Minimul istoric al inflației anuale a fost atins în luna august 2015, când valoarea consemnată de INS a atins valoarea de -1,87%.
Pe lângă reducerea TVA la produsele alimentare, un rol important în această evoluție l-a jucat blocarea temporară a creșterilor de prețuri administrate de stat (ale căror niveluri sunt supuse reglementărilor și avizării din partea autorităților, nefiind stabilite pe piața liberă).
Astfel, dacă în 2011, 2012 și 2013 prețurile administrate au avansat, de fiecare dată, cu peste șase procente, în 2014 ele au crescut cu doar 0,44%, pentru ca la finele lunii august să înregistreze un nivel anual de doar 2,88%.
Iar asta în condițiile în care, în pofida reducerii prețurilor resurselor energetice la nivel mondial, recordul de creștere pe ultimele 12 luni analizate de BNR e deținut de gazele naturale, cu 7,15% (vezi tabelul).
Tarifarea energiei electrice s-a făcut pe o traiectorie ciudată, cu un avans exagerat de majorarea nejustificat de mare a prețurilor (a se citi afacerea cu ”certificatele verzi” achitate către producătorii de energie din surse neconvenționale), urmat de o repliere în 2014 și, din nou, o creștere semnificativă a prețului kilowattului în 2015.
De la energia termică și prețurile ei populiste …
Datele referitoare a energia termică, produs critic prin implicațiile electoral-populiste, sunt și mai bizare. Majorările puternice din 2010 și 2011 au fost urmate de temporizarea actualizării prețurilor și chiar de scăderi în ultimii doi ani. Explicațiile sunt multe dar componenta politică nu poate fi exclusă din calcul.
Așa încât am ajuns să avem un preț al energiei termice mai mic în august 2015 decât în decembrie 2011 cu 0,27% (timp în care inflația generală a fost de 5,42% iar la produsele nealimentare s-au consemnat creșteri de 11,34%). În aceste condiții, ne mai mirăm de ce riscă bucureștenii să rămână fără căldură la iarnă și de ce nu avem soluții pentru o datorie acumulată către furnizori echivalentă cu aproape 1% din PIB.
De altfel, doar păstrarea nivelului scăzut al tarifului la energia termică și reducerea prețurilor la medicamente ( care a generat alte disfuncționalități, inclusiv imposibilitatea practică de a mai găsi o serie de produse)a dus la limitarea exapansiunii prețurilor administrate în 2015, după ”capacul” pus în 2014 (am folosit termeni de specialitate pentru Executivul de atunci).
… La servicii și scumpirile lor indecente
Pe neobservate, deși în teorie sunt reglementate strict de autoritățile statului, prețurile la grupa ”apă,canal, salubritate” au explodat în ultimii șase ani. Mai precis, în cazul lor creșterea a fost de +108% la o inflație cumulată în aceeași perioadă de circa 23%, ceea ce înseamnă o scumpire de 77% în termeni reali.
În contapartidă, nu s-a remarcat însă nici o îmbunătățire notabilă a serviciilor oferite populației și nici investiții masive în rețelele de distribuție.
Per total, datele arată că majorarea prețurilor administrate s-a situat între anii 2010 și 2013 peste indicele de inflație, după care a fost adusă forțat în jos anul trecut. Motiv pentru care a revenit în forță pe primele opt luni din 2015, când decalajul față de rata anuală a inflației a urcat la 4,84%, peste decalajul maxim anterior de 4,76% consemnat în decembrie 2012.
Sunt constatări care ar trebui să ne dea de gândit din perspectiva politicilor economice, a modului în care auoritățile statului se joacă cu rata inflației, cu veniturile reale ale populației și cu condițiile ei de trai. Desigur, avem alte instituții ce pot lua măsuri de natură să stabilizeze isprăvile făcute în cutare sau cutare domeniu. Totuși, parcă ar fi mai simplu să nu ne supunem la șocuri inutile și să nu respingem expertiza în materie macroprudențială.
