În 2009, România a fost nevoită să apeleze la un împrumut consistent din partea trio-ului FMI – UE – Banca Mondială pentru a se proteja de efectele crizei mondiale. Suma avansată, de aproape 20 miliarde euro, a avut rolul de a descuraja speculațiile financiare ce ar fi putut destabiliza economia românească, aflată în dificultate și cu posibiltăți de a se finanța destul de scump de pe piețele private de capital.
Dincolo de dificultățile și discuțiile inerente, operațiunea a reușit, acordul a fost reînnoit și prelungit în alte condiții. Nu a mai fost nevoie nici să se apeleze la ultimii bani din cei conveniți inițial cu FMI și nici să se tragă nimic din sumele stabilite prin acordul de tip preventiv aflat acum în vigoare.
Au rămas, însă, de rambursat banii care au servit la consolidarea financiară a economiei românești, aflată din 2015 în situația de nu mai avea nevoie de un nou acord cu FMI.
Datele publicate de BNR referitor la evoluția soldului datoriilor contractate de România prin acel acord permit formarea unei imagini asupra efortului care trebuie făcut pentru plata banilor și a transferului de accent în rambursare dinspre Banca Națională, care nu afectează deficitul public, către Ministerul Finațelor, unde plățile vor fi resimțite mult mai clar de către contribuabil.
2013 a fost anul de vârf al plățile efectuate de BNR pentru returnarea împrumutului de la FMI, cu plăți în contul datoriei principale ( în afară de dobânzi) de 3,2 miliarde euro. În condițiile în care banca centrală a reușit să păstreze rezerva valutară în apropierea plafonului de 35 miliarde euro, un efect colateral a fost nerealizarea de profit, precum în anii anteriori.
De la un profit de 696,1 milioane lei realizat în anul 2012 ( și impozitat cu 80% în beneficiul bugetului de stat) BNR a trecut, inevitabil, pe pierdere contabilă, în condițiile în care veniturile realizate nu aveau cum să acopere cheltuielile prilejuite de achitarea ratelor scadente din datoria către FMI. Foarte probabil, situația se va repeta în acest an, când plățile în contul principalului către FMI vor totaliza 3 miliarde euro.
Deja, situația prezentată de BNR arată că a achitat aproape două treimi din suma prevăzută pe tot anul 2014, în condițiile în care la finele lunii aprilie rezerva valutară se ridica la 35,6 miliarde euro, adică mult peste cele 26 miliarde euro existente în septembrie 2008, înainte de manifestarea în România a efectelor crizei economice mondiale.
Se poate observa că și Ministerul Finanțelor a avut de plătit către FMI 0,8 miliarde euro anul trecut și va avea de achitat 0,9 miliarde euro din suma împrumutată ( fără dobânzi). Sumele nu sunt deloc neglijabile în contextul în care reprezintă ceva mai mult de o jumătate de procent din PIB la un deficit al bugetului general consolidat de 2,3% din PIB după metodologia europeană.
De la BNR, la Ministerul Finanțelor
De reținut, în mod normal, aceste sume nu ar fi trebuit să ajungă la Ministerul Finanțelor dar provin din tranșele aprobate cu caracter excepțional de FMI pentru plata pensiilor (majorate în avans și nesustenabil în octombrie 2008) la finele lui 2009 și începutul lui 2010. Practic, la plățile de pensii de atunci ar trebui să adăugăm dobânzile achitate ulterior și lipsa de bani din alte domenii, indusă de necesitatea echilibrării fiscale.
Schimbarea parțială de destinație a banilor a fost posibilă deoarece activitatea BNR nu a necesitat până la urmă întreaga sumă contractată. Întrucât nu s-au mai tras nici ultima tranșă programată, de circa 1 miliard de euro, de la o proporție de circa două treimi BNR și o treime Ministerul Finanțelor s-a ajuns aproape la paritate.
De reținut, banii sosiți de la UE și banca Mondială în completarea sumelor de la FMI, șase miliarde de euro în total, au fost până acum doar purtători de dobânzi. Ei vor fi rambursați începând din 2015, cu anumite pauze prilejuite, în mod evident, de perioadele electorale. Respectiv, în 2016, 2020 și 2021 bugetul public va fi degrevat de presiunea plăților către UE și BM.
Diminuarea soldului datoriei către UE și BM arată plățile din principal care vor trebui făcute de Ministerul Finanțelor către aceste instituții. Dacă se adaugă obligațiile către FMI, se obține imaginea efortului bugetar care va trebui făcut în perioada 2012 – 2023 pentru stingerea efectelor împrumutului contractat în 2009.
Dacă 2014 va fi oarecum ”în linie” cu 2013 din acest punct de vedere, 2015 se anunță deja ca un vârf de plată ce însumează aproape obligațiile din cei doi precedenți și circa 1% din PIB. Iar asta în condițiile în care programul de ajustare fiscală prevede aducerea deficitului la doar 1,4% din PIB de la 2,3% din PIB în prezent și încadrarea în premieră în plafonul de 1% deficit structural.
Nici din punctul de vedere al datei deja anunțate pentru adoptarea euro, 1 ianuarie 2019, premisele nu sunt mai bune.
Exact în 2018 vine următorul și ultimul vârf de plată, respectiv 1,4 miliarde euro. Iar asta după ce va trebui să restituim din principalul sumelor luate de la UE și BM alți 1,1 miliarde euro. Tot în perioada de situare și certficare a performanțelor economice (2017-2018) din anticamera Zonei Euro, mecanismul ERM II.
