miercuri

17 aprilie, 2024

15 iunie, 2017

România ar putea fi în măsură să adere la zona euro în următorii opt ani, dar aceasta are nevoie la rândul său de îmbunătăţiri ale modului de constituire şi funcţionare a Zonei Euro, potrivit lui Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, citat de Reuters.

„Odată cu o îmbunătăţire a modului de funcţionare a zonei euro, credem că am putea adera la euro în prima parte a următorului deceniu”, a declarat Dăianu la un eveniment găzduit de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

„Vrem să aderăm la zona euro. Credem în proiectul european”, a mai spus Daniel Dăianu, care a adăugat că, dacă România îşi menţine un ritm mediu de creştere 3 – 3,5% pe an, nivelul de venit per capita ar putea atinge nivelul de 75% din media Zonei Euro (ZE), potrivit Reuters.


Mai precis, „dacă România și-ar păstra ritmul mediu de creștere înregistrat în perioada 2000-2015, atunci ar reuși să ajungă din urmă media ZE în 27 ani, în vreme ce 75% din media ZE ar putea fi atinsă în 13 ani”, potrivit studiului „România și aderarea la zona euro: întrebarea este ÎN CE CONDIȚII!”, publicat în martie de un grup de economiști coordonat de Daniel Dăianu.

„Dacă România ar crește în medie cu 5% pe an în termeni reali (în mod sustenabil), atunci ar putea ajunge din urmă media ZE în 18 ani, iar nivelul de 75% din media ZE l-ar putea atinge în 9 ani, adică în 2024”, mai spune studiul citat.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: