Analiză

Consumul individual efectiv al românilor a luat-o înaintea PIB/locuitor – Eurostat ne vede la 61% din media UE

România a ajuns în 2016 la 61% din nivelul de trai mediu al UE 28, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC), arată cele mai… Mai mult

19.12.2017

Chestiunea

Cu ce? România – de 10 ani ultima din UE la venituri bugetare şi prima la reducerea lor! Problemele punctuale

România a întreprins în perioada 2006 – 2016 cea mai bizară politică a fondurilor publice dintre toate statele europene, potrivit unei analize date publicităţii de… Mai mult

13.12.2017

Chestiunea

Premieră istorică, importurile lunare au depăşit 7 miliarde de euro

În pofida nivelului record al exporturilor, care au însumat 5.761 milioane euro, deficitul comercial a avansat la impresionantă cifră de 1.318,4 miliarde euro, ca urmare… Mai mult

12.12.2017

Analiză

”Cea mai mare creștere din UE”: Investiţiile pe primele trei trimestre din 2017 – la nivelul din 2012

În primele trei trimestre din 2017, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat  aproximativ 50 de miliarde lei, în creştere cu 3,6%, comparativ cu… Mai mult

10.12.2017

Dacian Cioloș – 4 zile de întâlniri la Bruxelles cu înalți oficiali europeni, în contextul dezbaterilor pe tema viitorului UE

de Vladimir Ionescu 19.3.2017

Fostul premier Dacian Cioloş  se va afla la Bruxelles, în perioada 20-24 martie 2017, unde va discuta cu înalţi oficiali şi lideri politici europeni posibilele scenarii privind viitorul Uniunii şi alte teme de interes pentru România. 

Programul vizitei

Fost comisar european în mandatul precedentei Comisii Europene, Cioloș se va întâlni luni cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cu prim-vicepreşedintele Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, precum şi pentru stabilitate financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital.

De asemenea, va mai avea întrevederi şi cu comisarii europeni Phil Hogan şi Johannes Hahn, responsabili pentru agricultură şi dezvoltare rurală, respectiv politică europeană de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii.

Marţi, fostul prim-ministru va avea întâlniri cu preşedintele Partidului Popular European – Joseph Daul, şi comisarul european pentru politici climatice şi energie – Miguel Arias Canete.

Miercuri, Dacian Cioloş va avea o reuniune cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi are programate întâlniri cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans – reponsabil pentru o mai bună legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen – reponsabil pentru portofoliul locuri de muncă, creştere, investiţii şi competitivitate, şi cu comisarul european Guenther Oettinger – responsabil pentru buget şi resurse umane.

Joi şi vineri, Dacian Cioloş are prevăzute întâlniri cu organizaţii neguvernamentale de la Bruxelles şi cu înalţi funcţionari europeni.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 19.3.2017

Lăsați un comentariu


Europa

Europa renunță să mai legifereze măsuri împotriva hate speech fiind mulțumită de reacția giganților IT

Iulian Soare

Comisia Europeană se îndepărtează de planul de a reglementa la nivelul UE măsuri care să oblige administratorii platformelor sociale să elimine postările care promovează un… Mai mult

Stiri

Studiu / Studenții UBB aduc peste 190 milioane euro la bugetul Clujului

Vladimir Ionescu

Impactul direct al Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca depăşeşte 190 de milioane de euro, arată rezultatele unei cercetări publicate de instituție. Cercetarea a luat… Mai mult

Stiri

Peru / Papa Francisc cere unitate în combaterea corupției

Iulian Soare

Papa Francisc, aflat în vizită oficială în Peru, a făcut un nou apel la unitate pentru combaterea corupţiei, despre care a spus că este ca… Mai mult

Stiri

Proteste de amploare în Capitală și în țară

Razvan Diaconu

Un an și două zile de la protestul masiv generat de emiterea Ordonanței 13, un protest de amploare similară s-a desfășutat, sâmbătă, în Capitală și… Mai mult

Stiri

Strategia de apărare a SUA – prioritate pentru pregătirea de luptă pentru conflicte majore

Iulian Soare

Statele Unite se confruntă cu „ameninţări în creştere” din partea Chinei şi Rusiei, „puteri revizioniste” care „încearcă să creeze o lume în conformitate cu modelele… Mai mult

Stiri

Calitatea aerului: România, vizată de infringementul CE. Ministrul Mediului, convocat la Bruxelles

Vladimir Ionescu

Comisia Europeană a anunţat vineri că va organiza pe 30 ianuarie, la Bruxelles, o reuniune ministerială cu participarea a nouă state membre, inclusiv România, vizate… Mai mult

Stiri

Activitatea guvernului SUA a fost blocată

Iulian Soare

Guvernul Statelor Unite a intrat în blocaj, după ce republicanii şi democraţii din Senatul american nu au ajuns la un acord privind finanţarea pe termen… Mai mult