Suportabilitatea preţurilor fără compromiterea viabilităţii furnizorilor este adevărata provocare pentru sectorul energiei din România. De două decenii, societăţile de energie înregistrează creşteri modeste ale unor performanţe operaţionale mediocre. Numeroase subvenţii au întreţinut preţuri artificiale şi risipa, şi nu preţuri accesibile pentru toţi. Nici acum nu sînt semne că s-ar renunţa la practica subvenţionării egalitariste a firmelor sau prin intermediul firmelor de energie. S-au găsit şi formule noi, cum sînt subvenţiile către termocentralele vechi şi ineficiente deghizate în sprijin pentru cogenerare. Arătăm în cele ce urmează atît efectele negative ale unei liberalizări ce nu se desparte de preţuri „paralele”, cît şi o soluţie alternativă, pe care am dezvoltat-o în programul (*1) REP 3 cu concursul unor specialişti americani de marcă. Încercăm de atunci să convingem decidenţii că ar trebui aplicată.
Preţuri distorsionate şi rente alocate între producători în piaţa angro de energie electrică
ANRE administrează un preţ mediu angro, de 155 de lei pe MWh în 2013, rezultat dintr-un „coş” de preţuri reglementate la producător. Politica „coşului” subevaluează energia hidroelectrică şi nuclearelectrică la 125 şi respectiv 142 lei pe MWh, în favoarea achiziţiilor termo la preţuri de 190 şi chiar 271 lei pe MWh. Aceste preţuri impuse de ANRE, diferenţiate şi constante, coexistă cu preţul unic de piaţă, marginal în esenţă şi din ce în ce mai discriminat temporal. De pildă, pe piaţa cu-o-zi-inainte – PUZ, producătorii primeau zilele trecute pentru un MWh circa 160 lei în afara orelor de gol şi circa 90 lei în orele de noapte. Sînt frecvente zilele în care preţul pieţei coboară sub 50 lei noaptea şi urcă la 200 – 220 în orele de vîrf de consum. Vînzatorii primesc acelaşi preţ pe MWh şi pe piaţa la termen de un an – PCCB, între 165 şi 185 lei în ultima perioadă.
După aproape 15 ani de practică, a devenit evident că politica „coşului” n-a stimulat convergenţa preţurilor la producătorii reglementaţi de energie electrică. Altfel spus, în codiţii de subvenţie încrucişată fondurile nu s-au folosit chibzuit. Şi, în loc să elimine cauza reală, lipsa de motivaţie, decidenţii se gîndesc cum să ascundă din nou preţurile producătorilor faţă de consumator, renunţînd la contractualizarea relaţiei comerciale, cel mai important cîştig al reformei în energie. Adică, vor sa re-amestece producătorii între ei pentru ca rentele celor eficienţi să fie transferate la cei ineficienţi pe ascuns, prin contabilitatea societăţilor. În loc să renunţe cu totul la „coşul” vremurilor apuse, şi să aplice un mecanism transparent de împărţire a rentei între producătorul eficient şi consumator. Scoţînd toţi producătorii din incubator, putem avea preţul real al energiei în piaţa angro, majorat probabil la 170 – 180 lei/MWh, şi suficient pentru a stimula investitia în tehnologie nouă de generare.
Distorsiune tarifară şi în piaţa cu amănuntul de energie electrică
Preţul mediu reglementat pentru consumatorii rezidenţiali e la noi de 0,48 lei/kWh (11 Ec/kWh), în timp ce în majoritatea ţărilor UE acesta este cuprinse între 15 Ec/kWh şi 30 Ec/kWh. Îngrijorător e faptul că tarifele reglementate se îndepărtează pe an ce trece de costurile reale. În creştere, pentru consumatorii economici mici şi medii, în scădere pentru cei rezidenţiali. Nu numai abonaţii de “tarif social”, dar toţi consumatorii rezidenţiali beneficiază de resurse subevaluate luate, fie de la producători mai ieftini, fie din factura consumatorilor economici reglementaţi. Nu intră în discuţie “bonusurile” adiţionale percepute de la toţi consumatorii în numele cogenerării şi energiei verzi, şi care finanţează predilect tot pe producătorii termo scumpi. Putem judeca distanţa faţă de costurile reale urmărind raportul “rezidenţial/economic” al tarifelor pentru joasă tensiune. Acesta a scăzut de la 1,10 în 2005 la 1,05 în 2008 şi la 0,96 în 2013, îndepărtîndu-se sistematic de 1,7 cît e media UE. Aşadar, se subvenţionează încrucişat întreg consumul de energie rezidenţial, şi nu consumatori în nevoie. Nici un consumator de energie rezidenţial nu va fi interesat să-şi schimbe competitiv furnizorul, iar principalii beneficiari sînt cei care consumă mai mult.
Bonusul de cogenerare, o subvenţie încrucişată şi mascată la energia termică
Directiva 2004/8/CE permite sprijinirea cogenerării şi, implicit, a sistemelor de alimentare centralizată cu caldură (SACC), dacă firmele beneficiare demonstrează înalta eficienţă. Regulile UE mai permit ajutarea, ca serviciu de interes general (SIG), şi a consumatorilor de căldură pentru care factura nu e suportabilă. Beneficiul social acordat trebuie însă să menţină treaz interesul consumatorului pentru economisire, acoperind cu precădere partea fixă a unui tarif de tip binom. La noi, însă, Directiva UE a fost transpusă altfel. Printr-un bonusde cogenerare de peste 160 lei/MWh (31 Eur/Gcal) se subvenţionează circa jumătate din costurile de producţie ale firmelor din domeniu, chiar dacă echipamentul acestora ar trebui înlocuit. Banii necesari sînt luaţi de la consumatorii de energie electrică, de către Transelectrica, care colectează o „contribuţie” de 23.10 lei /MWh ce-i dublează tariful de transport. De trei ani, prin bonusulde cogenerare se cheltuieşte anual 1 mld. lei fără nici un rezultat pozitiv. Potenţialii investitori privaţi văd la noi un preţ de vînzare de 37 Eur/Gcal, cu 25% mai mic decît media europeană, şi aproape toate instalaţiile declarate de înaltă eficienţă. Ei nu pot înţelege oportunitatea unor instalaţii noi.
În ciuda subvenţiilor, factura încălzirii şi luminii rămîne pentru mulţi o povară insuportabilă
Ponderea facturii la energie, neacoperită de ajutoare, în venitul monetar net al gospodăriei e insuportabilă pentru 20 % din întreaga populaţie, sau 60 % din populaţia rurală. Cu „sărăcia energiei” se confruntă în special gospodăriile la care costul hranei reprezintă 65-80 % din venit, iar eficienţa energetică a caselor şi echipamentului casnic e redusă. E lesne de văzut că situaţia socială se va degrada inacceptabil liberalizînd chiar gradual preţurile, dar păstrînd actualul sistem de subvenţii. La energia termică şi gazele naturale, preţurile subvenţionate reprezintă circa jumătate dintr-un preţ real de piaţă. Pe lîngă faptul că e nesustenabil, sistemul actual de subvenţii nu încurajează economisirea energiei şi e incompatibil cu piaţa funcţională. Dacă vrem să evităm colapsul SACC şi proliferarea încălzirii individuale, ineficiente şi poluante, fondurile de sprijin ar trebui transferate consumatorilor finali. Firmele ar trebui să primească ajutoare numai pentru investiţiile în instalaţii cu adevărat de înaltă eficienţă.
Un alt sistem de beneficii sociale pentru energie bazat pe tarife de tip binom
Sistemul propus asigură furnizorilor de energie un preţ care reflectă costurile reale, proprii şi de achiziţii, atît ca volum cît şi ca structură, motivîndu-i să-şi crească eficienţa şi să investească. Se asigură, totodată, şi un impact maxim al ajutoarelor în creşterea suportabilităţii facturii energiei. Condiţia de bază e ca rentele de liberalizare colectate de la producătorii eficienţi să ajungă la consumatorii în nevoie sub formaajutorului social pentru acces la energie (ASAE), prin intermediul autorităţii de protecţie socială.ASAE ar trebui să acopere costurile fixe ale serviciului, exprimate de tariful binom, pentru a menţine interesul pentru economisire. Din fericire, ponderea în facturi a costurilor fixe este de peste 80% la consumatorii vulnerabili şi mai mică de 20% la consumatorii mai înstăriţi, care consumă mai mult (figura 1).
La consum redus, costurile variabile sînt mici. Din fericire, tariful binom asigură maximă sustenabilitate şi firmelor din domeniul energiei electrice, gazelor naturale şi energiei termice, deoarece venitul se modulează pe costurile reale. În figura 1, s-au reprezentat facturile de energie în două cazuri limită: un consumator sărac, conform unor criterii de eligibilitate, a cărei componentă tarifară fixă e plătită integral de autoritatea de protecţie socială, şi un consumator ce consumă mult şi, conform criteriilor, nu beneficiază de ajutor. Se poate observa că, în comparaţie cu factura calculată cu tariful monom şi fără ASAE, ambii consumatori se vor bucura de reduceri (Bm si BM), plătind numai partea din factură reprezentată prin linia continuă îngroşată.
Prin urmare, acordarea beneficiilor sociale în baza componentei fixe a tarifului binom oferă condiţii de plată mai bune pentru toţi consumatorii, fără ca piaţa să fie distorsionată.Protejarea consumatorului vulnerabil prin ASAE nu se face în detrimentul celorlalţi, iar consumatorul, rezidenţial sau economic, nu va mai fi împins într-o piaţă cu amănuntul ostilă. Cu un singur preţ, de piaţă, contractele preferenţiale sînt lipsite de unul din cele mai invocate argumente, iar piaţa internă poate fi integrată în piaţa europeană fără sacrificarea consumatorilor din ţară. La energia electrică, eliminarea distorsiunilor de preţ va conduce probabil la preţuri mai mari cu 15 – 25% pentru consumatorii rezidenţiali, dar nivelul facturii va fi o problemă mai mică pentru majoritatea gospodăriilor. De subvenţiile la energia termică şi la gazele naturale beneficiază acum mai ales gospodariile mai înstărite. Este de aşteptat ca liberalizarea să duca la creşteri de facturi de peste 50%. Aşa încît, ajutoarele vor fi indispensabile pentru o mare parte din consumatori, nu numai pentru aşa-numiţii consumatori vulnerabili. Sursa ajutoarelor ar trebui sa fierenta liberalizării gazelor naturale, ca diferenţă între preţul pieţei şi actualul preţ intern, colectată la buget cu această destinaţie. Datorită pronunţatului consum sezonier, ASAE bazate pe componenta „de rezervare” sau „abonament” a tarifului binom vor avea pentru aceste forme de energie cel mai mare efect pozitiv. Figura 2 prezintă curbe tipice ale valorii facturii lunare de caldură pentru gospodării în diverse ipoteze de tarifare şi ASAE: tarif monom fără beneficii, tarif binom şi diverse ponderi ale beneficiului în componenta fixă a tarifului.
Condiţiile de plată şi predictibilitatea sînt evident mai bune decît cele din prezent. Banii de sprijin au impactul pozitiv maxim, se aplatisează plăţile lunare, creşte interesul tuturor consumatorilor pentru folosirea eficientă a energiei. Experienţa acumulată în Ministerul Muncii cu ajutoarele directe poate servi la stabilirea unor criterii simple de eligibilitate şi de nivel de beneficiu.
Concluzii: Renunţînd la preţurile „paralele” artificiale în acelaşi timp cu redefinirea sistemului de beneficii sociale putem avea principala soluţie la problemele energiei.
Sprijinirea directă a consumatorului asigură cea mai ridicată suportabilitate a facturii energiei, respectă normele UE privind alocarea şi finanţarea serviciilor de interes general, şi permite liberalizarea pieţei fără riscuri sociale inacceptabile. Numai o piaţă cu preţuri reale poate elimina risipa şi atrage investiţiile. Sprijinirea firmelor ar trebui sa fie pe perioade limitate şi numai pentru introducerea de tehnologie de înaltă eficienţă sau curată, conform angajamentelor internaţionale ale ţării. Măsurile propuse, aici şi în episoadele precedente, pot avea finalitatea dorită numai dacă (i) se concretizează într-o strategie bazată pe analize cost – beneficiu, şi (ii) sînt inseparabile. Credem că nu mai e timp pentru „gradualisme” în aplicare, care mai mult înrăutăţesc situaţia.
*
(*1) - Romanian Energy Program, phase III (REP3), finanţat de USAID, s-a desfăşurat în perioada septembrie 2005 – august 2007. REP3 a susţinut reformele din sectorul energiei prin soluţii de atenuare a impactului liberalizării pieţei energiei şi de creştere a competitivităţii sectorului energiei din România.
***
Jean Constantinescu este consultant și cercetător în Energie, fost președinte al ANRE și coordonator din partea International Resources Group pentru proiectul USAID. A participat la înființarea majorității instituțiilor de reglementare românești din domeniul Energiei.
