Analiză

Marea problemă a bugetului: Cum am mâncat în 2017 banii de fonduri europene

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor, România a primit în primele trei trimestre din 2017 de la bugetul UE doar 3,05 miliarde euro, din care… Mai mult

19.11.2017

Chestiunea

Pe noi culmi de progres şi civilizaţie: creșterea oficială a PIB – 8,8%. Consecinţe

Estimarea-semnal anunțată de Institutul Național de Statistică pentru trimestrul III 2016 arată un nivel record la creşterii economice, de 8,8% pe seria brută şi 8,6%… Mai mult

15.11.2017

Chestiunea

Noua fiscalitate: Normalitate = reintrarea guvernului în legalitate + conectarea la realitate

cursdeguvernare.ro își asumă – nu fără tristețe și fără amară ironie – ilustrația de mai sus, ca esență a temei grave și mai mult decât… Mai mult

14.11.2017

Analiză

O anomalie care și-a atins potențialul: Depopularea nu mai ajută prea mult la creșterea PIB/Locuitor

Datele publicate de Eurostat referitoare la evoluţia PIB/locuitor în perioada 2005 – 2015 arată că ritmul de creştere al acestui indicator esenţial pentru nivelul de… Mai mult

12.11.2017

Curtea de Conturi: Prejudiciu de 20 de milioane de euro la Loteria Română

de Mihai Pavelescu 24.10.2011

În urma unui control efectuat în perioada ianuarie-mai 2011 la C.N. Loteria Română, Curtea de Conturi a descoperit grave nereguli la această instituţie în privinţa cheltuirii sumelor de la buget. Contracte încheiate nelegal, caiete de sarcini cu dedicaţie, maşini cumpărate la suprapreţ, plăţi nejustificate către case de avocatură, asigurări profesionale pentru membrii conducerii şi benzină pentru deplasările acestora în interes personal. Prejudiciul calculat de inspectorii de conturi se ridică la suma de 86 milioane lei fără TVA (peste 20 milioane euro). Iată cîteva din constatările Curţii de Conturi:

Plăţi nejustificate de aproape 6 milioane de euro către SC Form Trade SRL

În anul 2008, Loteria Romana a încheiat cu SC Form Trade SRL din Focşani un contract ce avea ca obiect distribuţia de cartele telefonice (Orange, Vodafone şi Cosmote). Form Trade SRL avea obligaţia să furnizeze şi să transporte cartelele telefonice la agenţiile Loteriei, unde urmau să fie vândute. Loteria trebuia să plătească contravaloarea lor pe măsură ce acele cartele erau comercializate. Contractul a fost însă modificat prin renunţarea la cartelele Vodafone şi Cosmote, acestea fiind înlocuite cu cartele Pelegrin (utilizate în reţeaua Romtelecom), care se vând foarte greu.

Curtea de Conturi susţine că acest contract a fost modificat de către o persoană care nu avea această calitate, angajată de doar 24 de zile în instituţie, iar prejudiciul se ridică la 25 milioane lei, prin plata în avans către Form Trade SRL a cartelelor ce încă nu fuseseră vândute.

Inspectorii reproşează conducerii Loteriei că nu au luat măsuri de a recupera această sumă şi s-a mărginit să reducă stocurile, prin oferirea de cartele Pelegrin ca premii la jocurile loto.

Contract cu firma de pază Shelter Security: prejudiciu 10 milioane de euro

În martie 2010, C.N. Loteria Română a semnat cu firma de pază Shelter Security SRL un contract de securitate, monitorizare şi intervenţie pentru cele peste 1.000 de agenţii ale sale din ţară. Curtea de Conturi a descoperit că licitaţia a fost “dirijată” către această firmă, iar în caietul de sarcini au fost impuse criterii restrictive şi nici măcar oferta celor de la Shelter Security nu a fost conformă cu documentaţia de atribuire.

Ulterior, Shelter Security a subcontractat către alte firme de pază contractul, ceea ce a făcut ca Loteria Română să plătească tarife cu 50% mai mari decât cele practicate pe piaţă. Prejudiciul calculat de Curtea de Conturi se ridică la 44.143.657 lei plus TVA.

Maşini cumpărate la preţuri mari, prejudiciu 750.000 de euro

Curtea de Conturi a găsit nereguli şi în privinţa unui alt contract încheiat de Loteria Română în 2010 cu SC Rădăcini Motors SRL (importator autorizat al mărcilor Opel, Chevrolet, Cadillac, Corvette şi Hummer), privind achiziţionarea a 182 de maşini în sistem buy-back, pentru care a plătit 13 milioane lei.

Inspectorii de conturi susţin că şi în acest caz nu s-a ţinut seama de prevederile legale, producându-se un prejudiciu de 3,2 milioane lei.

În primul rând, caietul de sarcini avea specificaţii tehnice ce a îndepărtat alţi competitori să participe la licitaţie, iar Rădăcini Motors SRL nu îndeplinea toate cerinţele din caietul de sarcini.

În al doilea rând, ar fi fost normal ca Radacini Motors SRL să acorde un discount, având în vedere valoarea mare a contractului, însă în realitate a oferit Loteriei preţuri mai mari chiar şi decât cele pe care le practica în mod obişnuit.

Reprezentare juridică cu SCA “Raţiu&Raţiu”, prejudiciu: 3,5 milioane de euro

Deşi avea un departament juridic în cadrul instituţiei, directorul general al Loteriei Române, Gheorghe Benea, a încheiat în anul 2009 un contract de asistenţă şi reprezentare juridică cu Casa de Avocatură “Raţiu&Raţiu” estimat la 2 milioane euro.

Curtea de Conturi arată în raportul său că prin acest contract s-a produs un prejudiciu de 12 milioane lei în contul Loteriei.

Astfel, 10 milioane de lei îl reprezintă un contract semnat între cele două părţi privind situaţia juridică a spaţiilor neintabulate deţinute de Loterie, deşi au mai existat două contracte asemănătoare încheiate în 2006 (SCA Hahui şi Asociaţii) şi 2008 (SCA Arthur Muşetescu).

Alţi 1,1 milioane lei au fost cheltuiţi nejustificat prin acordarea de asistenţă pentru servicii de achiziţii de către SCA “Raţiu&Raţiu”, cu toate că există în cadrul Loteriei un departament specializat în acest domeniu.

De asemenea, Loteria a plătit nejustificat 622.000 de lei pentru servicii de consultanţă judiciară, în timp ce contractul semnat cu “Raţiu&Raţiu” prevedea doar servicii de asistenţă şi reprezentare juridică.

La toate acestea, se adaugă mărunţişurile:

Benzină pentru maşinile directorilor şi asigurări nelegale pentru cei din conducere.

Curtea de Conturi a mai descoperit că la C.N. Loteria Română a fost cheltuită în mod nejustificat suma de 22.600 lei, reprezentând contravaloarea carburanţilor consumaţi de maşinile folosite de directori în interes personal (transport de la sediul companiei la domiciliul acestora).

De asemenea, alţi 237.788 lei au fost cheltuiţi pe asigurări de răspundere profesională în beneficiul directorului general, al directorilor executivi şi membrilor Consiliului de Administraţie.

Alţi 1,2 milioane lei au reprezentat drepturi necuvenite acordate directorilor executivi din centrala Loteriei.

Apărarea Loteriei

Conducerea Loteriei Române a introdus o acţiune în justiţie la Curtea de Apel Bucureşti, prin care solicită anularea parţială a raportului întocmit de Curtea de Conturi.

În apărarea sa, Loteria susţine că inspectorii de control şi-au depăşit atribuţiile, deoarece verificarea contractelor de achiziţii publice (cum este cazul celor încheiate cu Rădăcini Motors SRL şi Shelter Security SRL) cade in sarcina Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).

În plus, Curtea de Conturi ar fi interpretat în mod eronat dispoziţiile legale, iar concluziile raportului său nu sunt motivate.

Loteria nu recunoaşte nici prejudiciul de 25 milioane de lei produs de înţelegerea cu SC Form Trade SRL, pe motiv că acele cartele Pelegrin au fost fie vândute, fie oferite ca promoţii la alte jocuri loto sau au fost împărţite salariaţilor din companie.

Referitor la contractul cu firma de pază Shelter Security SRL, Loteria spune că a respectat procedura de atribuire, dovadă fiind şi faptul că acest contract a fost contestat în instanţă de o altă firmă de securitate, UTI Systems, firmă care a pierdut însă procesul.

Şi plata carburanţilor pentru maşinile celor din conducere este considerată ca fiind legală de către Loteria Română, deoarece acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă şi contractele de mandat.

Loteria admite că a plătit drepturi salariale de 1,2 milioane lei către directorii executivi din centrala companiei şi către directorii sucursalelor, dar susţine că are o bază legală în acest sens, prin semnarea a 40 de contracte de mandat.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 24.10.2011

6 comentarii

  1. O zi obişnuită: 25 Octombrie – “Dedicaţiile Loteriei Române “ « Politeía
    25.10.2011, 7:30 am

    […] Curtea de Conturi: Prejudiciu de 20 de milioane de euro la Loteria Română. În urma unui control efectuat în perioada ianuarie-mai 2011 la C.N. Loteria Română, Curtea de Conturi a descoperit grave nereguli la această instituţie în privinţa cheltuirii sumelor de la buget. Contracte încheiate nelegal, caiete de sarcini cu dedicaţie, maşini cumpărate la suprapreţ, plăţi nejustificate către case de avocatură, asigurări profesionale pentru membrii conducerii şi benzină pentru deplasările acestora în interes personal. Prejudiciul calculat de inspectorii de conturi se ridică la suma de 86 milioane lei fără TVA (peste 20 milioane euro). Iată cîteva din constatările Curţii de Conturi. In apărarea sa, Loteria susţine că inspectorii de control şi-au depăşit atribuţiile, deoarece verificarea contractelor de achiziţii publice (cum este cazul celor încheiate cu Rădăcini Motors SRL şi Shelter Security SRL) cade in sarcina Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Mai multe in Curs de Guvernare. […]

  2. geo
    25.10.2011, 11:25 am

    Basescu ne cerea sa avem un deficit mai mic de 3 la suta la anul. Pai uite e foarte simplu. Recuperam banii proveniti din contractele astea incheiate aiurea. zece milioane de aici, zece de dincolo. Credeti ca va face asta. Nici vorba. Aceste contracte sunt date fie pe criterii politice, fie pentru coruptie.

  3. larris
    25.10.2011, 3:07 pm

    sa fim seriosi. Loteria a fost mereu o vaca de muls pentru toate partidele. s-a furat si se va mai fura in continuare si nimeni nu va pati nimic. Ati mai auzit ceva de fostul director general Cristea, trimis in judecata in vreo trei dosare penale? Eu nu. ce a patit exaltata de liliana minca pentru contractele date lui voiculescu? Iarasi nimic.

  4. Sandu
    25.10.2011, 8:53 pm

    Gheorghe Benea asta este la fel de corupt ca si Liliana Minca. Stiati ca astia de la Loteria isi fac acum un sediu la Busteni, unde angajatii se vor relaxa. Sediul va costa cateva milioane de euro. Asta ca sa poata sa traga si ei niste chefuri, fara sa mai afle presa.

    • Cristian Grosu
      25.10.2011, 8:57 pm

      Nu stim dacă vreunul din ei e “corupt”: asta se face numai trecând toate prin Justiţie, în urma unei hotărâri definitive şi irevocabile: vedeţi cum toate se opresc, sau depind, până la urmă de Justiţie? Care nu ne mai dă, naibii, odată, un verdict în niciunul din cazurile care contează cu adevărat?.

      • Sergiu Simion
        28.10.2011, 11:55 am

        Nu cred ca este nevoie neaparat de justitie ( intre noi fie vorba justitia noastra ,este una amnezica, selectiva, cinica, indulgenta chiar cu proprii ei corbi iar pana la corbii cetatenilor simpli este un drum foarte lung ) pentru ca cetatenii sa-si formeze singuri propria lor parere si propriul lor verdict moral care uneori poate suplini cu brio INEXISTENTA VOITA a unui verdict juridic , situatie care nu trebuie sa ne mire daca ne gandim din cine au provenit de fapt actualii magistrati. Pe de alta parte, mi se pare de neinteles obstinenta cu care televiziunile invita pe post de experti , consultanti, moderatori exact persoanele compromise cel putin moral in urma unor DOVEZI aparute in presa ( in caz contrar, ziaristii ar infunda puscaria ! ) . Doamna Liliana Minca ( se stie ce a scris presa despre actiunile dumneaei ) , domnul Robert Negoita ( idem ), domnul Razvan Theodorescu ( se stie cum a actionat la Mineriada din `90 si in ce postura ) etc.,etc. sunt invitati pe post de modele ( sociale ) care “educa” populatia . Deci pana la calendele grecesti ale justitiei , ne mananca viitorul social calendele mass-mediei. Mai exact, pana sa-i innegreasca justitia pe unii la Sfantu` Asteapta, ii albesc zilnic televiziunile ( probabil din altruism crestin ) care vor sa convinga cetatenii ca aceste fapte si actiuni fac parte din normalitatea sociala .

Lăsați un comentariu


Stiri

Regulamentul Camerei Deputaților, modificat de coaliția PSD-ALDE-UDMR- minorități: Opoziția este împiedicată să își mai susțină propunerile în plen

Victor Bratu

Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 4 voturi ”pentru” şi 3 ”împotrivă” un raport de admitere a modificărilor propuse la regulamentul… Mai mult

Stiri

Senat / „Reorganizare prin desființare” a mai multor agenții și instituții din agricultură

Razvan Diaconu

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege prin care ar urma să fie supuse reorganizării Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia… Mai mult

Stiri

Parlamentul European a aprobat majorarea Fondului European pentru Investiţii Strategice și extinderea până în 2020

Razvan Diaconu

Parlamentul European a aprobat majorarea până la 500 de miliarde de euro a resurselor pentru Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI), lansat în 2015, la… Mai mult

Stiri

Statele NATO au extins cu 2 ani mandatul secretarului general Jens Stoltenberg

Victor Bratu

Statele membre NATO au decis marți să extindă mandatul secretarului general al Alianței, Jens Stoltenberg, cu 2 ani, până în septembrie 2020. Într-o declarație a… Mai mult

Stiri

Estimările băncilor: Dobânzile vor crește și leul se va deprecia sub presiunea inflaționistă

Adrian N Ionescu

Analiştii bancari sunt convinşi că inflaţia şi reacţia pieţei monetare la accelerarea acesteia va obliga banca centrală să crească dobânda de politică monetară, acum de… Mai mult

Stiri

Coaliția de guvernare apasă accelerația – miercuri, vot final pe celelalte 2 legi modificate de Comisia Iordache

Razvan Diaconu

Comitetul liderilor de grupuri parlamentare a decis marţi să introducă pe ordinea de zi a plenului camerei Deputaţilor de miercuri celelalte două legi ale Justiţiei… Mai mult

Stiri

Creștere peste așteptări a inflației: 3,2% pe an în noiembrie. Limita maximă a intervalului țintit de BNR – în pericol

Adrian N Ionescu

Rata anuală a preţurile de consum a crescut până la 3,23%, în noiembrie, de la 2,6% în octombrie, potrivit unui raport al Institutului Naţional de… Mai mult