Cristian Grosu / Diversiunea ANAF – Antena 3 și lecția pentru guvernul Cioloș

de Cristian Grosu | 18.2.2016 .

Cristian-Grosu-11Da, avem de-a face cu o diversiune: o bulă care se ridică într-un pahar de sifon, menită să intoxice toată încăperea.

Dar asta e doar premisa textului de mai jos :
ce se întâmplă acum pe scena politică – după chemarea premierului în Senat și declarația șefului statului de susținere a Antenei 3 – nu are nici cea mai mică legătură cu protecția libertății de exprimare. Tocmai asta arată că nu trebuie ratat momentul ”astral” de-a pune ordine în Fiscul românesc – a-l construi, adică, pe cu totul alte baze decât a funcționat el vreme de 25 de ani.

Nu vom putea, ocoli, de asemenea, niște personaje și rolul lor și în ce se întâmplă acum și în ce urmează să se întâmple.

Mai întâi, diversiunea :

1-, Fostul șef al ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, a semnat ordinul de evacuare a unui sediu aparținând companiei familiei Voiculescu în data de 8 februarie. Cu 2 zile înainte de-a fi chemat de procurori și de a fi dat afară.

Observație: Timp de un an și jumătate (din august 2014), șeful ANAF a făcut tot posibilul să tergiverseze punerea în aplicare a unei decizii definitive a Justiției.

2-,Gelu Stefan Diaconu a semnat ordinul de evacuare în momentul când nu mai putea proteja trustul familiei Voiculescu.

Observații :
-, Dacă mai prelungea cu 2 zile tergiversarea de un an și jumătate, risca să ia cu el în civilie plângerea făcută la DNA împotriva ANAF pe motivul că nu recuperează prejudiciile.

-, Parlamentul și Președinția nu au avut nicio reacție – în tot acest timp – față de nepunerea în aplicare a deciziilor judecătorești de recuperare a prejudiciilor. De la șatrele de infractori nu ne puteam aștepta la altceva, dar de la președinție chiar puteam avea pretenții.

3-, Gelu Ștefan Diaconu n-a plecat ca un prost – ci în buna tradiție a șefilor ANAF dați afară fără negociere politică : a lăsat în urmă o bombă.

Observație : alții s-au ocupat de amplasarea unor ”grenade” în câteva puncte-cheie din instituții – după modelul după care a picat guvernul Ungureanu îndată ce l-a dat afară pe Sorin Blejnar.

4-, Bomba a avut 3 timpi de amorsare :

a-, Decizia de evacuare a fost ținută de niște băieți din ANAF (anonimi!) până după plecarea șefului lor : trebuia pusă în seama celor care rămâneau după cel care a decis-o.

b-, Anunțarea evacuării s-a făcut în singurul mod în care știe să acționeze ANAF : deschidere stil DIICOT. Inspectorii au forțat nota așa cum numai ei știu să o facă – cerând legitimarea celor din sediu – când, de fapt, lucrurile stau taman pe dos : cei din sediu – de la manager la portar trebuie să le ceară celor de la ANAF să se legitimeze.

c-, Inflamarea temei evacuării și împachetarea ei în afront adus la adresa libertății de exprimare ca acțiune nu a lui Gelu Ștefan Diaconu și a ”băieților” lui, ci ca abuz al guvernului.

S-au îngrijit de asta Călin Popescu Tăriceanu (chestia cu libertatea de exprimare), Liviu Dragnea (miercuri seară vorbea la televizor despre o eventuală moțiune de cenzură), și însuși Klaus Iohannis (pentru care punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești cu o întârziere de un an și jumătate este ”banale motive administrative”).

Despre cei 3 și ANAF – la sfârșit. Acum,

Observații:

-, cum s-au comportat la Antena 3, inspectorii ANAF se comportă cu orice firmă fără sprijin politic din România. Și nu de azi de ieri. Și uite că până acum n-a zis niciun oficial nimic – a fost nevoie de situația de-a proteja averea unui infractor din șatră.

-, Niciunul din oficialii care au sărit în sprijinul ”libertății de exprimare” nu a spus nici pâs despre cum va fi pusă în aplicare, totuși, fie și cu o întârziere de un an jumătate, o decizie a justiției în România.

-, Să fim serioși – nu avem de-a face cu niciun atentat la libertatea de exprimare : o simplă evacuare dintr-un sediu nu închide o instituție media, atâta vreme cât nu o inchide nici măcar insolvența : Realitatea – lupta cu insolvența, grupul Mediafax-ZF și celelalte – lupta cu insolvența, Adevărul holding – lupta cu insolvența, EVZ – lupta cu insolvența – etc, etc – și uite că lumea se exprimă !

Da, e foarte posibil să nu existe libertate autentică de exprimare – dar ea nu are de-a face cu sediul, insolvența etc etc.

5-, Cazul ”Gelu Stefan Diaconu – ANAF – tergiversare punere în aplicare a deciziei Justiției – Evacuare Antena 3 – demitere șef ANAF – panică în Parlament ” arată un lucru : sistemul ANAF e atât de putred, încât înlocuirea unui singur om – fie el și șeful cel mare sprijinit de grupuri de interese nu doar că NU e suficient, dar e și periculos, în continuare, și pentru mediul de afaceri, și instituțiile fundamentale ale statului contaminate prin șantajele, atacurile, alianțele obscure care determină decizia în aceste instituții.

Observație : Niciun cuvânt zilele astea la televizor despre numele celui care a semnat evacuarea – Gelu Ștefan Diaconu (nici măcar la Antena 3 nu i-a luat cineva numele în deșert) – adică cel pus politic, susținut în pofida abuzurilor ANAF și ale ordinelor sale – ce să mai vorbim de isteria oamenilor politici care i-au fost în umbră, au beneficiat de serviciile lui și și l-au asumat. Cum așa ?

Asta arată cât de mare e putregaiul nu doar din ANAF, ci și din spatele lui – și despre cum ar trebui ”resetată” această instituție vom vorbi mai departe :

Cum creăm un moment zero pentru reformarea ANAF

Dacă faci un desen al României contribuabile și-l pui alături de o analiză a activității și, mai ales, al modului de acțiune al ANAF, te iei cu mâinile de cap : această instituție reușește să dușmănească și să submineze atât mediul de afaceri privat, cât și bugetele publice.

Să le luăm la rând, pe cifre, ca să stabilim punctul din care, dacă cineva ar trece la treabă de mâine dimineață, ar trebui să înceapă reforma :

1-, La această oră în economia națională operează circa 720.000 de firme. Din acestea, circa 115.000 nu depun bilanțuri. Nu sunt închise, nu sunt suspendate. Se vântură niște bani pe-acolo, se emit niște facturi, stau în amorțire și se trezesc la vreun tun după care tac iar.

Știm cu toții că la înregistrare există măcar un CNP pentru identificarea fără dubiu a administratorilor și actionarilor – doar nu or fi toate puse pe numele unor aurolaci sau oameni ai străzii, așa cum vrea să ne convingă conducerea Fiscului.

Avem ANAF, Poliție economică, DIICOT, si zeci de servicii si departamente care știu tot ce mișcăm, zicem la telefon, facem , scriem, plătim sau nu, etc etc. Și uite că peste ăia nu se duce nimeni.

2-, ANAF ignoră marii contribuabili – și cred că nu o face pe degeaba :

2,7% din contribuabilii cu datorii recuperabile cumulează 76% din datoriile la bugetele publice: circa 2,7 miliarde de euro.

Contribuabilii cu datorii mici reprezintă 80% din totalul celor cu datorii recuperabile, iar datoria lor reprezentă doar 5,5% din datoria generală la bugetele publice.

De aici și vine ineficiența ANAF: se concentrează pe mulți cu datorii mici și îi amână, tergiversează, chiar face scăpați pe cei câțiva care ar umple visteria rapid.

3-, ANAF nu recuperează prejudiciile stabilite de Justiție: nu doar că tergiversează punerea în aplicare a sentințelor, dar uneori se și rătăcesc pe drum deciziile instanțelor, astfel încât unele nici nu mai ajung în registrele Fiscului pentru executare.

Atunci când pune în aplicare o atare decizie, ANAF nu o face în beneficiul bugetelor statului, ci intră în jocuri politice și mecanismele sofisticate ale grupurilor de interese.

4-, ANAF face discriminare între companiile cu capital autohton și cele cu capital străin.

Chiar respectând proporțiile, presiunea cea mare e pe companiile locale – mai vulnerabile, mai lipsite de apărarea cu avocați, consultanți și alte forme de protecție legală.

Nu altfel stau însă lucrurile cu companiile mari – autohtone sau externe : la finele anului 2014, din primele 100 de companii mari, doar la 3 dintre ele li s-au cerut dosarele cu prețuri de transfer – în condițiile în care acolo e miza cea mare, în acest moment, în economie : valoare adăugată mică în România pentru multinaționale.

De menționat: cifrele prezentate mai sus nu sunt scoase din burtă: ele sunt trecute în Raportul Curții de Conturi despre ANAF, apărut în urmă cu câteva săptămâni. Nici Liviu Dragnea, nici Călin Popescu Tăriceanu, nici Klaus Iohannis n-au reacționat la ele – a fost nevoie ca un infractor din șatră să fie lovit în interes și să se mobilieze pentru a evita decizia Justiției.

Nici chiar Antena 3 n-a spus nimic – dacă tot vorbim de abuzurile ANAF și de libertatea de exprimare – e drept că la data apariției Raportului, șef la ANAF era Gelu Ștefan Diaconu, care de un an și jumătate nu punea în aplicare o hotărâre judecătorească.

5-, Toate cele de mai sus sunt posibile din cauza opacității absolute în care lucrează ANAF :

-, am mai cerut odată publicarea companiilor de consultață care au contracte cu ANAF – pentru că uneori legislația se face cu ochii la doar cei câteva sute de clienți ai acelor companii și e ignorată complet economia în ansamblu. Cui strică puțină transparență ? – e o întrebare pentru guvern și pentru ministerul Finanțelor.
-, Dacă s-ar face o evidență reală a relațiilor dintre slujbașii ANAF – de la șefi la inspectorii de rând – s-ar diagnostica și o altă toxină care distruge eficiența, corectitudinea și imparțialitatea Fiscului : dacă o firmă are consultant fiscal pe cine trebuie, are o relație bună cu ANAF. Dacă nu …

Fenomenul e generalizat la nivelul întregii țări.

6-, Absurditatea, agresivitatea, inconștiența legislației terțiare : În prea multe locuri Codul Fiscal și cel de procedură lasă la pixul șefului ANAF interpretarea legii – interpretare care nici măcar nu e coerentă și consecventă : ce ți-i permis anul ăsta, poate foarte bine să-ți fie imputat anul viitor – în funcție de cât trebuie să colecteze șeful cel mare ca să-și păstreze postul.

7-, Proasta calitate umană, comportamentul agresiv, arogant și interpretarea discreționară a legilor fiscale, aerul de milițian care are SISTEMUL în spate și care poate să-ți vorbească, să-ți ceară, să-ți facă orice.

Aici va fi cel mai greu de îndreptat lucrurile, din 2 motive :

-, ca în orice sistem închis, raportul dintre înălțimea piramidei și baza ei e foarte mic – complicitățile funcționează pe drumul scurt.

-, nu există o reală responsabilitate a funcționarului public – mulți dintre inspectori sunt simplii executanți la ordin, iar ordinul e ca din control să nu se întoarcă cu mâna goală. Asta în cel mai bun caz.

8-, ANAF nu luptă cu evaziunea. Harta evaziunii din România este foarte diferită de harta de organizare a direcției Antifraudă ANAF – iar acest lucru e foarte bine știut de Liviu Dragnea, Victor Ponta, Dan Radu Rușanu.

Așa se face că infracțiunile cu produse petroliere de la Ploiești sunt combătude de la Regionala din Teleormanul lui Liviu Dragnea, că Tg. Jiu și Deva au devenit monede de schimb la împărțire cu șefia Regionalelor mari între baronii momentului – iar PNL nu spune nimic, pentru că, fiind la guvernare în momentul împărțirii, se mulțumește cu această anomalie.

9-, ANAF nu e capabil să se reformeze singur : Așa cum cursdeguvernare.ro a scris încă din toamna trecută (că ceilalți nu strigă decât atunci când se duce Fiscul peste ei – iar curajul și ”libertatea de exprimare” se dau cu mare chibzuială)

***
Astea toate ar trebui rezolvate (nu-s chiar puține, nu-i așa? – de fapt, e totul) ca o instituție ca ANAF – la fel de importantă, dar mai periculoasă pentru economie decât Parchetul general – să devină utilă pentru bugete și parteneră pentru economie.

Marea eroare a premierului Dacian Cioloș și a ministrului de Finanțe Anca Dragu e că, în loc să intre și să pună ordine la Fisc pentru dezastrul descris mai sus, au așteptat un moment în care DNA a intrat peste șeful acestuia. Ori un șef al ANAF – oricum s-ar fi numit el – trebuia demis pentru vraiștea din instituția asta, nu pentru că e implicat într-un dosar penal.

Sigur că e greu când nu ai sprijin politic pentru reforma într-o instituție croită și folosită în interes politic: problema ANAF ar fi trebuit să preocupe toate capetele încoronate de răspundere nu pentru zarva provocată de aplicarea unei decizii a Justiției, ci pentru ce se petrece, de ani de zile, în această instituție în spatele căreia colcăie hoarde de oameni politici – apartinici în realitate – racordați la economia informală și care s-au decis ei, în urmă cu 3 ani, să-și facă din ANAF un așa-zis ”DNA al lor”.

Dar cine să o facă :

Liviu Dragnea:

Cel mai influent politician din Parlament a fost de față la montarea mașinăriei ANAF așa cum arată ea acum – și-a pus omul la Antifraudă, a negociat celelalte poziții. Acum amenință cu moțiunea de cenzură pentru că omul pus și susținut de el atâția ani la ANAF face, în fine, ce trebuie.

Probabil că așteaptă acum să se urnească mașinăria ocultă din spatele ANAF – cea care l-a dat jos pe MR Ungureanu îndată ce s-a atins de Sorin Blejnar.

Slabă speranță.

Klaus Iohannis :

Slabă speranță și la șeful statului dintr-un motiv chiar mai interesant decât în cazul lui Liviu Dragnea :

Cetățeanul Klaus Iohannis are exact aceleași probleme ca și Antena 3 în cazul casei pierdute în Justiție. Nu i-ar conveni să fie evacuat în baza unei decizii judecătorești pentru care a făcut recurs în anulare și încasează în continuare chirie.

Președinte Klaus Iohannis are, însă și o altă problemă : cererea de strămutare a procesului de la Brașov, pe motiv că presa poate pune presiune pe Justiție într-un oraș în care dosarul președintelui e vedeta instanței.

Nu înțeleg: cum adică să invoci oficial neîncrederea în obiectivitatea relaxată a Justiției, când Constituția îți trece în fișa postului tocmai garantarea imparțialității Justiției ?

Călin Popescu Tăriceanu

Despre al doilea om în stat și rolul său în acest caz nu prea avem ce discuta din perspectiva instituțională față de ANAF.

Pretins om ”de dreapta” (”adevărata dreaptă”), om de afaceri și fost premier, președintele Senatului află abia acum de la Antena 3 (și nu de la Curtea de Conturi, instituțional) ce și cum procedează ANAF când vine în control.

Era de față când ”vechiul PNL” și PSD și-au făcut cărțile cu ANAF și cu Direcția Antifraudă.

Iar chemarea la ordin a guvernului pentru că ANAF a pus în aplicare o decizie judecătorească seamănă al naibii de bine – ca atitudine, pe o altă formă de manifestare a ei – cu episodul care l-a făcut celebru. E un alt fel de-a spune : ”Daciane, poate ai putea să vorbești la ANAF”?

***
De ce am contabilizat mai sus personajele din povestea ”ANAF – decizie judecătorească – Antena 3” :

Reacțiile din aceste zile ale primilor și celor mai influenți oameni în stat zădărnicesc orice plan de reformă a Fiscului :

mă intreb, privind în jur la mediul privat și la experții și apoliticii pur-sânge – câți dintre ei și-ar lăsa carierele din privat și job-urile bine plătite pentru a intra să reformeze un sistem,  fără a avea un minim sprijin politic. Vorbă mare ”politic” : fără un minim sprijin de bun simț.

Pentru că, de fapt, cei trei cei mai influenți oameni în stat le transmit tuturor celor care vor să reformeze vreo instituție, acel mesaj cu care, cu ani în urmă, Silviu Brucan îi dădea afară, zbierând, pe revoluționarii din studioul ”Televiziunii române libere” :

Afară! Afară!. Suntem noi aici!”.

Publicat la data de 18.2.2016 .

18 comentarii

  1. Rodica Palade
    18.2.2016, 3:56 pm

    Excepțională analiza. Multumesc.
    Rodica palade

  2. Rasvan Roceanu
    18.2.2016, 5:19 pm

    Antenele au fost executiate silit de ANAF, care vrea sa recupereze prejudiciul datorat statului.
    Realitatea TV datoreaza statului o multime de bani, dar ANAF nu pare deloc doritoare sa recupereze prejudiciul.
    Intamplator, Antenele au fost critci fermi ai lui Traian Basescu si sustinatorei fermi ai lui Victyor Ponta.
    Tot intamplator Realitatea TV a fost sustinatoare ferma a lui Traian Basescu si critica vehementa a lui Victor Ponta.
    Sunt pure coincidente, bineinteles….

  3. vlad
    18.2.2016, 6:29 pm

    rar mi-a fost dat sa citesc mai multe elucubratii puse in acelasi articol…

    • Cristian Grosu
      18.2.2016, 6:45 pm

      hmm: nu v-a priit peste mări și țări..

      • vlad
        18.2.2016, 9:38 pm

        cand bati campii cu gratie nu poti accepta critici…treci pe la caserie la cumetrii de la big four…

        • Cristian Grosu
          18.2.2016, 9:52 pm

          Stimate domnule,

          vă răspund totuși, în ciuda tutuielii – dar așa sunt obișnuiți cei de la ANAF, să tutuiască precum milițienii lui Ceaușescu :

          cu cei din the big four a lucrat Gelu Ștefan Diaconu – și asta nu ar fi o problemă – să apelezi la expertiza lor :

          problema lui Gelu Stefan Diaconu (transmiteti-i asta:) e că nu a avut bunul simț de a face publice contractele de consultanță – dar nu avea cum să le facă publice, pentru că el s-a comportat mereu ca un milițian al lui Ceaușescu, care nu dă socoteală decât la partid. Din câte mi s-a povestit de oameni care participau la întâlnirile cu el, și-ar fi permis chiar să amenințe cu tăierea contractelor (pe care nu avea bunul simț să le facă publice) pentru că așa voia el să-i intre o carte sau alta – și aceste povesti sunt de crezare : cum a recaționat la formularul 088. Are Cehov un jandarm într-o povestire – care, ajuns în fața judecătorului, nu înțelege de ce nu i se dă dreptate când oprimă tot satul…

          Nu-i de mirare : Curtea de Conturi îi contabiliza dlui. Diaconu faptul că nu se atinge de dosarele prețurilor de transfer ale mutinaționalelor – pentru că fostul șef al ANAF era viteaz numai cu firmele mici sau cu companiile autohtone, care-i înghițeau milițienismele.

          Cât despre ”casierie”: nu v-aș dori, indiferent cât rău ați făcut și că probabil o să mai faceți, să câștigați cât încasăm noi de la ”casierie” : și de 10 ori mai mult de-ați câștiga, ați muri de foame. Așa că nu e cazul să vă doresc ceva sau nu – pentru că știu cine sunteți, nu o pot lua ca pe o calmnie și o insultă: m-aș îngrijora dacă ne-ați lăuda.

          Dar dvs. chiar nu aveți cum să înțelegeți asta – nu aveți pur și simplu organ să pricepeți și să simțiți cum ar trebui să arate țara în care ocupați funcții.

          • vlad
            18.2.2016, 10:09 pm

            corectez… “treceti”…repet: rar mi-a fost dat sa citesc ceva mai elucubrant…nu vreau sa jignesc pe nimeni…nici macar pe DVS…va cred de buna credinta dar complet intoxicat de sponsor…

            scuze pt.”treci”…repet:elucubrati cu gratie…va intoxica ruda prin alianta de la De….tte… o recomandare…documentati-va si din alte surse. Cat despre Diaconu…vorbim peste cateva luni…

  4. teodora
    18.2.2016, 8:20 pm

    Si tvr-ul are o datorie imensa si nimeni nu-i execută. Și-apoi toate instituțiile statului sunt politizate.

  5. Cristian Grosu
    18.2.2016, 8:26 pm

    @Răzvan Roceanu,
    @Teodora :

    aici nu e vorba de executat televiziuni.

    e vorba de punerea in aplicare a unei decizii judecătoresti care prevede recuperarea prejudiciului creat de Dan Voiculescu – iar sediul televiziunii e doar unul dintre spațiile care sunt deja executate.

    somația ANAF e încercarea statului de-a intra în posesia acestor sedii pe care există decizie judecătorească de confiscare. sentință care nu a fost pusă în aplicare din august 2014.

  6. viorel
    19.2.2016, 11:29 am

    Cat de mult supara si deranjeaza adevarul. Se vede si din comentarii.Toate lucrurile merg foarte bine in tara aceasta ! Poporul e fericit si traieste in bunastare !Chiar nu mai trebuie facut nimic ! Totul e perfect !Felicitari pentru toti cei care ati contribuit la aceasta situatie ! Dar totusi la traiul(viata de zi cu zi) a celor multi cand o sa va ganditi ?

  7. Ivi
    19.2.2016, 1:26 pm

    Felicitari pentru acest articol. Este o analiza mai buna decat altele insa as dori sa ma lamuriti in urmatoarele lucruri:

    -daca statul a devenit proprietarul cladirilor, asta nu inseamna ca a fost pusa in aplicare ordinul justitiei de valorificare a prejudiciului? …si sa intelegem ca valorificarea inseamna doar cand ai obtinut doar “bani cash”?
    …si atunci de ce nu au fost vandutee terenurile alaturate care si ele au trecut in proprietatea statului – si erau libere de orice “sarcini”?
    …ce inseamna de fapt in termeni juridici “a valorifica” nu inseamna si “a investi” si a obtine bani mai multi din uzufructul obtinut?

    • Cristian Grosu
      19.2.2016, 3:38 pm

      probabil că e o chestiune care tine de ce inseamnă proprietate : nu a doar posesie, ci si ”a dispune”.

      la un moment dat s-a ridicat această problemă: dacă ar fi scoase la vânzare/licitatie clădirile cu chiriasi în ele, iar chiriașii mai au si posibilitatea de-a pune o mare presiune mediatică pe prezumtivii clienți, puțini ar fi cei dispusi să se inscrie în licitație.

  8. stelian
    19.2.2016, 1:28 pm

    D-l Grosu face o analiza partinica trasa de par pana la penibil. Daca un oficial al justitiei afirma pe baza sentintelor deja date ca chiriasului i s-a impus explicit evacuarea spatiului intr-un anumit termen, atunci ANAF are dreptate. Daca nu, problema nu mai este strict juridica ci si administrativa asa cum a afirmat D-l Johanis. E atat de simplu… Restul e partizanat politic execrabil.

    • Cristian Grosu
      19.2.2016, 1:30 pm

      Da: În acest caz ANAF are, formal, dreptate – nici nu scrie altceva in text.

      • Ivi
        19.2.2016, 2:15 pm

        Domnule Grosu vad ca la comentariul care a aparut dupa postarea mea ati raspuns ..m-as bucura daca ati raspsunde si la intrebarile mele…
        Multumesc cu anticipare !

        • Ivi
          20.2.2016, 10:16 am

          …mai in gluma mai in serios, Domnule Grosu aveti o “datorie de raspuns” la “multumesc cu anticipatie” !

          A bon entendeur salut !

  9. Dinu Gabriel
    19.2.2016, 5:39 pm

    Daca ne lipsesc cunostinte elementare de economie, de drept, de proprietate si proprietari, despre valorificare proprietati, etc….e foarte usor sa scri astfel de aberatii. Jumatate de articol se vrea corect, dar cand intra in partizanatul politic , pe care il aveti si acum, desi vremea basescului a trecut ( si sper , pentru romani sa fie vesnic trecut…)..o luati razna. Pacat ! Incepuse bine articolul. Nici nu stiti, sau nu vreti sa stiti,, continutul exact al acestor , mult discutate, Hotarari judecatoresti! Insasi DNA ( adica sefa…) recunoaste ca nu are nimic cu A3, evident in 2014, iar acum o da la intors, si ca deeee(!) Doamne, sunt reinterpretate vorbele sale…, ca nu se vrea evacuarea ( ca sa nu mai spun de termen!!!). ANAF-ul da dispozitie furnizorilor de energie sa le fie oprita alimentarea cu energie electrica , cu apa, etc. Pai asta ce mai e!! STALINISM-PUR!!!!Si dumneata taci stimabile C.G.!!!Cica nu e vorba de libertatea cuvantului!? Pai daca ii dai afar , pierd dreptul de antena si evident termini emisia! PAI!!! Asta ce mai e stimabile C.G.??? Sari imediat ca nu ti se vorbeste politicos! Pai dumneata ne jignesti inteligenta si capacitatea de intelegere , de rabdare …si noi trebuie sa fim politicosi??? Imi vin in minte cuvinte folosite de marele dramaturg si critic al societatii romanae- Nea Iancu Caragiale…Nu le mai pronunt, sper sa fie intelese “tacit”!!!In rest numai de bine…daca iti mai permite sufletul si constiinta!

  10. Edmond Gidea
    20.2.2016, 2:42 am

    Locuiesc in Germania in zona MÜNchen.Nu stiu daca realizati ce inseamna 60 milioane€.La preturile actuale din Germania inseamna in jur de 100 case a 3 sau 4 camere care daca le inchiriezi iti poate aduce un venit lunar impozabil de 1000€ pe luna per casa.100 de case ar putea insemna o strada sau chiae doua.Daca veniti si imi spuneti ca un teren in Romaia fie el si in Bucuresti cu o cladire suficient de veche valoreaza 60 milioane € ori cineva se joaca cu cifrele sau ne crede pe noi muritorii prosti.In al doilea rand aici in Germania daca parasesc locuinta trebuie sa preavizez proprietarul cu minimum 3 luni inainte la fel si reciproca e valabila nu 5 zile. Daca e adevarat ca Intact e cu impozitele la zi iar sumele vehiculate sunt corecte ,pana acum nu iesit nimeni public sa infirme, sa refuzi la bugetul de stat 32 milioane € exista cateva expresii pentru lucrul acesta: a-ti taia craca de sub picoare,a-ti da cu stangul in dreptul,a folosi tesla in alte scopuri decat destinatia ei initiala

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Cristian Grosu

Cristian Grosu / Nu fiți proști: Capcana în care o clasă politică perversă ține capitalul autohton și cel străin. Niște exemple

Nu obișnuiesc să țin legătura cu reprezentanții mafiei care a decapitalizat România nici în cazul că unii din aceștia mi-au fost, de-a lungul a...Citeste mai departe »

Cristian Grosu

Cristian Grosu / Ai copii? Jigania cu nume și adresă care le strâmbă, legal, țara. Sentința care aruncă în aer coerența Administrației, Educației, Sănătății

Împart acest ”manifest” în 3 părți – prima și a treia scurte, a doua dărâmătoare: 1-, Jigania. 2-, Abuzurile concrete care urmează în România,...Citeste mai departe »

Cristian Grosu

Cristian Grosu / Istorie pură. Mafia Carpathia remake : cronica unui film istoric fără Burebista

Ca în vodevil. Acțiunea – adică actul concret al guvernării – se petrece în față. În fundal – povestea de context : decorul și...Citeste mai departe »

Cristian Grosu

Cristian Grosu / Subversiv: ”Cugetul protestatarului” și nivelul următor al protestului. Lista. LISTA

Protestele din Piața Victoriei și-au dovedit eficiența și capacitatea de coagulare a cetățenilor autentici (*). Bravo! Dar acum, o veste neutră pentru euforia protestatarilor...Citeste mai departe »

Cristian Grosu

Cristian Grosu / Ce se întâmplă? Teoria celor 200 de mii

Ceea ce vedem cu toții asta e : ”Teoria celor 200 de mii”. În 11.11.2015 am scris textul de mai jos. Azi, realitatea, în...Citeste mai departe »
Valute 234:
4.5190 lei
4.2856 lei
5.3429 lei

OPINII & EDITORIAL

Cristian Grosu / Sorry, e cam șocant: de ce, realmente, NU se poate fără mită în România

Cristian Grosu

Textul de mai jos e pentru cei dispuși să lase ipocrizia de-o parte. Cine nu poate, să nu se obosească. Știm cu adevărat în...Citeste mai departe »

Cristi Dănileț / Pe înțelesul tuturor: Decizia CCR privind abuzul în serviciu

Cristi Danilet

Celebra, de acum, OUG 13/2017 și-a propus modificarea textul din Codul penal care reglementa abuzul în serviciu sub pretextul că ar exista o decizie...Citeste mai departe »

Die Hard / Die Easy

Marin Pana

Dacă ar fi să punem marea problemă într-o singură frază, ea ar suna cam așa : Detaşarea de rezultatele economice/implicarea în rezultatele electorale a...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / “Ordinea post-occidentală” a lui Lavrov… Altul e pericolul

Valentin Naumescu

Puncte cheie: De câteva zile se scrie cu emoție și cu frenezie despre noua “ordine post-occidentală”, așa-zisul concept (cam mult spus) lansat de ministrul...Citeste mai departe »

Daniel Dăianu / Euro și “războiul valutar”’: nu economia Germaniei este problema!

Daniel Daianu

Voci din noua administratie republicana reproseaza Germaniei ca ar fi avantajata in relatiile comerciale internationale datorita unui nivel subevaluat al euro –care ar explica...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Ruleta rusească a statisticilor în Balcani: povestea unui tehnocrat

Radu Crăciun

 Pentru ca planuri de cheltuieli bugetare excesiv de optimiste sa para de fapt realiste este nevoie de venituri bugetare estimate in acelasi spirit. Pentru...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cei puțini și cei mulți: România iminentă și România unei lumi periculoase

Cristian Grosu

Cuvântul cheie al acestor ani e ”ireversibil”. Cheie: exact ca în imn – trecerea pragului critic de la care normalitatea intră în faza de...Citeste mai departe »

Cristian Diaconescu / OUG 13, protestele și statul de drept de la București: o privire de dincolo de granițe

Cristian Diaconescu

Situaţia în România este tensionată din cauza unor proiecte de acte normative, care atât prin conţinut cât mai ales prin modalitatea de promovare au...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Europa şi lumea se schimbă periculos. Tocmai acum derapează România?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Nu se putea un moment mai prost în care România să cadă în dizgrația Occidentului, pe o temă care marchează o vulnerabilitate...Citeste mai departe »

Cristi Dănileț / Ordonanța de marți noapte pe înțelesul tuturor

Cristi Danilet

Adoptare. În noaptea de 31 ian/1 febr 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 92/2017 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 care...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / „Ucenicul” în acţiune: răscolirea Americii şi a lumii. Unde duce „revoluţia” lui Trump?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pe măsură ce trec zilele şi apar, una după alta, ordonanţele de la Casa Albă, se conturează tot mai clar profilul intern...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Mocirla statului de drept și inflexiunea istorică: Justiția, de la prestări Servicii la servicii Anticorupție

Cristian Grosu

Azi, în ianuarie 2017, România se află într-un nou – și foarte mare, poate cel mai mare – impas, care-i afectează atât funcționarea pe...Citeste mai departe »

Îndatorarea României cu încă 24-30 miliarde de euro în următorii 4 ani se joacă chiar acum

Cristian Tudorescu

Mediul economic asteapta cifrele de buget pe 2017 si estimarile de crestere economica pe care se bazeaza Guvernul. Cel mai simplu lucru este sa...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / Unde ducem (sau unde o duce cine-o duce) legislația fiscală?

Gabriel Biris

Printr-o mișcare fulger, în ședința de guvern de vineri, 6 ianuarie, guvernul a aprobat o ordonanță de urgență (OUG 3/2017) de modificare a Codului...Citeste mai departe »

Valentin Lazea / Următoarea provocare pentru elitele României

Valentin Lazea

Primul deceniu petrecut de România în interiorul Uniunii Europene a fost un succes incontestabil, aşa cum o arată numeroase analize recente. Chiar dacă inegalitatea...Citeste mai departe »

Guvernare cu faţă umana

Cristian Grosu

Cristian Grosu / Doru exportatoru și Constituția lui Doru. Și viața lui Doru în țara lui Doru

N-am să uit niciodată privirea lui Doru (personaj real), în acel miez de zi din acel miez de vară din 1999. Luciditatea sadică cu...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română