marți

26 martie, 2024

22 august, 2017

Recunosc, cu tristețe, că maniera în care voi pune problema în rândurile care urmează s-ar putea să fie foarte desuetă:
e mai degrabă pentru poeții democrației, pentru romanticii economiei de piață și pentru filosofii societăților de model latino-american, acolo unde traficantul și hoțul fac politică la nivel înalt sufocând cu grija lor relațiile feudale care învârt micul lor univers.

Două precizări înainte de-a aborda un exemplu relevant:

Prima: e o probabilitate mare ca majoritatea cititorilor cursdeguvernare.ro să NU aibă sentimentul contactului direct cu România de dincolo de Chitila, de Mănăștur, de Dacia sau de Tătărași: adică priza la România care le decide viața.


A doua: mi-am făcut vacanța anul acesta în 2 ture, cu un total de 3 zile lucrătoare (luate în 2 ture) și 2 weekenduri întregi: e chiar greu să simți cum harta României se grăbește să-ți confirme cifrele pe care le porți mereu în cap și, mai ales, să conștientizezi că cititorul cursdeguvernare.ro are un optimism bazat tocmai pe fractura dintre cifrele astea și România profundă. România sovietică, adică.

Astea fiind zise, să purcedem la exemple.

***

  • Poeții democrației zilnice

Am o mică teamă: aceea că iubesc Brăila – deși nu am pe nimeni acolo, rude, prieteni, interese etc – mai mult decât o iubește premierul Mihai Tudose, născut, crescut, ajutat și aterizat la București de la Brăila.


Multe din drumurile obositoare ale copilăriei mele se opreau, odată cu camionul tatălui meu, șofer la fabrica de avioane din Bacău – în Piața Traian a Brăilei. Astfel că, an de an, fac tot posibilul să trec prin centrul bătrânului și legendarului port – care în mintea mea (și în mintea unui alt cititor – e vorba de însuși premierul Tudose, din câte am înțeles dintr-un interviu de PR) era celălalt capăt al unei lumi care începea la Sulina și pe care Jean Bart o numea Europolis (ce nume mișto de proiect european pentru salvarea orașului propriu, dle. prim-ministru!).

Acum 5-6 ani (abia intrasem în Europa) beam bragă în toate cele 7-8 terase de pe una din cele mai cosmopolite pietonale (din România !) – strada Mihai Eminescu care începe la Teatrul Maria Filoti și se temină la Mall.

300-400 de metri de spectacol arhitectonic, în care niciuna dintre clădiri nu seamănă cu cea alăturată – turcești, grecești, italienești, românești, armenești – tot ceea ce combinația de cretivitate, hărnicie, succes și slăbiciune omenească putuseră să construiască potrivit unui cult al valorilor și orgoliului personal.

Pe toate aceste nestemate bijuterii arhitectonice stă scris să treci pe partea cealaltă a străzii. Cad cărămizi, tencuială, se prăbușește clădirea pe care niște turci vorbind franțuzește și niște greci care învățau limba oricărei gazde – și ce bine descria atmosfera asta prietenul nostru (ar fi de dorit) comun Jean Bart (dle. prim-ministru!) – o ridicaseră din orgoliu și respect al lucrului frumos și așezat (că banii veneau mai apoi, ca un mic amănunt) cu speranța că niște politruci populiști vor reuși măcar să le văruiască, peste pulberea veacurilor.

Acum 3-4 ani terasele se înjumătățiseră; nu se mai vindea bragă; pe tot mai multe din clădirile monument scria ”treceți pe partea cealaltă” (fără folos, că și acolo era la fel). Dar:

anul ăsta, în 2017, după 10 ani de la intrarea în Europa, Europolisul premierului de azi arată mult mai prost decât în 2007.

Oare ar putea premierul actual al României să spună de ce? Nu nouă (că noi știm de ce): dar să-și spună lui însuși, de ce Brăila – în care e la putere de 22 de ani, arată an de an mai prost, în timp ce lumea și banii și dezvoltarea și vecinii și prietenii și dușmanii noștri urcă?

La celălalt capăt: supriză mare (chiar mare!) să revăd în fugă Cetatea Alba Iulia (chiar alaltăieri): avea ceva din atmosfera ansamblului de la Postdam, din toate punctele de vedere – până și vizitatorii păreau nemți selectați din cei cu iubire de frumos și normal. Nu-mi venea să cred. De la catedrala ortodoxă la cea catolică, de la zidurile refăcute, la poduri și statui din bronz, de la curățenie până la gestiunea profesionistă și expertă a ansamblului. Un lucru oarecum deranjant – dar de fapt nu chiar așa de deranjant: în toate colțurile scria că totul fusese făcut cu fonduri europene nerambursabile.

Așa că dl. premier Tudose – care-și iubește Brăila lui mult mai puțin decât i-o iubesc eu, care nu am nimic cu ea – să-și ia colaboratorii din Brăila, care l-au făcut parlamentar, doctorand, doctor și iarăși la loc doctorand – și să-i ducă, pe fiecare de câte un perciune, la Alba Iulia: să vadă ce se poate face cu bani europeni, astfel încât să nu se dărâme pe tine ceea ce au făcut niște înaintași – senzaționalul pietonal în ruină din Brăila, punctul de pornire sau capătul Europolis (ce nume mișto de proiect european!) – tărâmul pe care Jean Bart îl așeza între Comisia Europeană a Dunării (da, buricul comerțului fluvial al Europei) și uscat, adică țara puțind a urina de pe pietonalul din Brăila din care dl. Mihai Tudose și-a construit cariera și ce-a mai agonisit el de pe urma acestei mănoase sărăcii.

Încă un lucru, cu care lansăm o altă problemă: din copilăria mea, n-am mai mâncat un pește la Brăila. Păi cum? – mi-am zis, înainte de-a încerca.

Rătăcindu-mă spre Dunăre, ajung la poarta fostei fabrici de excavatoare, unde paznicii m-au luat în râs când i-am întrebat de-o cherhana sau cârciumă unde găsești pește: „Dom’le, cine să mănânce pește la cârciumă în Brăila? Noi ne împărțim în două: femeile, care mai au ceva de lucru la Braiconf, și noi, ăștia, care păzim fostele fabrici la conservare. Unii au salariul minim, ceilalți, cu un milion mai mult … ” – m-a luat peste picior un paznic care-mi ajungea până la buric.

Ei, de-aici trecem la nivelul următor … :

  • Romanticii economiei de piață

Romanticii economiei de piață cred, în prostia lor, că un stat civilizat se împarte, economic, în două:

privații, care produc și contribuie la bugetul de stat, și statul, care le asigură eficiența socială a muncii și contribuției lor.

Brăila dlui. Tudose se aseamănă, la acest capitol, cu Alexandria dlui. Dragnea, unde nu există bibliotecă, dar se pun bani de-o-parte de la guvern pentru zecile de milioane cât urmează să coste stadionul.

Nu-i o glumă, dar există realități și mai dure.

Un port lipsit de orice infrastructură.. numai port nu e.

Podul peste Dunăre (sunt vreo 300 de metri de apă liniștită în punctul Smârdan) – care ar relansa turismul, economia și serviciile în Dobrogea și Deltă a ratat primii 10 ani de fonduri europene. Vor urma sabotajele pentru următorii 10 ani – pentru că orice dezvoltare a unei regiuni cât de mici ar lăsa PSD (partidul dlor. Tudose și Dragnea) fără votanți: orice om care a dat de gustul rezultatelor obținute prin muncă și pricepere urăște pomana, cu atât mai mult cu cât e politică.

Vreo șosea care să lege transportul fluvial pe Dunăre de uscatul (care pute!) al dlui Tudose: NU. Dacă se descurcă singuri, de ce să-ți mai voteze minciunile?

Brăila și Alexandria sunt, însă, exemplele extreme ale unui mod de-a bloca economia și a o face dependentă de decizia guvernamentală la limita concesiei, a privilegiului, a pomenii.

Adevărata Disidență în PSD : speranța Chirica

Există oameni care și-ar putea da seama – dacă nu miza mare, de cursă lungă, a binefacerilor subdezvoltării pentru PSD – de prejudiciul concret pentru comunitățile lor și pentru rostul lor ca oameni în viață :

dacă privești Iașiul – rupt, acum câteva zile, din nou din planurile (și așa îndepărtate) de aderență la economia europeană și la apartenența politică de UE – nu poți să nu-ți amintești de disidența aproape sinucigașă a primarului Chirica față de modelul Teleorman.

Dincolo de fluturat steaguri în piața Unirii, de zornăit cheile în fața Palatului Culturii și de mărșăluit pe Splai, ieșenii ar face bine să asigure un desant de 5000 de oameni la București, în fața guvernului, în fața Parlamentului, a sediului PSD, și să nu plece acasă fără o Ordonanță de Urgență care să-i repună pe harta Europei .

Asta ar fi adevărata miză a unui primar PSD disident: disidența contra viziunii că sărăcia aduce voturile și că ruperea de lume a electoratului (cam cum procedează UDMR – dar nu cu autostrăzile, ci cu limba vorbită a adepților săi) nu folosește decât inamicilor de-afară și dinăuntru.

Căci fără autostrada Iași-Tg. Mureș, Iașiul coboară an de an – așa cum o arată statisticile, odată cu Alexandria, Craiova și Brăila – câte o treaptă-două sub Transilvania care – s-o recunoaștem, nici ea nu se grăbește prea tare pentru că nici pe ea nu o ajută drumurile. Ca exemplu :

Într-o zi de lucru, drumul dintre Alba Iulia și Sebeș m-a costat 65 de minute (fix 15 km): nu era niciun accident, nicio lucrare care să facă dop, nici blocajul pe care-l produce vreo săpătură la vreo autostradă.

Era România care încerca să muncească împotriva acestor apostoli ai sărăciei din care-și culeg voturile. Repet: era zi de lucru – lumea nu mergea nici la păscut, nici la futut, nici la băut. La astea, drumul a durat mai puțin – într-o zi de weekend drumul m-a costat 55 de minute, aceiași 15 km. E drept: Alba Iulia este nod – e ieșirea din România dlor. Dragnea, Tudose, Tăriceanu și a altor zei ai sărăciei, care au guvernat România în ultimii 5 ani, de după ieșirea din criză a României europene.

Dar economia românească are curul și mai tare: ea ”stă” chiar și atunci când e de luat câmpii. Distanța dintre Pitești și Râmnicu-Vâlcea am străbătut-o în 130 de minute (60km): 8,3 km avea coada de pe sensul opus, fără a socoti coada dublă de tir-uri acolo unde existau 3 benzi. E drept, exista un motiv: pe o ploaie cu găleata (luni, 21 august, pe la ora 14,30) autoritățile guvernamentale turnau asfalt în bălți. Tone de asfalt în bălți.

Și problema (adevărata problemă): la radio tocmai se difuza duritatea cu care premierul Tudose aborda problema ministerului transporturilor: nu se mai poate la Tarom! Economia are probleme cu mersul pe jos, dar problema e cine va fura în următorii 2 ani la Tarom și cine va servi grupurile de interese prin gestiunea frauduloasă a liniilor aeriene.

Niciun cuvânt despre faptul că cu 3 zile în urmă mai expirase o dată termenul pentru studiul de fezabilitate la Pitești-Sibiu, și nici despre faptul că părinții autostrăzii Iași – Tg. Mureș au decis să aleagă cea mai ineficientă soluție pentru studiul lor de fezabilitate. Niciun cuvânt despre debranșarea României de la UE și de la economia europeană?

Exact. Și acum să vedem și de ce:

  • Filosofii societăților de model latino-american, filiera chineză

Metoda nu e nouă – atât că nu ne vine nouă să credem că specia care ne conduce de 27 de ani e atât de cinică. La final o să scriem și în ce constă ”specia” (măcar că unii își pot închipui că ea poate consta din niște inși care nu-și iubesc și își țin în genunchi orașele care i-au produs).

Într-un editorial (de citit – AICI-LINK) , friedman analizează problema socio-politică a Chinei și constată că fractura constă în China producătoare și cea votantă. China de coastă, cea productivă, e fundamental diferită de China de centru, a sărăciei, subdezvoltării, a dependenței de ”grija față de om” a partidului.

Nici acolo lucrurile nu sunt noi – metoda e patentată în America latină (Brazilia – dacă dl. Dragnea știe despre ce vorbim) – acolo unde principalul dușman al statului (care luptă cu forțele sale copleșitoare) e o prezumtivă clasă de mijloc.

Lasă-i fără infrastructură (care înseamnă lipsa de investiții și capital + lipsa de capital uman care-și ia câmpii) și fără educație (lipsa de educație ține foarte jos calitatea locului de muncă și compromite, cu o extraordinară eficiență, viitorul și adecvarea țării la pulsul lumii în general și al UE în special), și-o să-ți mănânce din palmă!

Ei bine: azi, 22 august, legătura României cu UE a mai fost amânată odată (link AICI – asta chiar acum câteva zile), legătura Moldovei cu UE a mai fost compromisă odată (da, tot acum câteva zile – AICI_LINK), în timp ce d-nii Dragnea și Tudose se laudă cu binefacerile lui Dumnezeu: vom avea un an agricol bun pentru că a fost ploaie (mai degrabă BOR ar trebui să revendice asta…) deși Bărăganul, prins între Dunăre, Siret și râurile care-l străbat nu are un canal de irigații …

O mai perfectă ecuație pentru modelul sud-american nu se putea gândi.

Problema nu este, însă, doar de ordin economic, ci una de mult mai mare impact:

Priviți harta de mai jos: România va face la anul 100 de ani de existență în formula asta, iar infrastructura va arăta ca în imagine – dacă judecăm după calendarul oficial de execuție a lucrărilor: numai dușmanilor României le folosește o astfel de situație.

Interesele dușmanilor din exterior se suprapun perfect peste cele ale dușmanilor din interior.

Un studiu sociologic arată că, cu cât țara va marge mai prost sub conducerea PSD, cu atât dl. Liviu Dragnea va avea o mai mare popularitate.

Strivit de sărăcie și excitat de micile pomeni care inflamează consumul, poporul va căuta, cu ochii injectați, nu o soluție individuală, ci un ”tătuc”.

Păi ăsta nu-i ”Daddy”?

***
PS: Anul trecut, cursdeguvernare.ro a propus, public, trecerea problemei infrastructurii de la o politică economică curentă la statutul de problemă de siguranță națională și ducerea masterplanului în CSAT : România pierde efectiv, din cauza lipsei infrastructurii, mai mulți bani în timp de pace, decât i-ar pierde într-un (Doamne, ferește!) război. Nu face nimeni calculul ăsta ?

Problema noastră e, însă, că dl. Iohannis circulă cu girofar și antemergători SPP: dacă i s-ar interzice asta, ar afla și el (și ar vedea și el cozile imense pe zeci de kilometri de tir-uri) cât pierde România, atunci când dă o fugă până la Sibiu la păscut și la băut.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1)Un articol bun, ca de obicei, si tot ca de obicei, fara propuneri de rezolvare a problemelor puse in discutie.

    2) Spuneti dl Grosu: Anul trecut, cursdeguvernare.ro a propus, public, trecerea problemei infrastructurii de la o politică economică curentă la statutul de problemă de siguranță națională și ducerea masterplanului în CSAT : România pierde efectiv, din cauza lipsei infrastructurii, mai mulți bani în timp de pace, decât i-ar pierde într-un (Doamne, ferește!) război. Nu face nimeni calculul ăsta ?

    DECI cursdeguvernare a propus si cursdeguvernare a auzit.

    Credeti dl Grosu, ca daca Constitutia Romaniei ar contine un mecanism de control permanent al alesilor de catre alegatori , actualul guvern si-ar fi permis sa nu tina seama de o astfel de propunere ?
    A se vedea https://www.facebook.com/groups/modificareaconstitutiei/permalink/1863341157276095/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. 1)Un articol bun, ca de obicei, si tot ca de obicei, fara propuneri de rezolvare a problemelor puse in discutie.

    2) Spuneti dl Grosu: Anul trecut, cursdeguvernare.ro a propus, public, trecerea problemei infrastructurii de la o politică economică curentă la statutul de problemă de siguranță națională și ducerea masterplanului în CSAT : România pierde efectiv, din cauza lipsei infrastructurii, mai mulți bani în timp de pace, decât i-ar pierde într-un (Doamne, ferește!) război. Nu face nimeni calculul ăsta ?

    DECI cursdeguvernare a propus si cursdeguvernare a auzit.

    Credeti dl Grosu, ca daca Constitutia Romaniei ar contine un mecanism de control permanent al alesilor de catre alegatori , actualul guvern si-ar fi permis sa nu tina seama de o astfel de propunere ?
    A se vedea https://www.facebook.com/groups/modificareaconstitutiei/permalink/1863341157276095/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: