Pe 6 august, România a achitat prima rată din împrumutul luat prin acordul cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială (FMI/CE/BM) în 2009. Suma s-a ridicat la echivalentul a circa 650 milioane euro și a fost luată din rezerva valutară a Băncii Naționale, fără a afecta bugetul național gestionat de Ministerul Finanțelor.
Tot din rezerva BNR ar urma să se facă și plățile următoare din acest an, care vor totaliza circa 1,9 miliarde euro (moneda utilizată pentru calcul este DST – drepturi speciale de tragere iar suma în euro depinde de cursul monedei unice europene la momentul efectuării plății). Dată fiind dimensiunea de circa 32 miliarde euro a rezervei valutare, aceste rambursări nu ridică probleme deosebite.
Asta chiar dacă anul viitor vom avea de plătit, pe aceeași filieră situată în afara bugetului de stat, peste 5 miliarde euro iar în 2014 circa 4,7 miliarde euro, socotelile aferente acordului din 2009 cu FMI urmând a fi încheiate în 2015 cu o plată de 1,4 miliarde euro.
Desigur, diminuarea rezervei valutare va limita întrucâtva marja de manevră a BNR dar, oricum, indicatorul critic al gradului de acoperire nu va coborî semnificativ sub cota teoretic optimă a șase luni de importuri. Cele mai recente date privind gradul de acoperire erau de 7,9 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 mai 2012, faţă de 7,5 luni la 31 decembrie 2012.
Datoriile care ne afectează direct
Ceea ce ne interesează, însă, din perspectivă de contribuabili, sunt plățile angajate prin acord de Ministerul Finanțelor și care vor trebui efectuate din plata unor impozite suplimentare sau din restrângerea cheltuielilor făcute de stat cu sănătatea, învățământul etc. Calendarul plăților se prezintă după cum urmează:
Grafic de rambursare al tragerilor din pachetul financiar FMI/CE/BM încheiat în luna aprilie 2009 :
Reamintim că, în mod normal, Ministerul Finanțelor nu ar fi trebuit să fie dator la FMI deoarece această instituție nu acordă în mod normal bani pentru plățile bugetare curente ale țărilor membre. Prin excepție de la această regulă, România a beneficiat la un moment dat de o parte din banii de la FMI pentru a putea plăti pensiile majorate și salariile bugetarilor la finele lui 2009.
De aici derivă și nota de plată, relativ mică în 2012 și 2015, dar suficient de importantă în 2013 și 2014, când va echivala cu circa 0,7% din PIB. bani care vor trebui colectați suplimentar, ceea ce face improbabile sau inoportune acordarea unor facilitități fiscale pentru firme și/sau reducerea TVA la alimente. Cu atât mai mult cu cât promisiunea de reîntregire a salariilor pentru bugetari va fi ținută iar efectul majorării plafonului de scutire pentru pensionari la asigurările de sănătate va trebui absorbit.
În 2015, 2017, 2018 și 2019 va veni rândul plăților către Comisia Europeană, de ordinul a mai mult de 1% din PIB la început și ceva mai mici ulterior. Foarte probabil, anul 2016 lipsește din programul de plată pentru că a fost deja programat un ”spațiu fiscal” pentru considerente electorale. Similar, 2020 ( dar și 2021) este degrevat de obligații. Restituirile către Banca Mondială, în cuantum de un miliard de euro vor fi făcute fracționat de-abia în 2022 și 2023.
Din mărimea și dispunerea acestor plăți, se pot vedea consecințele pe termen mediu și lung ale unei probleme de moment, a cărei traversare se face cu sprijin financiar extern. Desigur, dobânzile la aceste împrumuturi au fost mult mai avantajoase decât cele de pe piețele private de capital iar stabilitatea căpătată a avut un efect benefic greu de cuantificat.
Totuși, obligațiile asumate pe o durată destul de mare pentru un hop minor la scara istoriei, în condițiile în care nu se întrevede un surplus din care să reducem stocul de datorie externă, vor afecta posibilitățile de alocare a unor sume mai însemnate pentru consumul curent din domeniile sociale rămase în grija statului. Ceea ce ar trebui să ne dea de gândit pentru deciziile viitoare de distribuire a unor beneficii fără acoperire în venituri.
Un răspuns