joi

28 martie, 2024

22 august, 2017

Croația a demarat lucrări subacvatice preliminare în nordul Adriaticii, un prim pas către revitalizarea unui proiect mult amânat de construcție a unui terminal LNG, parte a strategiei europene de reucere a dependenței față de gazul rusesc.

LNG Hrvatska, companie locală responsabilă de proiect, a confirmat publicației croate Novi List că lucrările actuale constau în prospecțiuni și foraje în vecinătatea insulei Krk- menite să testeze sstabilitatea fundului marin- care vor dura până la data de 25 septembrie.

UE a pus terminalul LNG dela Krk pe lista Proiectelor de interes comun, care vizează diverificarea surselor de aprovizionare cu energie. Bruxelles-ul contribuie cu 101,4 milioane de euro, aproximativ30% din valoareaa estimată a lucrărilor.


Capacitatea viitorului terminal LNG, care este prevăzut să fie operațional în 2019, este de 2 miliarde metri cubi de gaz anual, care ar urma să fie în parte consumat în Croația, în parte vândut pe piețele central europene.

Croațția dorea inițial să construiască un terminal terestru, cu o capacitate de 3 ori mai mare decât cea a actualului terminal plutitor. Proiectul terminalului LNG în Marea Adriatică a fost elaborat în urmă cu 10 ani, dar decizia de a sprijini politic acest proiect nu a fost exprimată de oficialii croați.

La celălalt capăt al Europei, Polonia a inaugurat în 20166 primul său terminal LNG, în portul Swinoujscie din Marea Baltică. Polonia și Croația a semnat un angajament  de a construi în comun un coridor de transport Nord-Sud, care ar putea fi finalizat în următorii 2-3 ani.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: