioada 2008 – 2010, după care apetitul pentru inovare a scăzut sub pragul de 50%, pe fondul dificultăților financiare. Cele aproape patru procente pierdute ulterior sunt mult mai puțin decât scăderea înregistrată de România (circa zece procente). De reținut, această scădere începuse, în contratimp, încă din perioada în care a fost atins maximul la nivel european.
Dintre marile economii ale UE, Germania a avut cea mai mare reducere dar ca un gen de repliere ( și-a păstrat primul loc, în pofida unei diminuări de peste 12 puncte procentuale), Franța și Italia și-au păstrat aproape neschimbată capacitatea de inovare iar Marea Britanie a înregistrat chiar o creștere, în contracurent cu tendința generală.
Practic, în situația întâmpinării unor dificultăți economice, inovarea ar fi trebuit să se constituie într-un factor de dinamizare. Însă, pe fondul scăderii cererii și vânzărilor, a fost văzută în unele întreprinderi ca nemaifiind o prioritate ci ca o posibilitate de reducere a costurilor aferente procesului de îmbunătățire a tehnologiilor și metodelor de lucru.
Dacă intrăm în structura activităților de inovare pe categorii mari, constatăm că stăm și mai prost decât rezultă din simpla poziționare pe ultimul loc în UE per total. Raportul dintre îmbunătățirile de produs și/sau proces de fabricație și organizare și/sau marketing, echilibrat la nivelul Uniunii, este total debalansat la noi (vezi tabelul de mai jos, în care am selectat două grupe de țări).
La inovarea de produs/proces, România figurează la mare distanță chiar față de Polonia și Bulgaria, cu procentaje aproape triple la inovare de produs. Față de țările occidentale, raportul apare ”la nivel de avarie”, de 1 la 7 cu Franța, 1 la 8 cu Italia și 1 la 10 cu Germania. Toate țări pe care vrem să le ajungem cândva din urmă.
O fi bună și organizarea, o fi bun și marketingul, unde i-am depășit la inovare pe vecinii din regiune, dar mai întâi trebuie să ai ce întreprindere să organizezi și marketingul cărui produs să-l faci. Dacă vom merge pe ideea de a vinde cu munca și marketingul noastru produsele concepute și realizate cu costuri minime (unde intrăm noi) de alții, va fi mai dificil să refacem rapid decalajul de dezvoltare.
