duminică

21 aprilie, 2024

23 septembrie, 2016

ciolosRomânia are nevoie de o schimbare în modul de a face politică, ea nu poate fi făcută de un om, ci presupune implicarea celor care și-o doresc, a afirmat premierul Dacian Cioloș, într-un interviu acordat Agerpres.

„Cred că această generație nouă, tânără, care își dorește schimbarea în România, își asumă din ce în ce mai mult această dorință, nu doar în mod pasiv, ci și în mod activ. Eu mi-aș dori să văd cât mai mulți dintre acești oameni pe listele partidelor politice, care partide politice cred că trebuie să înțeleagă, măcar în ultimul ceas: credibilitatea lor ține nu doar de discursurile șefilor partidelor, dar și de programul pe care îl vor propune și, mai ales, de listele pe care le vor propune, a spus premierul.

Totodată, el a reiterat că nu va candida la alegerile parlamentare din această iarnă.


Șeful Executivului a vorbit și despre reformele începute în mandatul său, despre participarea sa din aceste zile la Adunarea Generală ONU și despre provocările la care trebuie să răspundă UE.

Despre constituirea armatei unice europene

”Cred că ideea constituirii unei armate unice europene este o idee care poate să evolueze pe termen lung. Pe termen scurt, pe termen mediu, se pune problema în primul rând a unei cooperări întărite între statele membre europene pentru o intervenție mai coordonată între anumite teatre de operații unde Uniunea Europeană are un interes și poate să ajute. Oricum, poziția noastră a fost foarte clară de la început și, din câte înțeleg, e poziția majorității statelor membre europene care sunt și membre NATO și anume că această coordonare întărită la nivel european trebuie să fie asigurată în complementaritate cu misiunile pe care le are NATO și nu să înlocuiască rolul NATO. Aici, pot să vă spun că am avut în mai multe rânduri discuții și cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care mi-a confirmat de fiecare dată că și NATO vede cu ochi buni această întărire a rolului pe care Uniunea Europeană și-l poate asuma pe diferite teatre de operații.

Pe de altă parte, cred că la nivel european, prin această coordonare întărită, putem asigura o mai bună complementaritate și legătură între politica de înzestrare a armatei, pe de-o parte, în diferite state membre, inclusiv dezvoltarea industriei de apărare, și această întărire a rolului Uniunii Europene în politica de apărare.”

Despre alegerile parlamentare

”Principalul mesaj este că eu cred că România are nevoie de o schimbare în modul de a face politică, că această schimbare nu o poate face un om și că aceasta presupune ca acei oameni care o doresc să se implice. Eu mi-am asumat și m-am implicat încă din noiembrie, asumându-mi acest rol de prim-ministru și am spus atunci că, tocmai pentru a păstra credibilitatea abordării echilibrate a acestui Guvern, nu voi candida la aceste alegeri parlamentare. Asta nu înseamnă că nu mă interesează ce se va întâmpla la aceste alegeri parlamentare și de aceea eu îi încurajez pe toți cei care își doresc o schimbare în România, să o facă. (…) Pot să-i asigur că nu rămân indiferent la ce se întâmplă în România și ce se va întâmpla în România în perioada următoare. Pe de altă parte, cred că un om de stat trebuie, în primul rând, să fie consecvent cu el însuși și să nu mintă. ”

Despre guvernul politic


Eu cred în democrație… altfel nu văd de ce am mai face alegeri. Alegerile au tocmai rolul de a stabili o majoritate în Parlament care apoi să propună și să susțină un guvern. Atâta vreme cât acest guvern este emanația partidelor care au majoritate și este susținut de aceste partide, este un guvern politic. ”

Despre realizările mandatului

”Să fim realiști acum, nu știu dacă putem vorbi de o mare realizare în zece luni. Obiectivul nostru a fost, în primul rând, de a menține echilibrul, de a asigura condițiile pentru continuarea trendului pozitiv al dezvoltării economiei din România și de a începe anumite reforme pe care le-am și anunțat atunci, la început. Pe parcurs au mai apărut și alte crize pe care a trebuit să le rezolvăm și nu doar punctual, ci chiar să lansăm anumite reforme, cum e în domeniul sănătății, în domeniul politicii de salarizare. În aceste domenii, conștienți fiind că e nevoie de reformă, dar nu prevăzusem că într-un timp scurt am putea face anumite lucruri, însă am fost obligați să o facem. Ceea ce mi se pare important în această perioadă este că, în procesul de reformă a administrației, am lansat și cred că am mers destul de departe cu acest proces de debirocratizare, de simplificare în administrație. E un lucru esențial în pregătirea reformei administrației, atât pentru că asta poate să recâștige încrederea cetățenilor în stat și în administrație. Pe de altă parte, am și dat un semnal în administrație că de acum înainte va trebui lucrat altfel, mult mai orientat spre cetățean. ”

Despre restanțe

”Mi-aș fi dorit să mergem mai departe cu reforma administrației. Din păcate, n-am fost pregătiți aici, n-a fost nici suficientă ambiție din partea miniștrilor care ar fi trebuit să abordeze lucrurile acestea mai frontal. Dar și acolo au început lucrurile pentru că, pe baza strategiei funcției publice, a strategiei în administrația publică locală, care e în pregătire, a strategiei privind formarea profesională în administrație, urmează să modificăm mai multe legi prin care vom introduce anumite elemente de reformă pe care le aveam prevăzute inițial și lucrul acesta îl vom face până la sfârșitul mandatului. ”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Intradevar, schimbarea n-o poate face un singur om, ci numai un „proiect de tara”, avind ca obiectiv reconstructia economica si industriala nationala, plus tehnicile si instrumentarul de lucru.Neavind un astfel de proiect, nici guvernul Ciolos nu putea schimba nimic…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Intradevar, schimbarea n-o poate face un singur om, ci numai un „proiect de tara”, avind ca obiectiv reconstructia economica si industriala nationala, plus tehnicile si instrumentarul de lucru.Neavind un astfel de proiect, nici guvernul Ciolos nu putea schimba nimic…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: