Există texte care sunt adevărate revelații cu privire la lumea din jur. Texte care desenează – mai bine decât cea mai sofisticată analiză de țară – o paradigmă pe care altfel nu ai reuși s-o descifrezi.
În urmă cu vreo 20 de ani, am discutat o noapte întreagă cu Ciprian Chirvasiu – Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească – senzaționalul reportaj în versuri de mai jos, al poetului maramureșan Ioan Es. Pop:
am căzut amândoi de acord că dincolo de orice calcule și strategii, dincolo de forța economiei (pe care, la un moment dat, în interbelic, am și avut-o) și de competența locuitorilor acestei țări, soarta noastră se va decide ”la Nănești” – locul imaginar care, spre deosebire de ElDoradoul americanilor, are acea tușă de concretețe care ne oprește din orișice drum:
am ajuns în UE, în Nato, am ajuns în capitalele altora – Berlin, Paris, Londra, Roma etc : dar încă nu am ajuns la Nănești.
Cu detașată seriozitate și cu prefăcută îndoială, poziționându-se fiecare pe nivelul de lectură care-i convine –
de citit acest excepțional reportaj în versuri – o temă de gândit la Centenar despre ultima sută de ani, ba poate chiar mai mult decât ultima sută de ani:
***
Nănești
ca să ajungeți la nănești, o să trebuiască
să luați autobuzul până la sighet,
a zis femeia de la casa de bilete din salva.
auzisem că e unul direct, am zis.
l-au scos acum o săptămână, a zis,
nu mai erau pasageri pe linia asta.
dar merită, zău, e grozav că mergeți la nănești.
am visat și eu să ajung o dată acolo,
numai că bărbatul meu, care-i șofer,
nu mai face ruta asta din toamnă,
l-au mutat pe cursa de salva-vișeu.
așa că luați dumneavoastră liniștit
autobuzul de sighet, pentru că
de la sighet la nănești e doar o palmă de loc.
dacă n-o să vă convină când pornește următorul,
o să fie o nimica toată să ajungeți la nănești pe jos.
n-o să mă-mpiedic de atâta lucru, mi-am zis.
și o să văd și sighetul cu ocazia asta.
un mic ocol, un foarte mic ocol,
un ceas în plus are să-mi prindă bine.
și, mai ales, autobuzul de sighet era mult
mai confortabil, a fost o desfătare să petrec
un ceas de drum în plus până la sighet.
doar luna a rămas pe cer tot timpul,
nemișcată din loc.
am coborât la sighet cu regretul
că n-o să-mi mai rămână timp să dau
măcar o raită prin împrejurimi.
o, nicio problemă, autobuzul pleacă
spre nănești abia peste un ceas,
puteți lua o bere pe aproape,
astăzi nu-i aglomerat deloc.
numai că o să trebuiască să schimbați
la vadul izei, pentru că de-acolo
autobuzul de două o ia puțin mai la stânga.
dar din vadul izei, pe drum drept, aveți
doar șase kilometri până la nănești.
cu puțin noroc, de la intersecție o să prindeți
autobuzul care vine dinspre baia mare.
iar dacă nu, o puteți lua foarte bine pe jos,
a zis fata de la ghișeu.
nu mă grăbeam deloc, de la sighet la vad
e o aruncătură de băț, așa că mi-am băut
cu mare poftă berea în oraș.
ba chiar m-am felicitat că am atâta timp la îndemână
și mai ales că un oraș ca ăsta
era atât de-aproape de nănești.
îmi plac autobuzele care pornesc la vreme
și mai ales care ajung la timp.
am văzut lucruri încântătoare pe drum.
aproape am regretat că ajungem în vad
cu atâta punctualitate.
doar că luna era tot acolo pe cer,
nemișcată din loc.
e drept, în vad nu e autogară, așa că m-am
așezat la răscrucea dinspre nănești,
zicându-mi că o să prind o ocazie mai devreme,
dacă-ntârzie autobuzul dinspre baia mare.
au trecut într-adevăr o groază de mașini,
dar fie unele erau prea încărcate,
fie altele o luau ceva mai la dreapta
ori ceva mai la stânga de nănești.
mă rog, până la urmă, pe la patru după-amiaza,
a venit și autobuzul. i-am cerut șoferului bilet
până la nănești. nicio problemă, a zis,
numai că drumul e-n reparație
de azi dimineață,
așa că o să ocolim puțin și-o să ajungeți
ceva mai târziu, pentru că nu intrăm în nănești,
dar unde vă lăsăm noi e foarte aproape
și dacă nu vă convine pe jos, puteți lua
cursa de mineri care vine de la borșa.
la cinci, cel târziu, cu asta sunteți în nănești.
am urcat în autobuz. era ceva mai prăfuit
decât celelalte, venea de la un drum mai lung.
eram puțin încurcat, însă foarte puțin,
dar asta poate și din cauza căldurii care se-ntețise
și a mersului mai hurducat.
când am coborât, mi-era foame și sete.
în așezarea asta nu era însă birt pe aproape.
mi-am zis că autobuzul cu muncitori trebuie să sosească
din clipă în clipă, așa că mai pot îndura,
n-am privit nici măcar o dată în sus, dar știam
că luna era tot acolo, nemișcată din loc.
și iarăși cred că am fost norocos. încotro? am întrebat.
hai, urcă iute, a zis șoferul,
precis vrei să ajungi și tu la nănești.
numai că ruta e puțin deviată
și o să oprim la sighet. la sighet? dar eu
tocmai de la sighet vin încoace.
lasă, domnule, că de-acolo vă ia
pe toți autobuzul întreprinderii, vă așteaptă
acolo de dimineață, iar apoi
până la nănești nu mai oprește nicăieri.
eram nemâncat, dar am băut tot drumul
până la sighet rachiu cu minerii.
la nănești? la nănești! cu ce treburi
acolo? repartizat!
e, păi ești de-al nostru, autobuzul ăsta, cât e el de
hodorogit, merge strună dac-a pornit.
bine că am ajuns la sighet; e seară. autobuzul
pentru nănești ne-mbarcă iute.
se vede că și șoferul e grăbit, vrea s-ajungă odată
acasă la el, la nănești.
numai că are probleme, zice:
probabil o să trebuiască să ocolim puțin
și n-avem cum ajunge dacă nu coborâm
întâi înspre salva, oameni buni, dar de-acolo
chiar n-o să mai fie nici o problemă,
pentru că de-acolo nu mai e decât o aruncătură de băț
până la nănești.
în tot acest răstimp, luna a stat nemișcată pe cer.
am pornit. dar poate n-am pornit într-adevăr.
***
am ajuns în UE, în Nato, am ajuns în capitalele altora – Berlin, Paris, Londra, Roma etc : dar încă nu am ajuns la Nănești.
Cu detașată seriozitate și cu prefăcută îndoială, poziționându-se fiecare pe nivelul de lectură care-i convine –
de citit acest excepțional reportaj în versuri – o temă de gândit la Centenar despre ultima sută de ani, ba poate chiar mai mult decât ultima sută de ani:
