luni

22 aprilie, 2024

12 martie, 2018

Problema imunoglobulinei este rezolvată parţial, pentru două, cel mult trei luni – primele 10.000 de doze, trimise de Austria, urmează să ajungă în țară în următoarele două săptămâni,a anunțat luni minsitrul Sănătății, Sorina Pintea.

Este singura ofertă fermă și acoperă întreaga cerere lansată de România prin mecanismul european de apărare civilă.

Reamintim că în România nu mai există nicio doză de imunoglobulină, medicament vital pentru bolnavii cu imunodeficiențe primare și boli imune, în condițiile în care necesarul lunar este de 5.000 de fiole.


„Problema este rezolvată parţial, pentru că am activat Mecanismul de Protecţie Civilă pentru situaţii de urgenţă, care ne-a oferit rezolvarea problemei pentru două, maximum trei săptămâni”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Sorina Pintea.

Promisiuni au mai venit și din partea Italiei, Statelor Unite, a căror ofertă totalizează 150 de kilograme de imunoglobulină. COnsumul anual în România este de aproape 1.000 de kg.

Produsul ce va fi livrat de către Austria a mai fost utilizat în România şi au fost discuţii cu specialiştii pentru a exista certitudinea că substanţa este bună şi nu va fi achiziţionată inutil, așa cum s-a întâmplat în mandatul fostului minsitru PSD Florian Bodog. „Suntem asiguraţi că este substanţa bună”, a precizat Pintea.

(Citiți și:  Criza de imunoglobulină – turnesolul haosului și al intereselor care macină ministerul Sănătății)

„Nu o să ajungă până la sfârşitul anului, dar trebuie să vedem câţi oameni nu au făcut tratament. Noi sperăm ca trei luni de zile ( să ajungă -n.r.). Pe urmă se va intra în normal cu livrările”, a adăugat ministrul Sănătăţii.


Premierul Viorica Dăncilă declara duminică rezolvarea, pe termen scurt și mediu, a crizei de imunoglobulină:  „Problema s-a rezolvat, azi nu avem o problemă, nici azi, nici pe termen mediu”, spunea ea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: