Criza zonei euro a creat un mit si anume: ca este rezultatul supraindatorarii statelor, in general. Este o teza care a fost preluata cu emfaza si in Romania si promovata si ca argumentatie a autoritatilor publice in dialogul de acasa si in exterior. A servit si in disputa privind calendarul aderarii la zona euro, care a fost stabilit fara o analiza serioasa.
Dar iata ca, in sfarsit,, creste corul celor care inteleg ca criza zonei euro nu este in principal una a datoriilor publice (fiscala), ca ea are companie masiva in indatorarea privata; ca ea se manifesta, in esenta, ca o criza de dezechilibre externe (de balanta de plati, in interiorul zonei) si ca o criza bancara, ce au originea de fond intr-o defectuoasa constructie institutionala si de politici.
Drept este ca avem situatia flagranta a datoriei publice din Grecia, dar nu din “chestiunea elena” s-a nascut criza zonei euro. Iar Spania si Irlanda ilustreaza graitor rolul jucat de supraindatorarea privata si conduita neglijenta a bancilor, a autoritatilor de reglementare si supravghere a pietelor financiare. In faptul ca nu este in esenta o criza fiscala gasim explicatia pentru care, desi datoria publica si deficitul de cont curent ale SUA sunt mai mari decat datoria publica agregata si deficitul de cont curent ale zonei euro, dolarul american nu trece printr-o criza existentiala.
1. Fractura de competitivitate din zona euro
Zona euro (UM) nu este o uniune monetara autentica, ci mai degraba un manunchi de tari din UE, care folosesc aceeasi moneda si care intra sub incidenta politicii monetare comune si a pietei unice. Nefiind o uniune monetara propriu zisa (ce ar permite transferuri fiscale (dintr-un buget comun) ca modalitate de amortizare a socurilor asimetrice) si aducand laolalta economii cu incompatibilitati structurale majore (ele nu formeaza o “arie monetara optima”/optimal currency area), UM cunoaste tensiuni formidabile acum.
Criza a revelat o fractura mare pe planul competitivitatii (cu concretizare in dezechilibre externe mari) intre Nord si Sud. Aceasta fractura exprima esecul ipotezelor privind convergenta reala inauntrul “pietei unice” (the single market); fara convergenta reala si in conditii in care nu exista mutualizare a obligatiunilor suverane si nici mecanisme de impartire a poverii deficite externe importante aduc spectrul intrarii in incapacitate de plata pentru unele tari.
Euro a pus la linia de pornire economii cu forte competitive foarte diferite. Germania, dupa al doilea razboi mondial, dovedise o capacitate de recuperare economica extraordinara, care s-a materializat in aprecierea constanta a monedei sale, marca germana; cam ce s-a intamplat si cu yen-ul japonez. In schimb, alte tari europene (intre care Italia, Spania, Grecia, Portugalia si chiar Franta) au utilizat cursul de schimb ca instrument de compensare a unor deficite de competitivitate. In anii de existenta euro a avut doua fete pentru tarile ce compun zona euro. Pentru Germania el a fost ca o marca subevaluata, care a propulsat forta ei industriala in interiorul UM, spre toate azimuturile. Pentru tarile din flancul sudic, mai ales, euro a fost un echivalent, un proxy supraevaluat al fostelor monede, ce le-a creat un dezavantaj in sustinerea activitatii de bunuri si servicii comercializabile (tradables). In plus, euro a redus drastic spatiul de manevra, de corectie a dezechilibrelor.
Amintesc din nou intuitia lui Paul Krugman cu ani buni inainte de introducerea euro (Trade and Geography, MIT Press, 1991) ca in Europa se contureaza specializarea/concentrarea puterii industriale in Nord (in Germania, in special) Sudului ramanadu-i cu precadere activitati ce utilizeaza intensiv forta de munca –de pilda textile/confectii (articolul meu “Trilema politicii financiare: unde se despart apele”, ZF, 11 iulie 2010). Si cum asemenea activitati sunt cele mai vulnerabile la competitia cu economii emergente concluzii vin de la sine. Nota bene: tarile sudice din UM au dintre cele mai reduse cheltuieli pentru R&D.
2. Cursul de schimb si competitivitatea
Dar exista o alta morala a lui euro cu doua fete. Criza asiatica din 1997-1998 a intarit teza ca politica de curs, ca politica industriala, poate ajuta la consolidarea si crearea de avantaje comparative. Altfel spus, ca are sens sa practici cursuri subevaluate, care sa mareasca nise de export (cumulat cu inlocuire de importuri) si, astfel, sa fie stimulata productia autohtona (dincolo de nevoia de a acumula rezerve valutare ca “tampon” la socuri externe. Adica, ceea ce pare a fi subventionare a productiei de tradables (si deci costuri instantanee, inclusiv pentru bugetul public) sa conduca in timp la castiguri de productivitate majore si la avans pe lantul valorii adaugate. Este diferenta intre logica avantajelor comparative privite static (optica ricardiana/ohliana) si cea a avantajelor comparative dinamice. Asa putem explica progresul economic al Japoniei, al Coreeei de Sud, al provinciei Taivan, al Chinei (dupa 1978) in perioada postbelica. Dar si al SUA cand s-au emancipat economic de Marea Britanie, sau politicile industriale initiate in Germania, in a doua parte a secolului XIX.
In zona euro, euro pare sa fi functionat cu valentele unei marci subevaluate asupra economiei Germaniei, in timp ce era supraevaluat in raport cu forta competitiva a Sudului. Irlanda, este un caz aparte, fiindca acolo avem de-a face cu extravagante ale industriei financiare nereglementate. Drept este ca sistemul corporatist “bun” al Germaniei a ajutat-o constant. Citim si criza bancara din zona euro pe doua trasee: bancile din tarile creditoare au sustinut expansiunea lor comerciala, dar au finantat si activitati non-tradables in tarile debitoare.
3. Sunt devalorizari interne solutii? Avertismentul etalonului aur
Solutia de diminuare a dezechilibrelor “interne’ din zona euro prin devalorizari interne (reduceri de salarii/venituri si preturi ale activelor) are un sens economic, dar mai mult pe hartie. Fiindca este foarte dificil, daca nu o misiune imposibila, ca devalorizari interne sa fie mecanismul cheie pentru corectarea dezechilibrelor intr-o uniune monetara, in permanenta.
Cei care dau exemplu Letonia omit sa spuna ca avem de-a face cu o economie mica, care cunoscuse mari castiguri salariale (venituri) in anii premergatori crizei si care avea alternativa modificarii consiliului monetar (nefiind in zona euro), ca in aceasta tara exista o problema etnica, memoria recenta a comunismului, etc. Letonia este un exemplu nepotrivit. Analogia care ar trebui sa ne puna pe ganduri este regimul etalonului aur din perioada interbelica, care a condus la un dezastru; corectiile dezechilibrelor externe se faceau prin politici deflationiste, de austeritate, care au adus la putere forte politice extremiste.
Trebuie spus ca atunci nu existau stabilizatori automati care sa atenueze impactul recesiunilor (bugetele publice erau mici), dar exista instrumentul monetar de modificare a ratelor dobanzii si schimbarea, in extremis, a paritatii fata de aur. Se mai face comparatia cu reformele intreprinse de Germania dupa reunificare. Dar se subestimeaza faptul ca acele reforme au avut loc intr-o perioada de relativ calm, nu ca acum, cand lumea industrializata se confrunta cu un “triunghi al bermudelor” –criza financiara profunda, criza zonei euri si o criza sociala; si se omite ca Germania nu se confrunta cu problema deficitului structural de competitivitate.
Lectia ar fi: fie se creeaza o uniune monetara autentica, fie fortele centrifuge vor avea castig de cauza. Cum sa adancesti integrarea este insa o problema avand in vedere ca diminuarea in continuare a suveranitatilor nationale nu poate fi pur si simplu “decretata” de liderii europeni. Ce facem cu democratia in Uniunea Europeana? Intervine si problema: ce inseamna “More Europe” ca solutie la criza? Deoarece exista diferente de viziune intre protagonisti. Pe de alta parte timpul preseraza enorm.
4. Ce avem de invatat?
Pentru Romania sunt numeroase invataminte: ce implica aderarea la zona euro; nevoia de spatiu de manevra, inclusiv politica de curs de schimb; importanta de-euroizarii pentru a mari eficacitatea politicii monetare ca instrument de corectie; cum sa fie sustinute competitivitatea economiei, castiguri de productitivitate si avansuri pe lantul valorii adaugate, rolul politicilor industriale autohtone si la nivelul UE, rolul bancilor in dezvoltarea economica, valorificarea rezervelor interne de eficienta, rolul educatiei (investitiilor in resurse umane), intelegerea curentilor de profunzime in economia mondiala, etc.
4 răspunsuri
1.Fara indoiala,ca din punct de vedere „monetarist”,prof. Daniel Daianu a expus cauzele care au facut din integrarea in „moneda Euro” un dezavantaj pentru tarile slab industrializate mentionate.
In acelasi timp,in studiul d-lui Voinea & Co, „Reindustrializarea Romaniei – politici si strategii”,se enumera multe alte dezavantaje ale integrarii,pentru statul roman,care are o „pondere mica a detinerii de active industriale” si putine pirghii de interventie economica.
Se enumera apoi restrictiile in utilizarea pirghiilor economice pentru dezvoltarea economica si industriala,astfel: ajutorul de stat este practic interzis,politica comerciala este de competenta UE,politica monetara este restrictiva,politica valutara este in „slujba” politicii monetare,politica fiscala si bugetara se afla sub constringerile UE si FMI…
La aceste politici economice „anulate” prin integrare (si pentru conservarea valorii/stabilitatii monedei Euro),se mai adauga pierderea instrumentelor vamale si tarifare utilizabile pina la integrare,pentru cresterea economica.
Odata cu pierderea sau diminuarea posibilitatii de a utiliza toate instrmentele politice,economice si sociale in vederea dezvoltarii economice,tarile „sudice” s-au confruntat cu o avalansa de credite cu buletinul,care au facut sa „explodeze” dezvoltarea economica a tarilor industrializate,simultan cu explozia consumului si a supraindatorarii private si a statelor tarilor „bananiere” ca Romania ori a celor enumerate.
2.In tarile sudice consumul si dezvoltarea,componentele sistemice ale capitalismului,s-au diminuat drastic dupa 2008,in lipsa industriei care sa echilibreze prin exporturi consumul intern si datoriile externe.
Urmare a privatizarilor care au conditionat integrarea in UE,in lipsa capitalului national,in unele foste tari comuniste ,cum sint Romania,intreprinderile industriale au devenit straine,la fel ca si „axa economica principala” formata din banci,asigurari,utilitati:gaze,petrol,energie electrica,etc. vindute pe mai nimic.
In lipsa „economiei nationale”,singurele „programe economice” au devenit proiectele de „Buget anual”,Romania fiind lipsita – asa cum constata prof. Ilie Serbanescu – de pirghiile necesare pentru desfasurarea de politici nationale de dezvoltare economica.
In situatia de azi,este cit se poate de realista constatarea recenta a prof, Mircea Cosea,ca Romania a devenit victima noului imperialism mondial,de data aceasta a celui economic.
Cauza consta tocmai in pierderea tuturor instrumentelor dezvoltarii enumerate,fara a ni se oferi nimic in compensare de catre UE – in lipsa unei integrari economice reale,federative,ca RFG sau SUA. Multinationalele si intreprinderile straine se aleg cu toate beneficiile muncii si resurselor (noastre) nationale,pe cind Romania se alege cu salarii minime pe economie si ceva impozite pe aceste salarii – in conditiile in care i-a disparut economia nationala.
3.Reconstructia economica si industriala a ramas unica solutie la „bananizarea” economiei romanesti,in care – asa cum arata prof. Ilie Serbanescu – cifra de afaceri din comert,a depasit-o in 2007,pe cea a activitatii industriale.
Intrebarea este daca va exista un „Proiect de reindustrializare”,ori daca el exista,cind va fi eveluat si apoi promovat de elita noastra intelectuala din domeniul stiintei economice!
Intrebarea se impune,deoarece pina acum nici nu se dezbate macar problematica reindustrializarii ca solutie la esuarea economica a tarii si cu atit mai putin se discuta nevoia de constructie si promovare a unui astfel de proiect politic,economic si social national.
II.Dupa ani de analize,constatari si dezbateri asupra situatiei grave a tarilor „sudice” in general si a Romaniei in special,este necesara conturararea unei viziuni active de solutionare a acesteia.
Este necesara avansarea si dezbaterea unor solutii,care in final, sa conduca la constructia unui proiect national cuprinzator,de iesire din constringerile si regulile cu efecte negative,blocante,asupra dezvoltarii economice nationale,odata cu un „program de reconstructie economica nationala”,care sa motiveze si fundamenteze (tehnic)punctual,fiecare din aceste cereri.
Aceasta viziunea de lucru presupune:
a.) elaborarea unui program de reconstructie economica,care sa sustina economic,statistic, logistic,etc.,eliminarea,diminuarea sau corectarea interdictiiei de utilizare a masurilor si instrumentelor nationale enumerata mai sus,care asigurau pina la integrare,conditiile pentru o dezvoltare economica nationala.
b.)Negocierea in functie de ritmul si evolutia dezvoltarii economice planificate (prin programul economic),a autorizarii pe diverse termene si in diferite modalitati concrete,a utilizarii instrumentelor dezvoltarii nationale,interzise odata cu integrarea.
Este evident ca o Germanie sau Franta nu va accepta usor diverse taxe sau conditii pentru accesul propriilor produse industriale sau agricole pe piata romaneasca,dar odata cu elaborarea si derularea programului economic,ele vor putea fi dovedite drept conditii imperative,pentru dezvoltarea Romaniei si acceptate drept „contributie UE” la dezvoltare.
Este imposibi ca o viziune de asemenea complexitate sa poata fi exprimata prin doua fraze,dar exista un inceput in toate.
Tarile dezvoltate au acces neingradit si nelimitat la piata romaneasca,iar in contrapartida avem drept beneficiu,dupa 22 de ani,doar „dezintegrarea economica si industriala” nationala.
Aceasta consecinta se datoreaza uriasei capacitatati financiare si manageriale straine,in lipsa oricaror INSTRUMENTE NATIONALE,capabile sa echilibreze economic si functional,existenta si competitia intreprinderilor romaneasti in raport cu cele straine,la capitolul supravietuire!
Datorita liberalizarii absolute a comertului si economiilor membrilor UE,am ajuns in 2012,in situatia paradoxala,ca in loc de progres si o dezvoltare economica accelerata asteptata,sa realizam doar disparitia „economiei nationale”,cu toate consecintele politice si sociale grave binecunoscute.
Situatia Romaniei (general) esuate este una extrema si nu mai avem ce astepta (programatic)de la UE,fiinca nici ea si nici FMI nu pot construi Romaniei viziunile,solutiile si proiectele de realizare a reconstructiei economice si industriale,din motive obiective si subiective binecunoscute.
Asa ca ele trebuie „livrate” de Romania,urmare a analizelor si evaluarilor asupra situatiei damatice a economiei romanesti.
III.Se va dezintegra zona EURO?Incotro Romania?
In ultimul timp,analistii sint tot mai preocupati de viabilitatea ori dezintegrarea UE si a zonei euro,pronosticind-o ca dependenta de succesul fie esecul diverselor demersuri politice (aflate in derulare)la nivel national,european sau global,al decidentilor marilor puteri economice.
Recent, Guvernatorul Bancii Angliei afirma ca nu ne aflam nici la jumatatea actualei Crize(incepute in 2007),concluzia fiind sustinuta (tehnic),de ideea ca numai creditele pe termen mediu nerestituite pina in prezent,reflecta dimensiunea pierderilor financiare la „zi”,ale tarilor UE si pe cele mondiale.
Este posibil ca insolvabilitatea (prezumata) a debitorilor pentru creditele pe termen lung si foarte lung sa se confirme si sa amplifice dimensiunea crizei,justificind temerile guvernatorului bancii Angliei.
Solutiile complete de salvare a UE si a monedei Euro nu exista si nu pot fi construite si aplicate,tocmai din lipsa unor date certe (din motivul prezentat) privind amploarea pierderilor financiare.
Uniunea este nevoita sa „peticeasca” periodic,functie de explozia (periodica) a „datoriilor private ori suverane”,bugetele nationale sau ale bancilor.
In aceasta situatie,nimeni nu stie daca Uniunea si Euro va dura sau nu,viata lor depinzind de capacitate de sustinere a deficitelor si pierderilor si de vointa politica a „platitorilor” de a le mai considera viabile si suporta.
Citeva din consecintele pentru Romania ale acestei situatii sint:
-probabilitatea ca intr-o zi UE sa se dezintegreze,tara raminind pe cont propriu;
-improbabilitatea ca UE sa devina un stat federal,tip RFG sau SUA,fiindca tarile dezvoltate nu risca sa devina sustinatorul economic si social,al unor tari esuate economic.Solutiile de salvare ramin exclusiv nationale,trebuind construite preventiv de tarile UE.
-nevoia constructiei unui „plan B”,pentru cazul dezintegrarii UE si a monedei Euro,sustinut prin ceeace autorul articolului prezenta ca „invataminte pentru Romania”!
Ne-am saturat de UE si EURO.
1. M-am saturat sa platesc preturi ca francezul si germanul cand ei au salarii cu 600% mai mari ca romanul.
Vezi motorina, in curand gazele si curentul.
2. M-am saturat de companiile de stat de la ei EON, GAZ DE FRANCE, OMV care se fac ca privatizeaza – cumpara pe nimic companii de stat romanesti strategice.
3. M-am satura ca aceste companii sa faca profit pe spatele nostru si culmea pe resursele noastre.
4. M-am saturat de euro, chiar daca nu l-am adoptat!
5. M-am saturat de preturile europene in euro la operatorii de telefonie straini.
6. M-am saturat de bancile europene, care au cumparat banci romanesti strategice si care acum care au dobanzi mult mai mari ca in tarile lor de origine.
7. Multe popoare: turcii, americanii, evreii, chinezii, rusii, norvegienii, englezii nu au EURO si o duc foarte bine.
8. Sunt total impotriva trecerii la euro cu care ne vom impusca in picior in cativa ani de la adoptare – vezi grecia, portugalia.
SA SE FACA REFERENDUM DE TRECERE LA EURO- nu sa fie bagat pe gat la romani. ANGLIA DE CE NU TRECE LA EURO?
9. M-am saturat de morcovii, cartofii, laptele din franta, austria, olanda, m-am saturat ca auchan, carrefour, bila, metro sa ne vanda noua marfa lor cand a noastra sta si putrezeste.
10. M-am saturat de asa zisa economie de piata europeana care nu face decat sa ne indatoram la ei – pe zeci si sute de ani.