marți

19 martie, 2024

22 februarie, 2017

Textul de mai jos e pentru cei dispuși să lase ipocrizia de-o parte. Cine nu poate, să nu se obosească.

Știm cu adevărat în ce țară trăim? Eu cred că nu întotdeauna știm. Pentru că dacă am ști am constata că marea noastră problemă e diferența devastatoare dintre structura statului român și Constituția statului român.

Noi vrem să ne aliniem la un sistem de valori, drepturi și gratuități europene, dar cu fiscalitate americană. ( LINKUL cu detalii esențiale – AICI) . Și chiar nu știu ce laureat Nobel ar reuși să deseneze acest spectaculos model de societate.

Trei adevăruri deasupra oricărui dubiu și apoi exlicația lor :

A) Constituția României pune pe umerii statului rezolvarea unor probleme pentru care statul nu și-a creat instrumentele necesare de rezolvare

B) Atenție!: Statul român are trecut în Constituție o fișă de post europeană, de executat cu o fiscalitate și cu un buget adunat conform principiilor americane.

C) Noi, cei care beneficiem de serviciile statului român, avem așteptări ca europeni după sistemul european, dar, în naivitatea noastră, nu știm că suntem în situația americanilor : puțin la stat, mult pe cont propriu.

Și iată demonstrația :

1- Eroarea (profundă) a modelului de societate românesc

România are unul din cele mai mici bugete bazate pe fiscalitate din Europa. (Poate chiar cel mai mic?).

România va avea, în 2017, cele mai mici venituri din taxe şi impozite din ultimii 25 de ani, de 25,4% din PIB, mult sub media europeană de 40% din PIB, din cauza reducerilor de taxe şi impozite adoptate prin noul Cod fiscal. Noile majorări de salarii, operaționale de la 01 februarie, nu au fost include în calcul, iar acestea vor adânci problema. (Un LINK AICI- cu cifre și detalii).

Atenție: ăștia sunt banii cu care se construiește Dezvoltarea societății, cu care e sprijinit un anume model economic, cu care se calibrează domeniile ”tari” ale României și cu care se reglează ”tirul” ieșirii în economia europeană și mondială.

2- Eroarea (profundă) privind modelul economic al României.

Aici există 3 probleme pentru care niciun decident politic aflat la butoane nu are suficient creier să le aducă în dezbatere și – ce să mai spunem?… – să le pună în operă :

a), Producem sau trăim din negustorie? Că trăim din negustorie, și nu cu alții, ci noi între noi, așa se explică eroarea devastatoare de structură economică – cele mai mari creșteri le-am înregistrat în perioadele de consum : cum am înregistrat o creștere economică, cum am lăsat-o în economie spre cheltuială. ”Cheltuială” : de unde cumpără un popor, o economie, dacă nu de la cei care produc ? Adică de la alții ?

Iar creșterea pe consum e exact funia de mătase a spânzuratului. (de tichia de mărgăritar a chelului am trecut de mult).

b), Cum intervine într-o economie de piață statul ? Prin modul în care-și crează bugetul.

Or, dacă singurul ajutor pe care statul român îl poate aduce în economie – infrastructură, educație și debirocratizare – nu performează, cine să facă în locul statului aceste lucruri fără de care economia NU poate performa ?

c), În timp ce alte state ȘTIU unde vor să-și stimuleze economiile, statul român nu știe. (Un LINK lămuritor AICI – o conferință cursdeguvernare.ro pe chestiunile esențiale ale economiei românești) :

-, mergem pe producție, pe ”manufactură industrială”, pe producție anexată marilor jucători mondiali ? OK : dar cum (și din ce bani!) producem forța de muncă după care scheaună toate companiile care au comenzi, dar nu găsesc calificați ?

-, mergem pe produse cu valoare adăugată mare – vezi, de exemplu, industria IT – dar cum, fără un sistem de educație finanțat corespunzător și setat spre modelul sud-corean ?

-, mergem pe valorificarea avantajelor comparative (imense, la un moment dat) ale României – dar cum, dacă am renunțat la resurse, ne-am vândut la fier vechi fabricile în loc să le retehnologizăm și să le aliniem la piața europeană ? Dar cum să facem asta dacă nu avem infrastructură : de transport sau energetică (un LINK cu date si situatia – AICI).

3- Și așa se ajunge la MITĂ, ca ”soluție individuală” : forma de finanțare pe care statul român o lasă la îndemâna românului pentru susținerea societății

Ipoteză : exact cum face cu preoții și personalul de la Culte, statul român lasă sectoarele esențiale ale societății la latitudinea ”soluției individuale” : cei de la ”Culte” au avantajul că sunt deja în folclor, adică în MENTALITATE , după necesitatea stringentă : ”iau și de la vii și de la morți”.

a), Sănătate :

Atunci când sistemul e subfinanțat, e o eroare plină de ipocrizie că crezi că un medic neurochirurg – de exemplu, pentru că presupune ”meșteșug” și ani mulți de studiu și exercițiu – poate trăi cu 700-800 de euro, cu prețuri europene, în condițiile în care pacientul se grăbește să-i bage plicul în buzunar.

Dramatic: nici nu se poate altfel. Dacă un neurochirug nu câștigă ăn România un 2-3.000 de euro, pur și simplu pleacă și rămânem fără neurochirurgi.

Sistemul e valabil pentru tot ce înseamnă Sănătate – iar lucrurile evoluează către următoarea situație : plătim puțin la stat pentru Sănătate, dar plătim mult, individual, la doctor. Ar fi exact ca în modelul american, dar cu o deosebire : dacă banii la doctor al fi dați pe chitanță și am ști și noi că ăia sunt impozitați.
Cam ăsta e dezavantajul impozitelor mici, ”americane”, dar cu așteptări europene – cel puțin ca servicii : căci bugetar suntem departe.

b), Educația.

Educația are 2 mari drame adevărate și 2-3 telenovele :

-,Prima dramă : Cum naibii de nu e posibil ca un elev de-a 12-a, silitor și cu bacalaureatul luat, să Nu fie capabil să fie admis la facultate fără să fi făcut pregătire înainte ?

S-a gândit cineva că cel putin 90% dintre cei admiși în Universități au făcut pregătire suplimentară cu bani negri plătiți profesorilor – pentru că sistemul e atât de slab încât Nu treci la nivelul următor al aceluiași sistem dacă nu faci pregătire suplimentară în paralel cu sistemul ? Adică sistemul e atât de prost, încât nu accezi în același sistem decât cu pregătire din afara sistemului ? Atenție : lucrurile nu doar că stau așa, dar pur și simplu NU pot sta altfel!

Statul nu plătește pregătirea: deci trebuie să o plătească cineva.E, adică, soluția individuală, cea de dincolo de contribuții și impozite.

-, A doua dramă : toată lumea stă cu ochii pe procentul de absolvenți de învățământ superior. NU ridicăm aici problema ce înseamnă asta (examene cumpărate, diplome livrate, doctorate falsificate etc, etc) :

Educația NU reușește să producă forța de muncă de care economia reală are neapărată nevoie : chiar și încercările companiilor private de a-și forma singure forța de muncă, cu avizul statului român se izbesc de boala incurabilă care macină creierul decidentului politic – cu exemplu concret al dnei. Ecaterina Andronescu, aflată din 1996 la butoanele Educației – : mai bine diplome pentru știutorii de nimic, decât meserie pentru niște copii care și-ar găsi de lucru de a doua zi de la absolvire.

Statul nu plătește meseria : deci, trebuie să o plătească cineva – căci sistemul fiscal american după care trăim spune clar: nu există prânz gratis.

Și ”Telenovelele” :

-, învățământul basic ”gratuit”, bazat pe prevederea Constituției și fișa de post a statului – nu e absolut deloc gratuit :

faceți o socoteală cât vă costă fondul școlii la copii minori ? Fondul clasei? Cadourile de milă la profesori – că doar n-o să trăiască cu 300 de euro?

Sau manualele ”alternative” – pe care profesorii le aleg la clasă în funcție de comisioanele pe care le primesc ?

-, Învățământul superior gratuit :

un exemplu cald : guvernul a mărit cu 15% salariile universitarilor, dar a bugetat pentru universități chiar mai puțini bani decât înainte de mărirea salariilor și – Atenție! – a lăsat în seama universităților creșterile de salarii : care trebuie fie să taie de la proiecte (pe ultimul loc în Europa la proiecte) , fie de la Cercetare (pe ultimul loc în Europa la alocările pentru Cercetare) , fie cresc taxele de studii la studenți ( studiile alea, gratuite, potrivit Constituției) , fie micșorează numărul de locuri fără taxă și le cresc pe cele cu taxă. (Pentru cine vrea detalii – LINK concret AICI cu ce spun rectorii aflați cu spatele la peree).

* de ce am numit asta ”telenovelă” : aici nu e vorba de mită – ba chiar e vorba de bani transparenți și comisionați : dar bani, bani : altceva decât Educația gratuită din Constituție.

c), Administrația și treaba statului

Cititorul cursdeguvernare.ro e destul de inteligent încât să ne ierte caracterul lapidar al atingerii unor probleme care, atunci când nu o dărâmă pur și simplu, subminează economia – așa că trecem la întâmplare câteva necesități basic :

-, impozite mici, buget mic – dar și infrastructură ? Haha! Toate drumurile din Estul Europei ocolesc România, iar regiunile istorice configurează – economic vorbind – câteva Românii foarte diferite : atentie! – diferențele se așează cuminți de-a lungul marilor căi spre lumea civilizată.

-, Când în februarie 2017, trenurile românești merg cu 10 km/h mai încet decît în 2015 (52 km/h + întârzierile aferente!), iar în 2015 mergeau mai încet decât în 2010 (în plină criză) , mai dăm bani la studenți ca să ajungă acasă mai încet decât cu căruța ?

-, Când în 2017 a-ți înmatricula o mașină presupune 2-3 săptămâni (în 2008 dura 2 ore!) nu facem nicio legătură cu bugetul/impozitele/funcționarul de la celălalt capăt al chestiunii ?

-, când, în 2017, ANAF anunță că sistemul electronic stă să-i crape (LINK detaliat AICI cu disperarea oficială) , deși noi speram că digitalizarea – pentru care, atenție!, tot noi am plătit niste sute de milioane de euro – va rezolva problema asta : păi cum să nu vorbești cu doamna Didina, de la Administrația financiară, să te ia peste rând, când tu ai treabă, ai de produs astfel încât să le dai lor atâția bani …

*

Cum zice Mișu (cum care Mișu?) :

Când cu gene ostenite sufli sara-n lumânare, merită să ne gândim dacă nu cumva ceva profund greșit e în modelul de economie și societate pe care am pornit :

De fapt, e și aici o alegere : plătim puțin și mergem apoi așa cum ne-a învățat Ceaușescu – să ne ”descurcăm” pe cont propriu (nu ca modelul american, că acolo se vede clar și rapid ce furi și ce mită încasezi) – sau adoptăm un model verificat și transparent, o soluție în care, renunțând la ipocrizia în care trăim de niște sute bune de ani, să aducem lucrurile la lumină, să ne asumăm niște costuri și să-i lăsăm pe politicieni fără obiectul muncii : adică fără ideea stupidă și parșivă că putem plăti puțin pentru ce statul oferă gratuit ?

Doamnelor, domnilor: hai să facem o socoteală. Și apoi, hai să facem ceva ! Sau rămânem în această ipocrizie sinistră ?

Dacă ne hotărâm că da, Nu trebuie să uităm că ea Nu va rămâne așa : deja produce, zi de zi, în viața individuală a fiecăruia, consecințe.

*
PS: putem presupune, liniștiți, că jumătate din diferența dintre 25% venituri fiscale ale României și 40% media veniturilor fiscale din Europa e plătită, aici, sub formă de mită: în loc de soluția oficială, punem cu disperare și naturalețe soluția individuală. (Să ne uităm la cel mai penibil buget al României de la război încoace și să ne gândim : e ăsta bugetul celei mai mari creșteri economice din Europa anului 2016? Unde-i dezvoltarea din el? )
Cealaltă jumătate e lipsa de dezvoltare : infrastructură Nu, gunoi pe străzi Da, lipsa forței de muncă și ce mai cheltuiește dna. Didina de mai sus cu formalitățile mitei – că orice logistică are un cost. Ori poate mă înșel? Rog mult orice argument că mă înșel!

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

9 răspunsuri

  1. Nu ce face prost,sau nu face bine guvernul este cel mai important,ci ce nu face sau face prost mediul de afaceri si in primul rand capitalul autohton.Drept comentariu la acest vehement si excelent text, vin cu o secventa despre ce se petrece in interiorul mediului de afaceri.Sesizare:
    Subsemnatul Stelian Dorobantu,domiciliat in Bucuresti, str.Drumul Taberei nr.31, bl.Z 36, ap.18, cetatean roman, sesizez prin prezenta excluderea comunitatii de afaceri autohtone si a comunitatilor profesionale din guvernarea economiei.Prejudiciul consta in pierderea potentialului de dezvoltare al Romaniei.Textul de fata merge la acele institutii, redactii si persoane care au facut obiectul “santajului dandanache”,pentru corecta lor informare.

    Comunitatile profesionale si capitalul autohton – excludere din guvernarea economiei
    Scrisorile Dandanache – santaj la institutiile statului
    Un santaj la institutiile statului da sa intre pe agenda campaniei electorale.Un incurca lume, conf. univ. prof. dr. ing.pres.Ioan Cezar Coraci, nu mai este presedinte la UGIR-1903.Prin Decizia Civila nr.624 R/2016 Curtea de Apel Bucuresti aproba modificari in componenta conducerii.El nu e. Nu admite.Va fi razboi! In 2005, s-a facut presedinte falsificand s.c.nr.43 /FED/2005, TMB, sectia a IV-a civila si s.c.nr. 7/24 .o8. 2006 TMB, sectia a III-a civila.Solutia instantelor,”modificari aduse statutului”, a fost inscrisa in Registrul Special cu “modificari in conducere, presedinte Coraci”.In 2016 e mai greu insa.Nu mai ajung niste falsuri.Din 2005 pana in 2011 a pus UGIR-1903 pe butuci. A vandut pana si Casa Industriei, sediul patronatului national, tocmai facut ca nou.Cum sa redevii presedinte in patronatul pe care tocmai l-ai distrus!
    De aici“scrisorile dandanache!” Pezevenchiul verifica daca mai are sustinerea de altadata la institutiile statului.Trimite scrisori deschise ”catre membri UGIR-1903”, dar adrisantii reali sunt politia, procuratura, ministere, justitia, in special TMB, SRI, mass media, presedintie,partide politice. Puteam sa inscriu in Registru Special o alta solutie decat cea a instantei, fara grefa TMB? Cum as fi vandut Palatul UGIR-1903 daca ministrul finantelor n-ar fi admis ca impozitul pe profit sa se deduca din veniturile brute, nu din profit, cum spune legea!? Plata prejudiciului astfel obtinut a justificat vanzarea Palatului. Vasazica, impreuna am destructurat puterea patronala.Sa continuam! Dar ca sa decizi trebuie sa fii la conducere si sa te creada lumea cinstit. Este mesajul lui “dandanache” catre institutiile statului si mass media la care crede ca mai are lipici. Prezinta adrisantilor lupta sa pentru “interesele economiei si ale dvs.,care m-ati ales”,in timp ce conducerea legalizata, patronii, devin “grup ocult”, infractori, tradatori. Concomitent, pune santajul in serviciul unor “persoane autorizate”, care au depus in instanta actiuni in anulare.Totul e ca instanta sa nu constate ca organizatiile in numele carora au fost depuse cererile fie nu exista, fie nu intrunesc conditiile legale si statutare de membri activi ai UGIR-1903.
    1.Intrigi la Palatul Cotroceni – patronatul ca “afacere de familie”
    In consecinta, Dandanache ii demasca mai intai pe ticalosi! Evoca intalniri in noapte, sub zidurile Cotrocenilor, avertizarile unui consilier din administratia prezidentiala s-o lase mai moale cu interesele patronatului, presiuni, santaje, conspiratii, combinatii oculte etc. Sa stie lumea ce lichele au ajuns in conducerea patronatului si ce riscuri si-a asumat el. Pezevenchiul o spune insa acum, cand si-a pierdut coledgiul, nu cand faptele au avut loc, iar prin divulgare, ar fi eliminat impostorii din conducerea UGIR-1903.Dar daca o facea atunci, s-ar fi eliminat si pe sine.Acum acele colcaielii toxice devin “lupta sa” pentru apararea capitalului autohton! .
    O pagina memorabilia o reprezinta altercatia dintre Coraci, ca presedinte, si un vicepresedinte, amic in acel moment, Cazimir Ionescu, pe tema “dezvoltarii UGIR-1903”. Scena, petrecuta intr-o cladire de langa Palatul Cotroceni, marcheaza momentul si cauza rupturii intre amicii: patronatul ca afacere de familie. Suntem spre sfarsitul anului 2010, cand UGIR-1903 era, in delirul lui Coraci, vocea principala in conditiile crizei, facea reindustrializarea Romaniei etc in timp ce, in realitate, agoniza.Iata scena petrecuta in casa unui al treilea amic, in prezenta altor doi-trei colegi. Susnumitul Cazimir sare la gatul lui Coraci cu o acuzatie halucinanta: “N-ai fost ales presedinte sa dezvolti UGIR-1903, ci sa-l transformi in afacere de familie – i-ar fi reprosat amicul. Lasa-ma pe mine presedinte, sa schimb linia de actiune!”Cine citeste expectoratiile lui Coraci isi pune cu siguranta intrebarea cum de a reusit un asemenea impostor sa se dea, atata timp,presedintele UGIR-1903?
    2. Diversiunea “mersul cu ursu
    Scrisorile contin solutia: asocierea cu institutiile statului.Omite lovitura de noapte din noiembrie 2005, prin care au luat controlul executiv al confederatiei.Un comando de 14-15 indivizi, condus de Cazimir Ionescu – inamicii din “afacerea de familie” erau amici in 2005 – mobilizata in spatele magazinului “Eva”,a patruns in Casa Industriei, a sigilat birourile, dupa care a chemat politia si a depus plangere impotriva celor doi salariati ingroziti.Tehnica agresorului camuflat in victima s-a aplicat prin subterfugiul golanesc “mersul cu ursu”.Si-au declarat adversarii infractori si dusmani ai patronatului, dupa care au pornit cu ursu – plangeri penale, denunturi, actiuni in instanta extinzand lista inamicilor si la alte confederatii patronale si la lideri ai CES-ului, adresantii fiind cei carora le trimite acum “scrisorile dandanache”, unele mergand insa si catre OIM. Asa au creat imaginea patronatului de centru infractional, incapabil de organizare, nedemn de increderea societatii.Prezentam anihilarea UGIR-1903 si flescaiala patronatelor in anexele 1 si 2 -”Documentar” si”Pariul pe Martoaga”.In textul de fata retinem din scrisori cateva exemple despre cum si-au asociat ucigasii de patronate institutii ale statului.
    a)La preluarea controlului executiv asupra confederatiei prin falsuri se adauga,ca parfum de epoca, scrisorica semnata de doamna Alina Bica, atunci secretar de stat in justitie, astazi avocat, catre presedintele fraudulos. Doamna Bica, iute in rele, a inteles ce-l roade.Cand se prezinta ca presedinte UGIR-1903 sa nu se mai refere la sentinte, unde nu este,ci la Registru Special, unde apare. Ca urmare i-a dat scris ca nu conteaza sentinta, este legal ce vrea muschii grefei TMB sa inscrie in Registru, ca ne doare in cot de sentintele judecatoresti!
    b)In fraudarea banilor europeni, asa numita “Infractiune POZDRU”, amintita in scrisorici la capitolul realizari, se prind in afacere familia presedintelui si presedinti sau directori de patronate care pot fi transformati in “ucigasi de patronate”.De aceea,probabil, anchetatorii nu reusesc de ani de zile sa inchida “dosarul Pozdru-UGIR-1903”,cu 400.000 euro prejudiciu.
    c)Infractiunea vanzarii ilegale a sediului national a avut drept scop anihilarea UGIR-1903 ca furnizor de servicii patronale.In scrisori,dandanache isi acuza complicii.
    d)Sabotarea intereselor UGIR-1903 in justitie. UGIR-1903 anulase partial, in instanta, procesul verbal nr.43963/l5.o4.2oo4 in care impozitul pe profit se deduce din venliturile brute. Recursul ANAF-DGFPMB s-a judecat insa dupa “lovitura de palat” din 2005,iar interesele noii conduceri era ca UGIR-1903 sa fie condamnat. Asa cum s-a si intamplat. Cererile fostului director general, adresate TM, sa indrepte din oficiu erorile materiale cauzate de inadverdenta dintre sentinte si Registru Specia,cum prevede legea, au fost respinse.
    e)Anihilarea puterii de reprezentare patronala prin inlocuirea sistemului de servicii si avantaje pe interese comune, cu un sistem de servicii pe interese personale,de grup infractional.
    f)Operatiunea securisto-mafiota de vanare si prindere a liderilor din patronate si sindicate care ar fi colaborat cu vechea securitate.Avea nevoie de voturile lor, luate prin santaj, pentru realizarea unui alt obiectiv personal, alegerea sa ca presedinte al CES.N-a tinut figura.
    3.Mutatia genetica din guvernarea economiei
    In esenta,“scrisorile dandanache” dau o justa idée despre modul cum sunt excluse comunitatile profesionale din guvernarea economiei.Vine cu argumente.O confederatie patronala, structura de agregare la nivel national a intereselor corpului patronal, ca sa poata fi competitiva – economia de piata este competitie – trebuie sa-si creeze tehnostructura, infrastructura, mecanism de finantare, reactie si coeziune de piata nationala, putere de analiza si de negociere.UGIR-1903 si le crease.Dandanache le-a distrus.De aici ingrijorarea. Si-au vazut in caruta interesele personale si afacerile de familie dar nu s-au oprit, au anihilat total forta de piata a confederatiei, slabind in acest mod intregul sistem patronal autohton.Cu participarea autoritatilor.Iata de ce, involuntar, dandanache ne transmite informatii pretioase asupra mecanismului prin care societatea, comunitatea de afaceri si comunitatile profesionale au fost excluse din guvernarea economiei.Prin legislatie, management conflictual, dereglementari, subfinantare, coruptie care au imobilizat antreprenorial societatea si comunitatile profesionale ca putere de creatie, ca interese si ca aspiratii.
    Asa se explica de ce in campania electorala, care sta sa dea in clocot, fortele politice nu raspunda la cea mai grava amenintare la adresa viitorului unei tari si al unei natiuni – dispersarea intereselor populatiei, ale economiei si ale comunitatilor profesionale de interesele acelei tari si acelei natiuni. Agenda dezbaterii publice este acaparata,in esenta, de reabilitarea partidelor politice dupa o perioada istorica in care Romania a ramas fara economie proprie. Proiectele de tara, programele si platformele de guvernare exclud perspectiva institutionala asupra dezvoltarii.Perspectiva care presupune reforme structurale, schimbari majore in legislatie, revertebrarea societatii, scoaterea comunitatilor profesionale din subfinantare.
    Ne confruntam astfel cu serioase paradoxuri ale economiei romanesti.Suntem “tigrul Europei” la crestere economica,majoram salarii,pensii,dar baza saraciei ramane intacta, iar competitivitatea economiei scade .Avem cele mai mici cheltuieli ale statului si ale unei gospodarii din UE, pentru invatamant,sanatate,sport,cultura,infrastructura,servicii! Produsul National Brut (partea din venituri ramasa si consumata in tara) are cea mai mica pondere in PIB dintre tarile UE! Locuitorii acestui spatiu mioritic au cea mai mica speranta de viata din comunitatea europeana iar tara lor, Romania, moare cu o viteza de 11.ooo persoane lunar!
    Pentru patronatul autohton, a fi sau a nu fi pe piata, ca reprezentare a intereselor unui mare investitor, capitalul autohton, deci interese ale pietii nationale, tine de capacitatea sa de a determina sau nu o mutatie genetica in guvernarea economiei.Intra in obligatia sa profesionala sa o solicite. Are toata indreptatirea din lume sa o faca! Economia este un lucru prea important in existenta unei tari pentru a ingadui sa fie “taricenita”, lasata in seama unei elitei politico-administrative corupte, a demagogiei electorale si a santajului la institutiile statului. Pentru ca economia influienteaza viata tuturor.

    Stelian Dorobantu,
    Director general al UGIR-1903 – noiembrie 1993-noiembrie 2005 20.10.2016

  2. sunteti de parere ca,pentru a iesi din ipocrizie,ar trebui sa dam la stat bani mai multi?

    o sa-i iroseasca prosteste,oricat ar fi de multi.lasati-i la noi in buzunare,mita-nemita,ne administram singuri vietile.

    corect,nu ne putem construi singuri autostrazi,dar dupa cate am vazut,nici 40 nici 50 nici 80 la suta din pib nu le vor fi de ajuns nesatuilor din conducere.nu vor face nimic.nu uitati ca pentru firme si cetateni impozitele au tot crescut din anii 90 incoace:cas,cass,tva.au aparut proportional rezultate?

    1. Da, prima data ar trebui sa avem politicieni care sa fie capabili sa isi faca treaba. Si teoretic de asta sunt protestele – oamenii stau in frig si in zapada/ploaie in speranta ca o se poata schimba clasa de la conducere pentru ca nu au putut sa o schimbe prin vot. Nu sunt impotriva celor 100 de lei la salariu sau la pensie, dar ma derajeaza ca ne este rusine sa ne auzim politicienii vorbind si atunci tot ce este impozit se pierde. Nici in America nu este mai bine cu Donald si acum Americanii au si ei proteste.

  3. Diferenta intre 25% si 40% buget nu este din cauza „modelului”, ci din cauza unui segment urias de populatie care nu contribuie. Daca Danemarca are 45% salariati din total populatie (fara copii si pensionari ar fi probabil vreo 80% din populatia activa), Romania are doar 20%.
    Mai adaugam si economia nefiscalizata din mediul rural?.. Unde calitatea serviciilor statului este la pamant, dar totusi exista, desi contributiile sunt zero.

  4. Bien vu ! Dar si prea multe impozite creaza probleme. In Belgia nivelul de impozitare e unul din cele mai mari din Europa. Si totuso Belgia nu e un model economic pentru nimeni. Ca si model social… zi se bat cu pumnun-n piept. Realitatea e sunt alte state mult mai bine organizate.
    Pe undfeva, cetateanul e dincolo de rationmente de tipul celor din articol. Cei alesi ar trebui sa aiba inteligenta sa ia deciziliile care trebuie.
    Nea Vasile… din Xaul de jos n-are de ce sa se implice in asta. Dincolo de vot.
    Problema e ca care ne reprezinta nu sunt nici pe departe ireprosabili si MAI RAU : nu sunt competenti !
    Sistemul da nastere unor (de ce sa nu-i numim) monstrii. Ei se aduna impreuna si creaza alti monstrii. SAMD.

  5. Stimata,
    Sandra,
    Nu avem politicieni capabili sa-si faca treaba, deoarece practic ei, „nu au nici o treaba”!
    1.Treaba politicienilor este pre-stabilita pretutindeni printr-un „proiect de tara”, care pentru tarile vestice este industrializarea si modernizarea continua.Proiectul postcomunist al Poloniei a fost reconstructia economica si industriala prin proiectul „Balcerowicz”, de privatizare si liberalizare economica rapida, pentru cooperarea si modernizarea industriala cu Vestul.Proiectul „Iliescu” al Romaniei a fost refuzul privatizarii si liberalizarii, adica proiectul dezintegrarii economice si industriale, lipsit si azi de un „PROIECT INLOCUITOR”!
    2.Dupa 89 se credea ca industrializarea si modernizarea aferenta vin de la sine, pot fi aduse de americani, NATO sau UE.27 de ani de stagnare generala in postcomunism a dovedit ca fara organizarea nationala a dezvoltarii, capitalismul misca lucrurile, dar foarte lent, cu viteza cu care s-au dezvoltat tarile vestice in 200 de ani, de la prima revolutie industriala!
    3.Toata lumea vorbeste despre nevoia de locuri de munca, de un sistem sanitar si educativ modern, sustenabil, de iesirea unei treimi din populatie din starea de ne-supravietuire fizica si sanitara, etc., adica STRICT de rezultatele finale ale unui „inexistent” proiect de tara!
    Romania nu are nici macar „model economic”, deoarece modelul clasic national de dezvoltare, a fost abandonat la poarta UE, de unde am preluat „strategii si directive” teoretice, europene, care se „distribuie” de la nivel central catre cel regional, judetean, orasenesc si comunal – de pe urma carora nu se intimpla nimic.
    Cita vreme intelighentia economica nationala ramine cantonata in „modelul bugetar”, ca resursa a dezvoltarii si critica neimplinirile sale, pina cind nu i se ofera clasei politice/guvernelor un model nou, bazat pe aducerea competitivitatii la indici de 25 (catalizatori pentru investitii straine industriale majore), ce se poate schimba?
    Ce sa faci si unde sa imparti citeva miliarde de lei, cind sistemele bugetare sint subfinantate, cind sistemele sociale nu sint nici la nivelul de supravietuire a populatiei?Iar pentru a crea 200 – 300 de mii de noi locuri de munca anual, sint necesare 25-30 de miliarde de euro anual, obtenabili doar de la investitorii straini industriali.
    4.In mod firesc, odata venit la guvernare, dupa ce a dat statistic cu capul de situatia catastrofala a populaiei sarace, PSD are ca prima reactie cresterea consumului, orientat spre salarii si sistemul social.
    In loc sa fie sustinuta aceasta clasa politica cu proiecte corecte si fezabile in aceasta directie, ea este invinovatita de toate relele lumii, pe care stinga sau dreapta politica nu le pot elimina fara …proiectele necesare.
    5.Dar ce este pina la urma, ceeace denumim „clasa politica?Ea nu este ceva abstract, ci suma alergatorilor pe la case pentru a promite marea cu sarea, fara a avea insa nici un proiect de tara, care s-o realizeze!Ea este formata din lipitorii de afise, din entuziastii voluntari, care nu se aleg decit cu pigelele tocite in urma „functionarii democratiei” dimbovitene.Singurii beneficieri, sint cei cu viitoare contracte cu Statul, cu functii administrative sau politice bine retribuite si conducatorii supremi ai statului.Ei sint de 27 de ani EXECUTIVII lipsei de „proiect national a Romaniei”, carora li se cere totul si nu li se ofera de cercetarea economica si intelighentia LIBERALA, un amarit de „proiect de reindustrializare”.Se mobilizeaza apoi inertial, sute de mii de cetateni pentru demonstratii si proteste, contra unei clase politice fictive (ca orice adunatura politica lipsita de proiecte), fara a li se oferi un proiect national pe care sa-l clameze si pentru care sa inghete pe strazile Capitalei. Ei protesteaza fictiv, adica fara a li se arata CALEA si CURSUL DE GUVERNARE prin care sa progreseze Romania si pe care sa-l sustina.O uriasa energie nationala – a clasei politice care patineaza economic in gol, cea a unor miscari de strada de amploare (fara „cauza” economica), sint consumate in van – ca exercitii politice sau democratice lipsite de orice beneficiu final!
    6.Iesirea din „manufactura industriala”, catre produse cu valoare adaugata mare nu este realizabila prin banii unui buget national, care nu poate asigura probabil, nici macar cresterile minimale sociale pe 2017, ale „proiectului Dragnea”.Fara un proiect de reindustrializare, care nu sta la indemina clasei politice, ci a intelighentiei nationale economice – insasi proiectul social Dragnea este irealizabil!Din pacate, aceasta nu s-a implicat in cercetarea economica necesara realizarii unui astfel de proiect.Daca aude sau i se cere sustinerea sau evaluarea unui astfel de proiect, intelighentia nationala de la nivel gvernamental sau prezidential face tot posibilul sa-l ignore.Nu degeaba Thomas Kuhn scria ca „oamenii de stiinta tipici nu sint ginditori originali si creativi.Mai degraba, ei sint indivizi conservatori, care accepta si cauta sa rezolve problemele economice numai prin teoriile deja insusite de ei”.
    7.Intr-o UE care ofera resurse financiare nelimitate pentru dezvoltare economica si industriala, Romania se sufoca in saracie si stagnare, deoarece nu poate iesi din paradigma dezvoltarii economice clasice, sustinuta de bugetul national.Acest lucru se intimpla pe cind exista banii si investitorii straini necesari, dar lipseste proiectul national care sa adune la un loc resursa umana nationala, cu cea financiara, tehnologica, tehnico-stiintifica, antreprenoriala straina, etc. pentru a scoate Romania din starea de natiune esuata.Urmeaza drept consecinta, sa intram in esalonl III, al marginalizarii economice, deoarece UE nu poate inainta cu tarile care nu vor sa iasa din stagnare, desi au PROIECTUL NATIONAL necesar!

  6. 1)Dl Grosu, AVETI DOAR PE JUMATATE DREPTATE. Da, este o problema ca România va avea, în 2017, cele mai mici venituri din taxe şi impozite din ultimii 25 de ani, de 25,4% din PIB, mult sub media europeană de 40% din PIB. Dar marea problema nu este aceasta, ci modul in care sunt folositi cei 25,4% din PIB. Cum sunt folositi ?
    Cititi ce spune dn Kovesi:Procurorii DNA au identificat cazuri in care au fost achizitionate produse la preturi supraevaluate cu procente intre 50% si 800%. Poate gresi cineva un pret de achizitie cu 800%?..In cazul imobilelor retrocedate ilegal, pretul platit in plus de stat a fost si de 10 ori mai mare decat pretul real…In sanatate, statul a platit pentru echipamentele medicale preturi mai mari cu 50% sau 60% fata de pretul real…
    Sau:526 de milioane de euro – cu atât a fost păgubit statul român de contractul păgubos încheiat la începutul anilor 2000 de Compania de Drumuri cu americanii de la Bechtel, conform unui raport al Ministerului de Finanțe care datează din decembrie 2016. Si s-ar mai putea da alte zeci de ex. de modul in care se folosesc cei 25% din Pib. DECI, daca se vor folosi in continuare tot asa, putem sa alocam pentru dezvoltare si 90% din PIB, caci rezultatul va fi acelasi.
    2)Consider ca toate relele care s-au intamplat in Romania in ultimii 27 de ani au fost posibile deoarece Constitutia nu a cuprins ( cea din 1990 ) si nu cuprinde ( cea din 2003 ) un mecanism clar de CONTROL PERMANENT( si nu doar o data la 4 ani ) AL ALESILOR DE CATRE ALEGATORI.
    In campania electorala partidele promiteau una, dupa ce ajungeau la putere faceau alta.
    Cand erau in opozitie partidele spuneau una, dupa ce ajungeau la putere faceau exact invers.
    Daca ar fi existat un mecanism de CONTROL PERMANENT AL ALESILOR DE CATRE ALEGATORI, prin care alesii sa poata fi demisi daca nu tin seama de interesele si dorintele alegatorilor, alesii nu si-ar mai fi permis sa actioneze dupa propriile interese deoarece exista posibilitatea ca ei sa fie ,,trimisi la plimbare”.
    Dupa parerea mea de aici trebuie pornit la revizuirea Constitutiei, respectiv cu modificarea Art. 2 (Suveranitatea ) al Constitutiei, astfel incat el SA PERMITA POPORULUI SA SE PRONUNTE SI SA DECIDA cu privire la ORICE problema de interes national sau local, ca de exemplu:
    -modificarea constitutiei
    -adoptarea sau anularea unor acte normative
    -dizolvarea parlamentului
    -demiterea celor care au fost alesi de catre popor
    Dupa ce acest articol va fi modificat, poporul ( adica alegatorii ) se vor putea pronunta si vor putea sa decida prin referendum, cu privire la orice problema de interes national sau local , ca de ex.modificarea unor articole ale Constitutiei sau ale unor legi, adoptarea sau anularea unor acte normative, etc.
    A se vedea si https://www.facebook.com/groups/1852711965005681/permalink/1857571981186346/

  7. Eu m-am oprit din citit chiar la inceput, si anume aici: „România va avea, în 2017, cele mai mici venituri din taxe şi impozite din ultimii 25 de ani, de 25,4% din PIB, mult sub media europeană de 40% din PIB, din cauza reducerilor de taxe şi impozite adoptate prin noul Cod fiscal.”

    Asta din cauza ca nu inteleg un lucru: Cum se face ca orice construieste statul roman costa triplu ca in alte state? (Autostrada, spitale, etc, practic orice.) Pai nu o fi chiar asa mic acel venit daca statul roman isi permite asa lux.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: