marți

19 martie, 2024

24 iunie, 2016

Cristian-Grosu-11O Europă disfuncțională pentru că se bazează pe slăbiciunile popoarelor, și nu pe ce au ele mai bun

*

Ieșirea UK din UE poate declanșa o reacție în lanț și acesta este pericolul cel mai vizibil. Dar hai să fim serioși : puțin a lipsit ca britanicii să voteze pentru rămânerea în UE, iar noi să ne culcăm liniștiți și deseară, ca și cum UE ar fi o structură funcțională. Și să continuăm, pe chiar buza prăpastiei, pașii în direcția greșită după care înaintează civilizația continentului îmbătrânit deopotrivă în explozii de neverosimilă umanitate și perfidii atroce.


Înainte de-a zice orice altceva : singura formulă de salvare a Europei în noua lume globalizată este rămânerea ÎMPREUNĂ – cu beneficii sub toate aspectele – beneficii care sunt prea evidente pentru a le mai enumera aici (piață, economie, militar, entitate geopolitică, izvor și temelie de civilizație socială etc).

Europa, cea în care trăim noi și care e altceva decât ceea ce cred popoarele ei că ea este, are câteva malformații congenitale care nu doar că au evoluat în ultimii 20 de ani, dar au și căpătat reglementare – iar ceea ce vedem acum, vineri 24 iunie 2016, e doar erupția de bășicuțe de pe fața unui luetic : vor trece în perioada următoare, dar spirocheții rămân în sânge și creier.

1), În ciuda corectitudinii (geo)politice predicate la nivelul societăților și a egalității proporționale în luarea deciziilor, UE de astăzi rămâne creuzetul în care s-au topit, Fără a forma aliajul adecvat, toate conflictele, poziționările și răfuielile istorice, toate traumele și ranchiunile ultimului agitat mileniu.

”Civilizația” și memoria istorică nu funcționează – așa cum nu a funcționat nici înaintea celui de-al doilea război mondial – căci popoarele sunt altceva decât ceea ce cred (speră) vizionarii lor că sunt.


E o părere personală – dar cred că dacă ultima criză economică ar fi prins Europa neangrenată în mecanismul reglementat de astăzi, am fi avut războaie la fel de lipsite de umanitate precum cele din ultimele sute de ani. Dealtfel, aceste războaie s-au și purtat – doar că au lipsit civilii uciși cu glonț, violurile în zonele ocupate, incendierile și atrocitățile fizice împotriva ”dușmanului”.

Europa de astăzi (și când spun Europa spun UE 28) are de făcut pasul de la povestea senzațională pe care o spune, la trăirea și reglementarea ei echitabilă și potrivit principiilor care i-au creat civilizația oficială.

Or tocmai acest pas e greu : vechile conflicte au fost ”sublimate” la nivel economic, popoarele și indivizii care le alcătuiesc percep ”marea familie europeană” altfel decât ”pragmaticii” lor părinți, vechile alianțe istorice se păstrează ca si cum ar fi intrat în ADN-ul statelor, iar liderii se comportă ca și cum le-ar fi memorat odată cu laptele supt de la mamele lor.

Ce să mai spunem că, în această lume globalizată, imigrația încurcă lucrurile mai mult decât sunt popoarele pregătire să se adapteze și să le digere de-a lungul unei singure generații.. : burgunzi cu ochii oblici, gali de culoare, mauri cu pașaport scandinav sau musulmani cu dreptul de-a transforma turlele catedralelor gotice părăsite în minarete.
Mă tem că Europa ”de bază” nu e pregătită să treacă de la naționalitate la umanitate – și că această umanitate însăși depinde de laptele pe care l-au supt popoarele de la mamele lor.

În plus, popoarele Nu simt și beneficiile pe care le au din apartenența la UE – ele judecă, îndeobște, doar restricțiile care vin din reglementarea comunitară – și asta dintr-un motiv simplu: nici oficialilor de la Bruxelles și nici politicienilor din fiecare capitală europeană nu le prea pasă ce anume înțeleg popoarele din UE 28. Ba, dimpotrivă: politicienii naționali speculează electoral această slăbiciune a neînțelegerii Europei Unite și o transformă în naționalism facil, numai bun de atras voturi.

2), Importanța exacerbată acordată monedei unice în coerența relației dintre popoarele UE – ca și cum o biată uniune monetară rezolvă problemele de la temelia Europei ca societate coerentă.

Nu rezolvă nici măcar incoerența sistemică a economiei europene – și asta o putea spune orice economist lucid încă de acum 20 de ani – căci până la uniunea fiscală, uniunea structurală a economiei continentale, la funcționarea fără furtișaguri a pieței comune unice – iar criza a arătat din plin acest lucru) ce să mai vorbim de locul fiecărei economii în tabloul general.

Când spun locul fiecărei economii spun : mentalitatea față de muncă, față de fisc, față de aportul individual la dezvoltarea societății :

Cum să faci egal un euro de la Atena cu unul de la Berlin, sau unul de la Lisabona cu un euro de la Luxembourg ?

Această diferență dintre monedele ”unice” (de fapt, foarte ”locale” – nu-i așa?) a radicalizat pe cei care chiar vedeau sursa finanțării acestor diferențe. Cu consecințele de rigoare în ce privește poziționarea față de ”frații” din ”marea familie etc etc”.

Să mai spunem un lucru aici : Moneda n-a reușit să țină împreună nici măcar statele din fosta URSS, în ciuda faptului că în acele state mai exista un foarte puternic element unificator – limba comună ! – pe care Europa nu-l are...
Asta nu înseamnă că Europa nu trebuie să insiste pe moneda unică : dar trebuie să o facă folosind toate previziunile pe care știința economică și socială i le pune la dispoziție pentru a evita consecințele altor eșecuri.

3), Ambele anomalii de mai sus au dus la exhibarea câtorva simptome foarte vizibile, care blochează pe viitorul apropiat găsirea unor soluții de ”vindecare”.

Primul ar fi distanța care s-a creat între UE și țările componente.

Noi ne plângem de birocrația devastatoare de la București : analiștii și lucizii, care privesc lucrurile în ansamblu, știu, însă, că birocrația europeană e mai costisitoare și mai ineficientă decât birocrația celor mai birocratice state componente. Ineficientă înseamnă, în acest caz, distanță mare între așteptările popoarelor și viziunea ”Bruxelles”-ului – de fapt, a reprezentanților lor la Bruxelles – niște inși trimiși, în general, pentru numărul de voturi și pentru agitație și nu pentru configurarea unei viziuni globale asupra Europei unite.

Cunosc eu câțiva inși care habar nu au ce se petrece la București sau în orașele în care s-au născut, dar ”combat” la Bruxelles după cele mai fantasmagorice impulsii – iar acest lucru Nu e valabil doar pentru România: nenumărate alte state își trimit reprezentanți la fel de ”nevinovați” – deciziile se negociază, oricum, în Comisie (adică în cadru restrâns) – acolo unde o semnătură înseamnă consecințe adevărate. Și favorizări și defavorizări adevărate

Dacă vreți o imagine la scară : uitați-vă ce se întâmplă în România , unde partidele orășenești câștigă la scor în fața partidelor mainstream.

4), Cel de-al doilea simptom vizibil este aplicarea foarte selectivă a regulilor.

Atunci când un stat ca Italia poate beneficia de un alt fel de deficit decât ”pulimea” Europei, când Franța – pe baza autorității tacite de cea de-a doua mare economie – consideră că e de la sine înțeles ca ea să nu respecte anumiți indicatori, când Grecia consideră că neplata impozitelor de către contribuabili are o dimensiune ”culturală” – și când Germania tolerează toate acestea dar numai după principiul ”nu-ți împiedica dușmanul să greșească” (pentru că ”dușmanul” câștigă alegerile la el în țară în schimbul prelungirii acestor boli) nu putem vorbi de o ”familie” decât în termenii unei familii nebune :

tata o scoate pe mama la produs, copilul lui și cu copilul ei îl bat pe copilul lor, sora și fratele încearcă să se păcălească unul pe altul la lingură…

De fapt, hai să vedem cu arată ”frații” : Bulgaria vinde din casă pentru protecția Germaniei, România pentru protecția (atâta câtă e) a Austriei, Ungaria pentru Germania și intermediar cu Rusia pentru cine ”dă nasol” să facă afaceri directe cu Rusia, Slovacia e ochelaristul eminent care-și vede de teme și de școală dar de care râd toți pentru că va lua, oricum, TBC de la oricare din membrii familiei, Cehia e cu toată lumea și-și permite luxul scepticismului pentru că e departe și de Rusia și de Anglia și , oricum, trăiește numai ce-i pică din avioanele tuturor care nu au cum să-i ocolească spațiul aerian…

În discursul oficial european (Bruxelles) aceste lucruri nu doar că nu se spun, dar sunt combătute însăși temeiurile unei astfel de viziuni : însă această viziune există (la nivel conștient sau instictiv numai!) indiferent de viziunea oficială, pe palierul popoarelor : iar cele care votează sunt popoarele Nu reprezentanții lor la Bruxelles. Mai ales la referendumuri și mai ales la

5), Ei, da : mai ales la nivelul liderilor care, pentru a câștiga adeziunea acestor popoare, gândesc tot mai populist.

Primul populist al Brexit-ului este fostul premier (a anunțat acum un ceas că demisionează) Cameron. Care a câștigat alegerile la concurență cu populismele adversarilor, cu promisiunea că va organiza un referendum pentru pro/contra Brexit.

Există lucruri pe care orice sociolog și politolog începător îți spun că Nu trebuie supuse referendumului.

Ca exemplu – cred că au fost 3 sau 4 momente în ultimul deceniu în care, dacă poporul român ar fi fost întrebat, prin referendum, dacă vrea să mai avem sau nu Parlament, ar fi răspuns apăsat ”NU”.

La nivelul de bază, ”Parlament” înseamnă politicieni, adică ”hoții ăștia care trag numai pentru ei”, adică, ”era mai bine pe timpul lui Ceaușescu”, adică ”orice am vota, mai rău nu are cum să iasă”.

Cameron a periclitat, astfel, coeziunea Marii Britanii – căci Scoția a votat invers – pentru rămânerea în UE – diferența dintre ”englezi” și ”scoțieni” e mai profundă acum decât cea din bancuri – UK ar putea ieși din UE, dar cu ce preț ? Nu supui la referendum unitatea țării tale decât dacă ești inconștient – cu atât mai mult cu cât coarda e întinsă până să plesnească de dragul unui șantaj pentru tratament preferențial.

Fiecare popor își are populiștii săi – nu doar Europa, ci însăși omenirea străbate o criză a ideologiilor, sau, mai bine zis, o criză a polarizărilor ideologice – atunci când abolești niște criterii de identitate socială și polarizare trebuie să te gândești ce se va naște în loc astfel âncăt locul să nu fie rapid umplut cu cele mai rudimentare naționalisme sau chiar rasisme.

Și odată activat acest mecanism de polarizare a identităților sociale – abia ăsta e pericolul cel mare pe care-l poate declanșa Brexit-ul – reacția în lanț a populismelor antieuropene de orice fel , iar Polonia și Ungaria sunt doar două exemple: cum să nu ni se permită nouă ceea ce li se pemite ”fraților mai mari”?

Un caz la scară – uitați-vă ce se întâmplă în România, în materie de atare polrizare – partidele orășenești câștigă în fața partidelor mainstream – iar guvernele își trec în programe regionalizarea, în timp ce indivizii nu judecă mai departe de numărul de la mașină

Și revenind la Europa, cu un exemplu școală în cazul Poloniei – o țară foarte specială :

în urmă cu vreun an mă contraziceam cu un distins – si înalt ca expertiză – economist pe cazul Poloniei : eu insistam că Polonia e un stat din Nord nu din Est, iar dacă diferența dintre Est și Vest au făcută-o istoria și timpul (și tot ele o vor rezolva) – diferența de mentalitate dintre Nord și Sud va aduce Polonia în următorii 10 ani deasupra Spaniei și Portugaliei.

Nu pare bizară maniera de mai sus de-a pune problema ? Ei, dacă e bizară – de fapt așa e ”Europa Unită”.

Adevărul e că popoarele Nu pot ține pasul cu stringențele geopolitice, iar mentalitățile ultimului mileniu nu au cum să se reconfigureze în altele, adecvate momentului,într-o singură generație : dar la fel de adevărat e și că părinții popoarelor ignoră acest defazaj, în cazul că-l simt și evaluază la adevărata lui amplitudine.

6), De fapt, ajungem la rădăcina problemei europene : relațiile bazate pe cea mai limpede ipocrizie.

Europa nu va supraviețui lumii de peste 15-20 de ani decât UNITĂ, dar NU există unitate construită pe ipocrizie.

Nu poți primi, tu, ca stat individual, garanții de securitate și de prosperitate minimală din partea unei structuri alcătuite la bază pe criterii Nu de Convergență – și, dimpotrivă, de divergență.

Nu e normal ca tu, ca stat, să fii pus în situația să contezi mai mult pe SUA – din care nu faci parte (E cazul României, Poloniei, Țărilor Baltice etc) – decât pe ”familia” din care faci parte (UE!) în cazul unui conflict cu Rusia (care e un scenariu foarte previzibil în acest context de reașzare a polilor de putere din lume) – numai pentru că un stat a decis că poate primi acces preferențial la resurse (Germania).

Privind lucrurile din această perspectivă, putem să ne readucem în minte imaginea ”familiei” prezentată mai sus – în care tata o mângîie pe mama după ce vine de la produs și în care copiii se laudă cu ce-au mai furat sau mințit sau păcălit astăzi…

Nu poți, adică, să funcționezi ca entitate în lume, în timp ce în loc de politică externă să duci negocieri separate si secrete cu concurenții geopolitici ( respingerea Nabucco pentru sudul Europei, pentru relația specială cu Rusia prin Nord Stream 2 – sau discursul dublu în privința poziționărilor și sancțiunilor, când unele state sunt pe graniță – România și Polonia – iar altele la adăpostul înțelegerilor continentale).

(În treabăt fie spus: încerc să-mi închipui reacția ”poporului român” față de relațiile intra-UE și, mai ales!! , față de clasa politică românească – în cazul că 3 din cele 4 milioane de imigranți români s-ar fi aflat în țară…)

7), Ce să mai spunem de România în contexul ăsta ? Țara nimănui într-o Europă care – nu-i așa? – în ciuda principiilor sale de echitate decizională potrivit procentelor, se conduce după ”oamenii lor” și ”oamenii noștri”.

Ei, cine sunt oamenii noștri care să ajungă ”oamenii noștri” ?

Pare de necrezut inconsecvența, imaturitatea și incoștiența la limita patologicului, a liderilor români din ultimii ani – pe falia geopolitică care desparte Europa de Rusia/Asia : adică în teritoriul ”istoric” dintre Germania și Rusia – cum observa un excelent analist, Valentin Naumescu.

Când, dintr-un asemenea rahat, nu poți ieși decât furnizând încredere (căci ce altceva poti furniza tu ca țară coruptă și ținută în subdezvoltare de echipele mixte dintre politică și servicii secrete) care să fie viziunea de pozitionare ? Care să fie alianțele ? Care să fie aliații ? Ce politică externă croită pe două planuri – ”vocea” la Bruxelles și ăia 3-4 aliați pentru care bagi mâna în foc și care sar în foc pentru tine – ai, când trepădușii politici și șefii fracțiunilor și găștilor din servicii au ei/ele harta României lor ?

**
E – această ultimă întrebare – dilema viitorilor noștri 5-10 ani , într-o Europă dezbinată de politicianismele din care a fugit ideologia și dezbinată de lipsa de viziune pe care o întreține confuzia generată de globalizare.

Șansa Europei – șansa popoarelor și a copiilor noștri, adică – stă în revenirea la ideologii până când vizionarii noștri vor putea oferi ceva în schimbul ideologiilor , și revenirea la ”familia tradițională” (că tot e dezbaterea asta) – adică tata nu o mai scoate pe mama la produs și copiii nu sunt exploatați și abuzați psihologic și fizic de părinți și nu se păcălesc unii pe alții și merg la școală și se pregătesc pentru viitor și nu concurează între ei cine produce mai mult din furat sau cerșit sau păcălit.

Șansa Europei e, adică regândirea Europei – după principii și mecanisme oneste. Altfel singura speranță de evitare a unor războaie – economice sau militare, dacă e vorba de non-ue – e într-un rău și mai mare :

viitoarea generație de ”apatrizi” – tinerii cu privirea fixă blocată azi în tabletă sau telefon, preocupați doar de jobul lor de săptămâna viitoare și de vacanța de peste o lună și de lipsa de grijă – cumpărată cu prețul umanității lor – de peste un an sau 3. Adică speranța într-o generație fără memoria istoriei – condamnată astfel să repete, ca și și cum n-ar fi auzit niciodată de aventura spiritului uman prin istorie, aceleași greșeli de la Cristos încoace. Și, în ciuda spectaculoasei societăți pe care chiar Europa a construit-o cu sârg și sânge vreme de 2000 de ani și a dăruit-o lumii – vorba lui Benda – ”istoria va zâmbi la gândul că Socrate și Cristos au murit pentru” și acești tineri.

PS:
Deși… nu-i chiar așa de rău. Germania are toate motivele să se bucure de un Brexit – singurele modificări (prevăzute, firește) care trebuie operate se referă la softul de contabilitate. Așa funcționează marea familie. Om vedea și om trăi.

PS2: E o situație greu de închipuit – dar așa, de dragul fanteziei, aș fi vrut să cunosc reacția într-o zi ca asta a lui Kohl, Mitterand, Thatcher – liderii europeni care au gândit structura având în minte copilăria lor suprapusă peste ororile Europei din cel de-al doilea război. Și care erau un alt fel de lideri decât cei de azi și, mai ales, decât cei de mâine …

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

5 răspunsuri

  1. 1- Europa vazuta de la Bruxelles ( si Starsbourg ca se face naveta , pe bani multi si grei)e total diferita de Europa vazuta de cetateanul de rind .

    Care cetatean e preocupat de inchiderea fabricii unde lucra tata si unde a gasit si el un loc de munca cind parintele a fost pensionat . Fabrica mica , 30 de angajati , o IMM care e parte vitala si majoritara a sistemului numit capitalism . Fabrica a asigurat tatalui (pe zeci de ani) un salariu cu care a cumparat masina, televizorul si frigiderul cash , casa in rate (acum integral achitata) dar in care traieste si fiul deoarece acesta , desi are un salariu (numeric) mai ridicat decit al tatalui (cindva) , nu mai are capacitatea sa cumpere nici masina , nici televizorul ca sa nu mai vorbim de casa fara sa stea cu caciula in mana la o banca . Cu tot efortul comisiei UE , a parlamentelor nationale de a inlocui economisirea invatata din mosi stramosi , cu imprumuturi de toate felurile , inclus cele pe buletin, clasa medie e pe cale de disparitie . Iar cind fabrica a inchis mutind productia in China (unde costa mai putin tot , reglementarile obligatorii sint povesti de adormit copii iar profitul e enorm mai ridicat)nu a venit nimeni la micul patron sa declare ca e „too big to fail” si sa injecteze ceva bani (publici) . Asta a fost obligatoriu doar la mega banci , mega firme , la cei care anual cotizeaza din greu la alegerile locale , centrale , europarlamentare . Desi in realitate , de votat voteaza persoanele fizice si nu juritice .
    2- Acelasi cetatean e speriat ca el va merge la pensie (teoretic) la 66 de ani. Tatal lui a intrat in pensie la 58 .(unii la 40 ) Pensia lui va fi jumatate din pensia parintelui deoarece se stie , „legea e egala pentru toti dar unii sint mai egali decit altii ” . Cu inchiderea fabricii , nici macar siguranta unei pensi nu mai exista . Real va muncii pina la 75 de ani (unde si ce va face ? ) pentru a obtine o pensie de mizerie .

    3- Cetateanul are si o prietena . Nu au bani sa se poata casatori . Au facut un copil impreuna dar cum nu e nici cresa , nici gradinita unde sa lase copilul , tot cu bunicul si bunica va ramane nepotul . Iar ei , noii parinti , stau cu frica in sin sa nu inchida si fabrica unde lucreaza proaspata mamica . Ca globalizarea a facut bine bancherilor , se vede bine in salariile demnitarilor , a politicienilor de oricare culoare politica si nivel dar in viata reala a lasat un gol de zeci de milioane de posturi de munca mutate din UE in Asia .

    4- Teoretic speranta e TOT in UE , in sistemele de asigurari sociale dar cei doi tineri cetateni , barbat si femeie , au vazut ca de ei nu se intereseaza nimeni . Adica sa se descurce deoarece nomenclatura UE nu e diversa de cea din parlamentele nationale . Acelasi tip de dinozauri , aceiasi gerontocratie unde „liderii” transportati cu avioane de lux , cazati in hoteluri cu multe stele si hraniti in restaurante unde mujicul nu va pune niciodata piciorul din clare motive financiare , ei , acei privilegiati care de zeci de ani sint preocupati de fotolii , salariu propriu si mult ravnita pensie europeana , au pierdut total si ireversibil contactul cu realitatea .

    5- Tarile unde acest contact cu „lumea de jos” a devenit un abis fara fund , sint exact aceleasi unde apar noi „lideri” , noi partide care incaleca nemultumirea populara . Intimplator , coincidenta , Anglia , Olanda , Franta , Italia. Numitorul comun , dezindustrializate , miliarde aruncate in salvarea „donatorilor” politici dar nici un euro pentru insasi temelia capitalismului . Clasa de mijloc . Care in numele unei austeritati rasturnate (ia de la saraci sa deie la bogati) e tot mai taxata si mai vulnerabila , pe cale de disparitie fizica .

    Si atunci cum poti sa speri ca o gerontocratie europeana va face schimbarile atit de necesare ? Cu 15.000 euro in buzunar si lunar , cu 6.000 euro pensie neta lunara ca fost deputat european , te doare in pix de Ion , Vasile , John , Pierre sau Rossi . Important e sa ramai pe functie pina la pensionare . Ulterior sa devi luptator pentru apararea „drepturilor castigate” , „solidaritatea intre generati” si alte aiureli de care (printre altele) unii sau cam saturat . Englezii in primis . Iar cind acest sistem bolnav , denaturat devine regula , nu e de mirare ca toti protagonistii se cearta intre ei , dau vina unu pe altu dar evita orice care sa pericliteze bunastarea lor materiala . Dupa principiul atit de drag al lui Benito Mussolini : „armiamoci e partite ” Tradus : ” NOI sa ne inarmam dar VOI sa mergeti la raboi ” 🙂
    Nu a facut un sfarsit glorios . Impuscat ,ulterior spanzurat si cu capul in jos , expus in piata Loreto Milano . Istoria invata .

  2. ,,”Civilizația” și memoria istorică nu funcționează…” – cred că e o foarte bună apreciere/ observaţie. Chiar cea mai bună din tot textul articolului.

    ,,…dacă ultima criză economică ar fi prins Europa neangrenată în mecanismul reglementat de astăzi, am fi avut războaie…” – un unghi de vedere foarte interesant. Pentru mine, negîndit anterior citirii articolului: chiar revelator! Bravo! Şi acesta, în contexte, alături de:

    – ,,…iar liderii se comportă ca și cum le-ar fi memorat odată cu laptele supt de la mamele lor.”;
    ,,mai mult decât sunt popoarele pregătite să se adapteze și să le digere…”;
    ,,vechile conflicte au fost ”sublimate””;
    ,,…Europa ”de bază” nu e pregătită să treacă de la naționalitate la umanitate”,

    Cuvintele cheie la cele mai sus enumerate: ,,..de-a lungul unei singure generații”.

    În rest, foarte multe puncte de vedere pertinente. Cel care, iarăşi, mi-a ciupit interesul: cum ,,..că Polonia (ar fi) un stat din Nord nu din Est..”. Şi nu propoziţia în sine: Polonia, mentalitate, Nord, Est…Şi nici de subiectul în sine al paragrafului(asta şi pentru că nici eu nu gîndesc prea mult deasupra parasolarului – deh:familie, nevoia de bani, de timp…- mă doare pe mine de Polonia, de nu pot spune). Ci de modelul – matrice descongestionată şi neîngrădită, chiar artistică – de cunoaştere, observaţie şi cogniţie, dar mai ales de extrapolare a acestora, oarecum julvernian…

    Concluzia, cred foarte bună: ,,…relațiile bazate pe cea mai limpede ipocrizie.” (totuşi: titlul e despre E şi nu despre Ro. Care, apropo, e RUPTĂ şi coruptă între..ăia şi ăia…). Desigur, autorul are o concluzie mai elaborată: generaţiile viitoare care nu vor mai avea în gena cunoaşterii tragediile trecutului şi care vor face şi vor drege mai rău sau mai bine decît ar fi astăzi, etc. Dar… ,,parasolarul” meu nu e tot atît de…înalt, pe cît e cel al autorului…

    Felicitări autorului! La mai multe, asemenea!

    P.S. Autorului: formularea ,,E o părere personală – dar cred că…”, mai ales din partea dvs, m-a ,,topit” efectiv…

    1. Şi, D-le Grosu, pentru că ştiu că vă plac ,,extensiile”:

      Articol: ,, Nu supui la referendum unitatea țării tale decât dacă ești inconștient …” şi conexele din articol.

      Asta depinde totuşi: motivul, momentul şi contextul în care promiţi aşa ceva. Am înţeles: populismul, mai abitir/ greţos ca al altora dat de conjunctura alegerilor. Dar: ar mai fi cîştigat dacă n-ar fi promis? Dac-ar fi cîştigat alţii, cu aceeaşi promisiune, nu l-ar mai fi organizat? Cît de uşor/ greu e să poţi anticipa, fie şi c-o zi înainte de referendum, şi asta după zeci şi zeci de sondaje naţionale şi regionale, că există riscul-pericol ca pe baza opţiunii integrat-regională a electoratului, ca unii (NIE şi Scoţia) să (profite?) aibă intenţii de ,,a periclita coeziunea Marii Britanii”.

      După război, mulţi ies la iveală. Cunoaşteţi pe cineva să fi spus acum, de exmplu, un an : ,,Nu supui la referendum unitatea țării tale…” , anticipînd o asemenea posibilitate de scindare? Bine, bine atunci: nu acum un an. Acum o lună? O zi? Sau chiar în ziua referendumului? Sau în timpul numărării voturilor pe la 2 sau 3 dimineaţa (ora Ro)? Sau pînă cu o secundă înainte ca premierul Scoţiei, Nicola nu ştiu Cum, să anunţe această posibilitate?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

5 răspunsuri

  1. 1- Europa vazuta de la Bruxelles ( si Starsbourg ca se face naveta , pe bani multi si grei)e total diferita de Europa vazuta de cetateanul de rind .

    Care cetatean e preocupat de inchiderea fabricii unde lucra tata si unde a gasit si el un loc de munca cind parintele a fost pensionat . Fabrica mica , 30 de angajati , o IMM care e parte vitala si majoritara a sistemului numit capitalism . Fabrica a asigurat tatalui (pe zeci de ani) un salariu cu care a cumparat masina, televizorul si frigiderul cash , casa in rate (acum integral achitata) dar in care traieste si fiul deoarece acesta , desi are un salariu (numeric) mai ridicat decit al tatalui (cindva) , nu mai are capacitatea sa cumpere nici masina , nici televizorul ca sa nu mai vorbim de casa fara sa stea cu caciula in mana la o banca . Cu tot efortul comisiei UE , a parlamentelor nationale de a inlocui economisirea invatata din mosi stramosi , cu imprumuturi de toate felurile , inclus cele pe buletin, clasa medie e pe cale de disparitie . Iar cind fabrica a inchis mutind productia in China (unde costa mai putin tot , reglementarile obligatorii sint povesti de adormit copii iar profitul e enorm mai ridicat)nu a venit nimeni la micul patron sa declare ca e „too big to fail” si sa injecteze ceva bani (publici) . Asta a fost obligatoriu doar la mega banci , mega firme , la cei care anual cotizeaza din greu la alegerile locale , centrale , europarlamentare . Desi in realitate , de votat voteaza persoanele fizice si nu juritice .
    2- Acelasi cetatean e speriat ca el va merge la pensie (teoretic) la 66 de ani. Tatal lui a intrat in pensie la 58 .(unii la 40 ) Pensia lui va fi jumatate din pensia parintelui deoarece se stie , „legea e egala pentru toti dar unii sint mai egali decit altii ” . Cu inchiderea fabricii , nici macar siguranta unei pensi nu mai exista . Real va muncii pina la 75 de ani (unde si ce va face ? ) pentru a obtine o pensie de mizerie .

    3- Cetateanul are si o prietena . Nu au bani sa se poata casatori . Au facut un copil impreuna dar cum nu e nici cresa , nici gradinita unde sa lase copilul , tot cu bunicul si bunica va ramane nepotul . Iar ei , noii parinti , stau cu frica in sin sa nu inchida si fabrica unde lucreaza proaspata mamica . Ca globalizarea a facut bine bancherilor , se vede bine in salariile demnitarilor , a politicienilor de oricare culoare politica si nivel dar in viata reala a lasat un gol de zeci de milioane de posturi de munca mutate din UE in Asia .

    4- Teoretic speranta e TOT in UE , in sistemele de asigurari sociale dar cei doi tineri cetateni , barbat si femeie , au vazut ca de ei nu se intereseaza nimeni . Adica sa se descurce deoarece nomenclatura UE nu e diversa de cea din parlamentele nationale . Acelasi tip de dinozauri , aceiasi gerontocratie unde „liderii” transportati cu avioane de lux , cazati in hoteluri cu multe stele si hraniti in restaurante unde mujicul nu va pune niciodata piciorul din clare motive financiare , ei , acei privilegiati care de zeci de ani sint preocupati de fotolii , salariu propriu si mult ravnita pensie europeana , au pierdut total si ireversibil contactul cu realitatea .

    5- Tarile unde acest contact cu „lumea de jos” a devenit un abis fara fund , sint exact aceleasi unde apar noi „lideri” , noi partide care incaleca nemultumirea populara . Intimplator , coincidenta , Anglia , Olanda , Franta , Italia. Numitorul comun , dezindustrializate , miliarde aruncate in salvarea „donatorilor” politici dar nici un euro pentru insasi temelia capitalismului . Clasa de mijloc . Care in numele unei austeritati rasturnate (ia de la saraci sa deie la bogati) e tot mai taxata si mai vulnerabila , pe cale de disparitie fizica .

    Si atunci cum poti sa speri ca o gerontocratie europeana va face schimbarile atit de necesare ? Cu 15.000 euro in buzunar si lunar , cu 6.000 euro pensie neta lunara ca fost deputat european , te doare in pix de Ion , Vasile , John , Pierre sau Rossi . Important e sa ramai pe functie pina la pensionare . Ulterior sa devi luptator pentru apararea „drepturilor castigate” , „solidaritatea intre generati” si alte aiureli de care (printre altele) unii sau cam saturat . Englezii in primis . Iar cind acest sistem bolnav , denaturat devine regula , nu e de mirare ca toti protagonistii se cearta intre ei , dau vina unu pe altu dar evita orice care sa pericliteze bunastarea lor materiala . Dupa principiul atit de drag al lui Benito Mussolini : „armiamoci e partite ” Tradus : ” NOI sa ne inarmam dar VOI sa mergeti la raboi ” 🙂
    Nu a facut un sfarsit glorios . Impuscat ,ulterior spanzurat si cu capul in jos , expus in piata Loreto Milano . Istoria invata .

  2. ,,”Civilizația” și memoria istorică nu funcționează…” – cred că e o foarte bună apreciere/ observaţie. Chiar cea mai bună din tot textul articolului.

    ,,…dacă ultima criză economică ar fi prins Europa neangrenată în mecanismul reglementat de astăzi, am fi avut războaie…” – un unghi de vedere foarte interesant. Pentru mine, negîndit anterior citirii articolului: chiar revelator! Bravo! Şi acesta, în contexte, alături de:

    – ,,…iar liderii se comportă ca și cum le-ar fi memorat odată cu laptele supt de la mamele lor.”;
    ,,mai mult decât sunt popoarele pregătite să se adapteze și să le digere…”;
    ,,vechile conflicte au fost ”sublimate””;
    ,,…Europa ”de bază” nu e pregătită să treacă de la naționalitate la umanitate”,

    Cuvintele cheie la cele mai sus enumerate: ,,..de-a lungul unei singure generații”.

    În rest, foarte multe puncte de vedere pertinente. Cel care, iarăşi, mi-a ciupit interesul: cum ,,..că Polonia (ar fi) un stat din Nord nu din Est..”. Şi nu propoziţia în sine: Polonia, mentalitate, Nord, Est…Şi nici de subiectul în sine al paragrafului(asta şi pentru că nici eu nu gîndesc prea mult deasupra parasolarului – deh:familie, nevoia de bani, de timp…- mă doare pe mine de Polonia, de nu pot spune). Ci de modelul – matrice descongestionată şi neîngrădită, chiar artistică – de cunoaştere, observaţie şi cogniţie, dar mai ales de extrapolare a acestora, oarecum julvernian…

    Concluzia, cred foarte bună: ,,…relațiile bazate pe cea mai limpede ipocrizie.” (totuşi: titlul e despre E şi nu despre Ro. Care, apropo, e RUPTĂ şi coruptă între..ăia şi ăia…). Desigur, autorul are o concluzie mai elaborată: generaţiile viitoare care nu vor mai avea în gena cunoaşterii tragediile trecutului şi care vor face şi vor drege mai rău sau mai bine decît ar fi astăzi, etc. Dar… ,,parasolarul” meu nu e tot atît de…înalt, pe cît e cel al autorului…

    Felicitări autorului! La mai multe, asemenea!

    P.S. Autorului: formularea ,,E o părere personală – dar cred că…”, mai ales din partea dvs, m-a ,,topit” efectiv…

    1. Şi, D-le Grosu, pentru că ştiu că vă plac ,,extensiile”:

      Articol: ,, Nu supui la referendum unitatea țării tale decât dacă ești inconștient …” şi conexele din articol.

      Asta depinde totuşi: motivul, momentul şi contextul în care promiţi aşa ceva. Am înţeles: populismul, mai abitir/ greţos ca al altora dat de conjunctura alegerilor. Dar: ar mai fi cîştigat dacă n-ar fi promis? Dac-ar fi cîştigat alţii, cu aceeaşi promisiune, nu l-ar mai fi organizat? Cît de uşor/ greu e să poţi anticipa, fie şi c-o zi înainte de referendum, şi asta după zeci şi zeci de sondaje naţionale şi regionale, că există riscul-pericol ca pe baza opţiunii integrat-regională a electoratului, ca unii (NIE şi Scoţia) să (profite?) aibă intenţii de ,,a periclita coeziunea Marii Britanii”.

      După război, mulţi ies la iveală. Cunoaşteţi pe cineva să fi spus acum, de exmplu, un an : ,,Nu supui la referendum unitatea țării tale…” , anticipînd o asemenea posibilitate de scindare? Bine, bine atunci: nu acum un an. Acum o lună? O zi? Sau chiar în ziua referendumului? Sau în timpul numărării voturilor pe la 2 sau 3 dimineaţa (ora Ro)? Sau pînă cu o secundă înainte ca premierul Scoţiei, Nicola nu ştiu Cum, să anunţe această posibilitate?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: