joi

28 martie, 2024

24 noiembrie, 2011

Pe lângă multiplele probleme, criza economică a creat şi oportunitatea modificării filosofiei fiscale. A devenit evident că nu se pot asigura actualele beneficii sociale din veniturile colectate. După cum nici lăsarea integrală a responsabilităţii fiscale pe seama statului nu funcţionează.

1. Exerciţiu de lucru – despre cota standard şi cota efectivă

O campanie de educare a populaţiei în privinţa diferenţei dintre cota standard de impozitare şi cota efectivă de impozitare a veniturilor ar fi esenţială. După cum şi explicarea diferenţei între venitul impozabil şi salariul brut înscris în cartea de muncă ar fi un succes notabil.

Creşterea cotei standard alături de introducerea câtorva deductibilităţi clare ar fi de natură să păstreze şi chiar să reducă nivelul efectiv de taxare a veniturilor.


Exemplu: o cotă unică de 20%, cu deduceri personale majorate la 500 lei ( inclusiv pentru persoanele aflate în întreţinere) plus o sumă rezonabilă aflată la dispoziţia contribuabilului pentru completarea serviciilor sociale duce cota efectivă sub 16%.

Deducerile ar trebui să se acorde pentru cheltuielile făcute sănătatea, studiile copiilor sau personale, asigurări etc. Inclusiv pentru sumele suplimentar alocate faţă de un nivel minim asigurat de stat după posibilităţile actuale ale bugetelor statului.

Avantajul ar fi mutarea deciziei în alocarea banilor de la stat către fiecare contribuabil. Dacă tot se arată cum statul este cel mai prost contribuabil, hai să-l scutim de o parte din obligaţiile de redistribuire a veniturilor, şi să arate fiecare cum cheltuie el banii mai eficient, cu factură şi chitanţă corespunzătoare.

Aici intervine şi responsabilizarea fiecărui contribuabil, deoarece marea majoritate a românilor se consideră “degrevaţi” de orice obligaţie în materie de fiscalizare. Simultan, însă, doresc să primească întocmai, la timp şi, preferabil indexat cu inflaţia şi chiar peste, bani de la stat.

2. Cont unic în relaţia cu statul


O modificare de substanţă ar fi şi introducerea unui cont unic în relaţia cu fiscul, deschis de persoana fizică la o băncă agreeată de Ministerul Finanţelor. Cont alimentat periodic de titular şi de unde statul ar putea să extragă toate sumele datorate de o anumită persoană, de la impozitul pe proprietate şi până la amenzile de circulaţie, fie ele către bugetul de stat, bugetele locale sau alte autorităţi ale statului. Cont purtător atât de penalităţi cât şi de dobândă la vedere (similară cu penalităţile).

Avantajul ar fi reducerea birocraţiei, degrevarea cetăţeanului de a mai merge în mai multe locuri, după mai multe proceduri şi cu diferite acte. Singurul dezavantaj (cu excepţia celor care vor să evite autorităţile), funcţionarii de la stat ar trebui să se organizeze mai bine pentru a gestiona ei ce gestionează acum fiecare cetăţean ( cât şi ce şi cum şi dacă a plătit) şi a emite doar o singură factură.

Interesant este că la momentul progamelor de twinning prin care s-au pus la punct legislaţia şi procedurile fiscale s-a folosit consultanţa spaniolă în materie, care mergea în acest sens. Ulterior, însă, dat fiind interesul pentru asigurarea “confidenţialităţii” situaţiei financiare, a fost preferat sistemul împrăştierii obligaţiilor financiare “pe căprării”, şi al punerii pe drumuri a cetăţenilor.

3. Unificarea deducerilor

O altă măsură, care s-ar impune măcar din motiv de respectare a egalităţii cetăţenilor indiferent de vârstă, sex etc., prevăzută de Constituţie, ar fi unificarea deducerilor practicate la impozitare. Nu mai mari pentru unii pensionari, mai mici pentru salariaţi şi cele mai mici pentru copiii aflaţi în întreţinere.

Dacă se va merge în continuare pe bisericuţe, pe sistemul “facem o lege pentru toţi după care scapă fiecare cum poate”, ne vom trezi şi cu o listă tot mai mare de excepţii şi cu venituri mai mici la buget şi cu datorii pe care le facem anapoda pentru a achita drepturile stabilite prin legi prost gândite.

Afectarea legăturii dintre diferitele categorii sociale pleacă tocmai de la gândirea ce se propagă insidios, “dacă eu mi-am scos regula mea favorabilă, ce-mi pasă mie de ceilalţi sau de cum merge economia, dacă statul are sau nu are de unde ?”. De parcă respectivii ar face parte din altă ţară sau din alt popor şi nu ar trebui să suporte şi bune şi rele, odată cu cei vizaţi de regula comună a impozitării excesive şi stufoase.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: