joi

18 aprilie, 2024

5 aprilie, 2016

dciolosGuvernul va lansa în dezbatere publică principiile de reformă în administrația publică, acestea urmând să fie transmise la Parlament săptămâna viitoare, luni. După alegerile locale din iunie, întreg pachetul de reforme în acest domeniu va fi prezentat public, a anunțat marți premierul Dacian Cioloș la o întâlnire cu reprezentanții Asociației Orașelor din România.

„Intenția mea este chiar să merg săptămâna viitoare, luni, în Parlament, în Camera Deputaților, în care să lansăm dezbaterea, să vin acolo cu câteva idei pe care le avem legate de reforma administrației. Cert este că vrem să abordăm partea de reformă a statutului funcționarului public, să clarificăm aspecte legate de statutul funcționarului public și la nivel central, și la nivel local. Obiectivul nostru ar fi să mergem spre competență, transparență și profesionalism atât în procesul de recrutare a funcționarilor publici, cât și în procesul de evoluție a carierei lor. Să recâștigăm încrederea în faptul că funcționarul public lucrează în interesul cetățeanului, în primul rând, și că nu trebuie să depindă pe ascuns de politic”, a afirmat Dacian Cioloș.

Premierul a explicat că se are în vedere un concurs național de recrutare pentru a intra în funcția publică.


„Ideea ar fi (…) să avem, pe de o parte, un concurs național de recrutare pentru a intra în funcția publică, unde să existe niște reguli de bază, niște competențe de bază care să fie pentru toți funcționarii, indiferent unde lucrează, și, o dată ce au trecut prin filtrul unui concurs național de selecție, să aveți posibilitatea dumneavoastră, ca șefi ierarhici, ca șefi ai administrației, să vă recrutați oamenii pe care îi considerați cei mai adaptați pe posturile pe care aveți nevoie”, a explicat premierul.

Potrivit șefului Executivului, dezbaterea pe principiile reformei administrației se va desfășura în aprilie și mai.

„Intenția noastră e să lansăm în săptămânile următoare această dezbatere pe principiile de reformă, să folosim lunile aprilie și mai pentru dezbateri (…), în așa fel încât, după alegerile locale (…), în luna iunie, Guvernul să vină în Parlament cu un pachet de modificări legislative care să meargă în această direcție”, a subliniat premierul.

Detalii oferite de Vasile Dâncu

vasile dancuVicepremierul Vasile Dâncu a venit marți la Comisia pentru administrație a Camerei Deputaților, unde a prezentat un bilanț al activității de până acum și proiectele pe care vrea să le implementeze în viitor.


„Strategia de formare a funcției publice pe care o avem în acest moment în vedere are mai multe principii care sunt legate de formarea continuă și formarea specifică sau recrutarea în sistemul administrației. Unul din principiile noastre cele mai importante este ca, indiferent de modul în care cineva ajunge să lucreze în administrația publică, prin alegeri, prin desemnare de către un partid politic sau prin concurs, trebuie să participe la un sistem de formare pentru orice funcție publică. Ne gândim și în cazul prefecților. Indiferent dacă ei vor fi numiți politic, să zicem, ei nu pot să fie numiți politic pur și simplu fără să aibă un curs de pregătire prealabilă pentru această funcție”, a spus deputaților Vasile Dîncu.

El a adăugat că în cazul primarilor au fost gândite câteva proiecte de formare continuă.

Cu o zi înainte, la o reuniune cu reprezentanți ai Asociației Municipiilor din România, vicepremierul Dîncu afirma că anumite elemente de infrastructură ar putea fi trecute în folosința autorităților locale chiar înaintea finalizării strategiei de descentralizare, în cazul în care ele fac parte din proiecte de dezvoltare locală.

În ce privește reforma administrației, el a adăugat că 2016 este un an în care se pun doar bazele legislative ale dezvoltării viitoare.

„Eu nu sunt un tip foarte entuziast și romantic când mă gândesc la viteza cu care se pot face lucrurile. Fiind sociolog și tot măsurând de-a lungul celor 25 de ani, de când am făcut această meserie, mi-am dat seama de viteza lucrurilor în România. Ce vreau să spun în ce privește reforma în administrație: eu știu că nu o să terminăm în acest an reforma în administrație, ea ar trebui în următorii zece ani să fie pusă pe picioare solide și sper că asta vom putea face. (…) Acesta este un an în care să punem bazele a ceea ce trebuie făcut în viitor, să facem analizele, să dăm cadrul legislativ”, a explicat vicepremierul.

El a adăugat că în acest sens a fost continuată strategia stabilită prin programele Băncii Mondiale, dar că anumite termene au fost reduse cu doi — trei ani și s-a renunțat la studii pilot al căror obiect de studiu era cunoscut deja. Pe de altă parte, cu ajutorul informațiilor comunicate de către primari a fost realizat un inventar al disfuncționalităților, urmând ca soluțiile să fie introduse în ordonanțe care vor fi emise în lunile aprilie, mai și iunie.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: