vineri

29 martie, 2024

15 iunie, 2017

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat o medie a cursului euro de  4,5872 lei, joi, în urma deprecierii accelerate din prima parte a zilei, pe piaţa interbancară, de la 4,5775 lei/ euro, miercuri, până la 4,5871 la ora 13, joi.

Este cel mai slab curs mediu BNR al leului faţă de euro din 3 august 2012 încoace (criza politică a referendumului de demitere a lui Traian Băsescu), când s-a înregistrat 4,6481 lei / euro.


BNR nu ar fi intervenit, potrivit surselor din piaţă, banca centrală nefiind interesată să susţină moneda naţională împotriva tendinţei. De altfel, guventatorul BNR, Mugur Isărescu, declara în urmă cu două luni că „dacă vom considera că o mişcare de 1-2% este o depreciere, cred că este o exa­ge­rare comparativ cu tensiunile interne şi internaţionale din primul trimestru“.

În februarie când cursul depăşea pragul de 4,5 lei, guvernatorul spunea că „nu există loc de apreciere a cursului de schimb. Nu prea e loc, să nu spun că nu e loc deloc”.

Leul a pierdut  pe piața interbancară 1,1% din valoarea sa faţă de euro  de la începutul anului și 0,4% în această lună.

Înaintea declanşării crizei , băncile prevesetau grade diferite de depreciere a monedei naţionale: Erste Group Research vedea cursul euro la 4,62 lei, iar Banca Transilvania la 4,54 lei.

Evoluţia pieţei


Leul a început aparent calm prima zi după retragerea sprijinului politic Executivului condus de Sorin Grindeanu, de către coaliția de guvernământ, cotând la 4,5764 lei, la ora 9.10, pe piața interbancară. Era deja  cel mai mare nivel din 19 octombrie 2010 (4,5829 lei), după un maxim nesusținut de piață la 4,5795.

Evenimentele politice păreau să fi fost deja „incluse în preț”, ba chiar piața testa o ușoară tendință de întărire a leului, euro cotând la 4,5747 lei, la ora 9.20.

La ora 11.30, moneda europeană era însă în plin raliu de apreciere, atingând maximul ultimilor cinci ani pe piața interbancară, la 4,5890 lei, cea mai mare cotație din 3 august 2012 încoace, când cotația medie a fost de 4,6263 lei.

În iulie 2012, moneda europeană s-a apreciat accelerat, cu aproape 4% într-o lună, de la 4,4494 lei în 29 iunie, pe fondul incertitudinilor politice legate de referendumul pentru demiterea președintelui României, potrivit datelor Bloomberg.

La ora 12,35, euro își corecta creșterea până la 4,5870 lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: