Analiză

România – pe contrasens în UE cu evoluţia deficitului bugetar

România este singurul stat membru UE care a atins limita de deficit bugetar permisă prin regulile de stabilitate economică stabilite la Maastricht pentru aderarea la… Mai mult

24.10.2017

Analiză

De ce mutarea contribuţiilor e o manevră riscantă: Matematica schimbării

Mutarea contribuţiilor de la angajator la salariat, în forma anunţată de Executiv, ar avea un efect relativ minor asupra încasărilor şi salariilor, din punct de… Mai mult

23.10.2017

Chestiunea

Un paradox care să ne pună pe gânduri: creştere economică rapidă fără întreprinderi care cresc rapid

Deşi ne-am plasat în fruntea UE la creştere economică pe ultimii doi ani în termeni de evoluţie a PIB, această performanţă notabilă primii a fost… Mai mult

22.10.2017

Analiză

Taxa de solidaritate: ce se ascunde, de fapt, în cei 2% și de ce a ales guvernul soluția asta

Guvernul va introduce o taxă de solidaritate de 2% din fondul de salarii, taxă ce va fi plătită de angajator, a anunțat joi, oficial, ministrul… Mai mult

19.10.2017

Cristian Grosu / Când lumea merge mult mai repede decât oamenii. De la generația Flower Power la generația Flower Power

de Cristian Grosu 9.11.2016

cristian-grosu-11Rândurile de mai jos nu sunt despre alegerile din SUA : ele se bizuie, însă, pe acest exemplu și țin de un fir care ar putea configura trendul deceniilor următoare. Pentru că nimeni nu poate îndrăzni să privească dincolo de ceea ce înțelepciunea și buna credință omenească pot să prevadă. Iar a privi în viitor e un test al fricii: oare ”lumea” și oamenii din ea nu merg în direcții diferite?

Înainte de orice, o observație : Trump a câștigat la scor în privința electorilor (cu un număr de voturi aproape egal cu al contracandidatului) după ce ultimele sondaje îi acordau lui Clinton câteva bune procente liniștitoare. Iar asta înseamnă un lucru : În sondaje, oamenii au declarat că vor vota așa cum ”dă bine” în public – după care au votat așa cum cred ei ”în secret”. Detaliul este esențial căci, până la urmă, despre asta e povestea pe care o tratăm în acest nou punct de inflexiune istoric în ceea ce numim ”lumea civilizată” : diferența care crește, ca și cum ar vrea să recupereze ultimele decenii, dintre ceea ce oamenii gândesc ei cu ei și ceea ce spun atunci când e vorba să se alinieze la valorile, cutumele și, uneori clișeele oficiale.

Lucru valabil nu doar în SUA : același fenomen a existat cu Brexit. Și, (mult) mai aproape – la alegerile parlamentare din Moldova, dar cumva pe invers, unde ordinea câștigătorilor la vot a fost inversată față de cea din sondaje : lucru nu de mirare, dacă ne gândim că primitivismul reacției omenești rămâne funcțional nu doar în SUA și Moldova, ci și între omul 2016 și omul Neanderthal.

Să ne înțelegem: vorbim de un trend. Istoria iminentă îl va confirma sau nu, după cum vor reacționa sistemele, adică ”elitele”, adică liderii. De ce e mai mult decât important : ”sistemele”, adică ”elitele” adică liderii nu mai pot ignora icnetele oamenilor siliți sub presiune să-i urmeze într-un maraton pentru care istoria nu le-a îngăduit niciun antrenament.

Observațiile de la general către particular :

1- ”Lumea” se schimbă mult mai repede decât pot oamenii ține pasul cu ea. Iar a ține pasul înseamnă :

-, nu doar a-ți însuși mecanic valorile pe care, de-a lungul unor secole, niște inși (de cele mai multe ori anonimi) dispuși să-și dea viața pentru libertate, egalitate și democrație, le-au pus în centrul societăților așa numite ”civilizate”. Ci a le trăi chiar în mijlocul unei prosperități care-ți asigură supraviețuirea comodă chiar și în cazul eșecurilor personale sau sociale.

Ca exemplu : niște ”musulmani” sunt în stare să se arunce în aer pentru convingerile lor (nu are neapărat relevanță despre ce convingeri vorbim, de vreme ce ele acționează împotriva a însuși instinctului primar de conservare), însă câți din cetățenii unei națiuni prospere occidentale ar fi în stare să se înroleze voluntari când țara (adică societatea lor) ar fi atacată militar ? Un răspuns interesant poate fi găsit în sondajele ultimilor ani.

Or societatea noastră ”civilizată” s-a născut din ceea ce cred sau au în impulsie oamenii – iar America nu face excepție : nimeni nu pleacă voluntar la război dacă nu are de apărat o familie (pe care ”lumea” acum o pune în discuție), dacă nu are de apărat o țară (pe care ”lumea” globalizată o pune acum în discuție), dacă nu are de apărat o convingere pesonală (pe care ”lumea” de acum o relativizează).

Un exemplu de la celălalt capăt : când mari actori precum Gerad Depardieu (Franța) sau Steven Segal (USA) își iau cetățenie de Rusia – adică într-o țară în care ar fi fost nimeni ( în cazul că nu ar fi fost arestați – nu mai vorbim de averile acumulate dintr-o meserie pentru care în Rusia ar fi fost suspecți) – ei sunt cu unul (sau, mai bine zis, cu foarte mulți) pași în urma societăților care i-au produs.

-, Când repolarizarea geopolitică se face de către niște inși (”lideri”) care n-au circulat niciodată cu metroul, nu s-au culcat niciodată flămânzi, nu știu cât costă nu doar biletul de autobuz, ci nici măcar taxa de studii și de intrare în viață : când n-au condus nicio afacere pândită de faliment, n-au dat salarii la 2 oameni și nu au tremurat niciodată în fața fiscului prin care li se finanțează ”viziunile” :

oamenilor cărora li se cere să urmeze și, mai ales, să finanțeze aceste viziuni – să finațeze cu dobândi, plăți în avans, penalități, comisioane și rebugetări – le va fi greu să trăiască într-o lume ”nouă” și într-o ordine mondială nouă și diferită față de cea în care și-au setat viețile.

Sau care credem că au fost marile probleme ale oamenilor din România anilor 90?
Sau ale austriecilor după ce tocmai i-au descalificat pe candidații partidelor mainstream din țară la candidatura la președinție – o țară de indivizi cu conștiința ”imperiului”, siliți să admită că ”establishmentul” știe el cel mai bine să repoziționeze Austria în naționalista Europă ?
Sau ale francezilor astă iarnă, când trei partide și-au mobilizat oamenii (Oamenii!) pentru a contracara naționalismele lui Le Pen ?
Sau ale grecilor – când, în fața falimentului unei economii hrănite prin împrumuturi, au refuzat, la vot, să finanțeze coerența statului cu prețul coerenței propriilor vieți ?

”Lumea” merge prea repede pentru ca oamenii să țină pasul cu ea – însă ea e compusă din oameni, care nu mai pot înainta și ei pe lângă ”lume” fără să gâfâie :

Adevărul e că nici nu are cum să fie altfel : sunt mai puțin de 5 (cinci) decenii de la asasinarea lui Martin Luther King (nicio generație!), sunt mai puțin de 40 de ani de când Italia reușește să se bată de la egal cu Mafia, sunt mai puțin de 30 de ani de la Tien an Men.

Să ne mai mirăm, deci, că englezii au votat pentru individualitatea ”oamenilor” lor – într-un mod perfect paralel cu viziunea unei Europe coerente și puternice, dar în acord cu discursurile false dar credibile ale unor populiști sadea – într-un moment în care Germania conducea o Europă care o învinsese de 2 ori după atroce și inumane războaie?

2- În mod legitim, oamenii nu se împacă cu ideea de-a fi carne de tun în tranzițiile de tot felul.

-, Pentru că despre asta vorbim – despre o tranziție către o nouă ordine mondială – multipolară, în care bătălia pe resurse prevalează asupra eficienței discursului despre ”Europa unită” și a ”valorilor democratice” către țări unde asta înseamnă anarhie curată (cum e în cazul țărilor arabe). Și în care viețile oamenilor concreți sunt subordonate unor complicate ecuații geopolitice – astfel încât, acolo unde există posibilitatea (în țările cu democrație autentică) oamenii chiar pot să reacționeze. Și în SUA au reacționat.

Cum vor reacționa nemții, în 2017 – adică la anul, căci exemplul american va face prozeliți – când eroarea de abordare a problemei imigranților de către Angela Merkel va intra la decont ?

Sau francezii (tot în 2017 !) când, fără să înțeleagă de ce Germania insistă cu Rusia pe NordStream II, își vor redeștepta în sânge naționalismele aruncate sute de ani peste Alsacia – fără ca măcar să știe ce fac ?

Sau țările de Centru și Est – tolerate de dragul unei Europe ideale – dar în care marile puteri din Vest nu mai au timp de idealisme ?

Alegerile americane par să fi dezlegat omul în fața cetățeanului, îi reamintesc interesele lui imediate de viață efemeră și concurentă cu sistemele, și – acolo unde societatea face asta posibil – îi conferă arma de reacție personală. Nicicând nu a fost mai vizibilă ca la aceste alegeri din SUA diferența dintre convingerea intimă a individului și panoplia de valori, cutume și clișee oficial acceptate.

-, Adevărul e există 2 tranziții, care configurează ambele 2 prăpăstii între cetățean și ”lume” :

Prima se referă la ecuațiile geopolitice pe care indivizii le acceptă și, deci, finanțează . Un exemplu : sunt foarte curios cum vor aborda alegerile din Germania antreprenorii, acționarii și salariații acestora, la alegerile din 2017, sancțiunile (ABSOLUT legitime !) împotriva Rusiei, dar care le produc pierderi economice.

Tot aici : cum își văd alegerile din statele lor cetățenii țărilor care sunt contributori net la bugetul UE, din care sunt ”împinse” (ăsta-i cuvântul) spre convergență țările de periferie ale Europei.

Există o prăpastie uriașă între determinarea de a-și trăi viețile peronale ale indivizilor, și așa numitele ”viziuni” (care sunt, să ne înțelegem : realiste și fezabile) ale liderilor care merg mult prea repede decât ”supușii” lor.

Cea de-a doua se referă la prăpastia dintre lumea corporațiilor și cea a oamenilor care lucrează în aceste corporații. Cel mai bine se văd aceste lucruri în așa numita ”cultură de organizație” – pe care o înjură toți salariații, dar care străbate ca un tăvălug toate țările în care acestea operează.

Nu-i nevoie să spun despre ce a însemnat pentru America mutarea producției marilor corporații în Asia. Sau, mai aproape, pentru oamenii din Bochum, mutarea operațiunilor Nokia la Cluj. Sau chiar pentru Cluj : desființarea fabricii pentru care se făcuse parc industrial.

Citind ziarele, aceste lucruri par coerente și în logica profitului. În economia unei vieți individuale însă, acolo unde calculele ”macro” nu au nicio relevanță, omul reacționează – dacă sistemul i-o permite, la vot: în definitiv, el are viață personală, valori personale, credințe personale – păreri, frustrări și orgolii foarte individuale pentru ”comunismul global” pe care îl presupune globalizarea :

oare nu comuniștii lansaseră definiția că ”libertatea e necesitatea înțeleasă” ?

Oare vor ține liderii ”lumii civilizate” cont, în următoarele decenii, de această reacție – în definitiv sănătoasă – a ”supușilor” lor ?

3, ”Etica protestantă și spiritul capitalismului”. Când Max Weber scria acestea, el pleca de la premise care astăzi sunt anulate. Anume :

-, Weber pleca de la premisa unei omogenități culturale în interiorul capitalismului evoluat din etica socială a protestantismului. Dar acestea nu mai există în lumea globalizată – care vrea să-și păstreze capitalismul din punct de vedere al profitului, dar îi ignoră bazele culturale.

Cât i-a luat să se închege ? 5 secole ? Atunci cum să dispară în doar câteva decenii ?

Și nu e vorba doar de valorile creștinismului – iar asta nu atenuează ci agravează problema : structurile sociale din America de Sud (profund catolică) sunt diferite de cele ale ”lumii civilizate” chiar în interiorul aceluiași sistem de valori creștin.

-, Max Weber studia fenomenul – exportat mai apoi în cât mai îndepărate colțuri (atenție: compatibile cultural !) ale lumii – într-o societate închisă. Cum compatibilizezi, însă, viziuni atât de fundamental diferite față de comunitate (în speță, de stat) în cazul globalizării economice, atunci când aceasta se află în total dezacord cu globalizarea culturală ?

Germaniei i-a luat decenii până când Angela Merkel să ”decreteze” că multiculti e un eșec – și asta numai după ce  Germania a început să se confrunte cu problemele Franței.
Iar în UK, Brexitul (pe care, să fim serioși, și-l doreau și Germania și Franța și Italia) a repus pe soclu un naționalism de catifea fără de care Anglia nu ar mai fi fost o voce individuală în deceniile viitoare și fără de care Europa ar fi rămas un simplu subiect de controversă între disputele cu rădăcină istorică de pe continent.

-, Weber pleca de la premisa unor valori nu doar individuale ci, mai ales ”trăite individual” – de la ce simte, la ce vorbește și la cum acționează omul, ”cetățeanul”.

Mergând, însă, astăzi, în sens invers, putem constata că ceea ce a dat consistență capitalismului ”clasic” – în fața corporației și a națiunii prinse în jocul geopolitic – e pe cale să se dezintegreze :

*Acțiunea individului e supusă ”piețelor”.

Și cel mai ”liber” om e legat de gardul unei corporații, al unei bănci, al unui sistem de dependență socială care deține și amprentele lui.

*Ce vorbește individul e sub incidența corectitudinii politice și nu sub cea a convingerilor lui.

Își mai poate cineva astăzi închipui ca funcțională dezinvoltura cu care generația flower-power dezintegra argumentele politicilor americane de orice fel ?

*Ce gândește individul – chiar ”mecanismul” emoțional cu care abordează societatea și pe semeneii săi – scos de sub standardizarea socială și redat ca valoare pur umană trăită individual.

Când Papa Francisc (un om neascultat îndeajuns – deși ”știe” mai mult dacât lasă să se înțeleagă, evaluând lumea ca mulțime de ”oameni”, nu ca sisteme de valori sociale sau culturale ) a decretat ”Anul milostivirii”, el viza tocmai reîntoarcerea carității la nivel de sentiment pur uman și nu de mecanism social abstract creat ca urmare a colectării unor impozite impersonale pentru săraci.

Iar la ”milă” pot fi adăugate, pe lângă altele, onoarea, orgoliul opiniei personale, și chiar al vieții personale.

Ar putea fi toate acestea ignorate de lideri, sau considerate doar simple clișee de la ”supușii” care se întorc la ei înșiși, obosiți să urmeze viziuni care-i blochează în tranziții de tot felul ?

*

Două lucruri ar mai fi de zis :

Primul :
Experiența alegerilor din SUA ar trebui să pună pe gânduri o Europă care clocotește sub naționalisme, divergențe interne de tot felul, inechități și contradicții istorice. Ele pot răbufni, la fel ca în America bazându-se, în mod paradoxal tocmai pe libertățile individuale care nu ar fi existat dacă indivizii nu s-ar fi încăpățânat secole de-a rândul să se opună sistemelor.

Din acest punct de vedere, cel puțin pe termen scurt ar putea avea câștig de cauză tocmai statele ale căror sisteme prevalează asupra indivizilor : vorbim de Rusia și China. Acolo oamenii sunt supuși, nu protestează și, la nevoie, chiar merg la război.

Cel de-al doilea :
Cum rămâne, pentru viitorul scurt, cu noua generație și opțiunile ei politice angrenate în ecuațiile geopolitice complicate și în mecanismele corporatiste care le asigură creditele și standardul superior de viață.

Statisticile votului după Brexit au fost întoarse pe toate fețele : cei care au votat pentru rămânerea în Europa au fost tinerii, astfel că – susțin teoreticienii – generația celor care ajung azi la maturitate va asigura succesul unei lumi globalizate :
generația care va garanta ignorarea sau chiar abolirea valorilor tradiționale după care s-a fondat societatea care-i hrănește, culcă, dezmiardă și apără astăzi, va cădea în sarcina și va fi apanajul lor ?
Generația ale cărei ”afecte” de individualitate vor fi înlocuite cu cele de eficiență – iar ”națiunea” lor va fi lumea – după cum profeția lui Julien Benda pare acum să ia o pauză, pentru a putea fi reluată și dusă la îndeplinire de ei ?

S-ar putea să mă înșel, dar eu, unul, nu m-aș grăbi să văd în acest fel lumea și această generație în ea :

Poate pentru că, privind la votul din SUA, nu pot să nu observ că votul de ieri, noiembrie 2016 pentru Trump, a venit de la generația Flower Power a schimbării totale – ca un fel de întoarcere la identitatea individuală în fața identității de sistem – ca un fel de sfidare în sens invers a globalizării care ne pune tuturor la încercare valorile personale în beneficiul cursului sociatății și ”lumii” :

Or fi aflat tinerii ăia de demult ceva între timp ?

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 9.11.2016

Un raspuns

  1. Viorel Lucaci
    10.11.2016, 4:18 pm

    Încep prin a vă felicita din inimă pentru suita articolului dumneavoastră.
    Există destul de multe scrieri calate pe acest subiect – al resetării civilizaționale (cum îl denumesc eu) – dar aici am identificat un stil distinct. Ceva ce denota un nivel înalt de comprehensiune în fenomenele civilizaționale de ansamblu la care suntem martori, fenomene pe care mulți dintre cei cu adevărat documentați evită să le atingă în demersurile publicistice. Toată mass-media contemporană şi marea majoritate a literaturii „de categoria a doua” (cea comercială) este penetrată masiv de acea „formă fără fond” despre care scria M. Eminescu cu aproape un secol şi jumătate în urmă. Multora dintre noi ne lipsește capacitatea de a înțelege corect lucrurile în ansamblu şi de a corela evenimente (sociale, geopolitice sau macroeconomice) ce par irelevante din punct de vedere al apartenenței lor la un sistem mult mai vast de cauzalitate.

    Vin în continuare cu un fel de cupolă peste articolul dvs. Nu are rolul de acoperire a ideilor sale, ci de substanțiere a lor.
    Trebuie să privim lucrurile şi mai în ansamblu. Este cert faptul că se întâmplă ceva cu lumea la nivel macro. Nu doar acum. Probabil mereu s-a întâmplat în istoria sa. Tocmai de aceea, istoria nu „s-a sfârșit” ca urmare a unei echilibrări totale așa cum estima Francis Fukuyama în 1989 prin cunoscuta sa teorie. A câștigat în schimb S. Huntington la capitolul previziuni. Pentru că… DA! Avea să urmeze o ciocnire a civilizațiilor (căreia îi suntem martori). Poate cea mai aprigă ciocnire a civilizațiilor din câte a văzut istoria – deoarece fenomenele similare anterioare s-au desfăşurat în plan pur militar. Ultimele două trei decenii în schimb, au introdus dimensiuni noi ale acestei ciocniri. Avem războaie informaționale, manipulări de mare, interferențe şi inferențe ideologice, induceri ale mentalului colectiv, practici de inginerie socială, conflicte asimetrice, confruntări armate între marile puteri purtate pe zone terțe etc. Toate acestea au generat într-adevăr în mod complementar acel fenomen pe care l-ați dezvoltat în articol. Un decalaj apărut între puterea noastră de a înțelege realitatea înconjurătoare la nivel individual şi viteza cu care „se schimbă schimbarea” lumii. Cantitatea de schimbare (de eveniment social în general) raportată la unitatea de timp crește din ce în ce mai mult. Lumea este cumva mai accelerată. Să fie oare acel „al Treilea Val” explicitat de A. Toffler? Sau avem de-a face cu ceva mult mai complex ale cărui cauze ne depășesc ca înțelegere şi informații disponibile.
    Astfel, decalajul respectiv ajunge cumva la o limită de suportabilitate, limită care atunci când este depășită apar semnele începutului decăderii civilizației. Toate civilizațiile prezintă o asemenea caracteristică. Decalarea apare inclusiv la nivel de lideri şi de elite (nu totalmente). Un individ nu poate avea capacitatea de înțelegere a lucrurilor aceeași cu capacitatea întregii civilizații (gândite ea însăși ca fiind un individ – cu viaţă limitată în timp) din care face parte şi nici acea civilizație nu poate înțelege modul în care individul percepe realitatea. Decalajele dintre realitate şi percepția ei sunt inevitabile.
    Se pare că ciocnirile dintre civilizații au loc atunci când cel puțin una dintre ele dă semne de slăbire sau se apropie de sfârșit. Ceva similar se întâmplă şi în prezent. Trăim practic începutul sfârșitului civilizației Euroatlantice.
    Așa cum există cicluri economice cu perioade identificate între 50 şi 60 de ani, denumite Cicluri Kondratieff (la sfârșitul cărora se spune că au loc conflicte de amploare în scopul „resetării” macroeconomice), în mod similar se fac simțite ciclurile civilizaționale. Acestea se pot întinde chiar şi pe mai multe secole. În cazul sfârșitul ciclurilor civilizaționale, decalajele de percepție despre care am pomenit anterior, sunt de natură morală. Mai precis sunt decalaje noologice. Nu mai înțelegem din punct de vedere moral corect lumea şi atunci civilizația sucombă. Astfel, apar demersuri ample antisistemice, ca o reacțiune la acțiunea sistemică. Fenomene ca „D. Trump”, „brexit”, „eșecul de estimare” şi altele similare sunt practic elemente de reacțiune la acțiunea sistemului. O antiglobalizare la o globalizare care şi-a încheiat ciclul. O globalizare care a sărăcit deja prea multă lume spre avantajul doar a câtorva şi care are ca obiectiv anihilarea statelor naţionale așa cum le știm noi, uniformizarea culturilor, aglutinarea socială, inversarea valorilor, precum şi eliminarea individualității. De ce nu a reușit globalismul să meargă până la capăt? Pentru că nu toată lumea poate fi manipulată, indiferent de finețea instrumentelor utilizate. Întotdeauna va exista o rezistență care va genera puncte de inflexiune. De aceea lumea pe care o știm nu își va schimba obligatoriu ordinea în curând, ci mai degrabă se va reseta.

Lăsați un comentariu


Stiri

Autoritatea Bancară Europeană se mută la Paris

Razvan Diaconu

Plecat în runda finală cu a doua șansă, Parisul a câștigat competiția de relocare a Autorității Bancare Europene. La fel ca la desemnarea ofertei câștigătoare… Mai mult

Europa

”Declarația de la Paris” a unui grup de intelectuali neoconservatori: Falsa Europă nu mai cultivă libertatea, ci o omogenitate dirijată

Victor Bratu

Un grup de intelectuali de orientare neo-conservatoare a publicat manifestul intitulat „O Europă în care putem să credem“. Izvorât dintr-o profundă îngrijorare şi deziluzie faţă… Mai mult

Stiri

Al cincilea director într-un an la Tarom: Werner Wolff, fost șef al reprezentanței BMW Timișoara

Vladimir Ionescu

Consiliul de Administraţie al companiei Tarom l-a numit luni în funcţia de director general interimar pe Werner Wolff (foto), cetățean român de origine germană, fost… Mai mult

Stiri

Siegfried Mureșan despre relocarea Agenției Medicamentului: Guvernul și-a dat măsura incompetenței la nivel european. Vor mai urma alte oportunități pierdute

Victor Bratu

Europarlamentarul Siegfried Mureșan atribuie Guvernului susținut de coaliția PSD-ALDE întreaga responsabilitate a eșecului înregistrat în cursa de relocare a sediului Agenției Europene a Medicamentului. ”România… Mai mult

Stiri

Statutul Casei Regale va fi dezbătut în procedură de urgenţă în Parlament

Razvan Diaconu

Iniţiativa legislativă privind statutul Casei Regale va fi dezbătută în procedură de urgenţă în Parlament a decis luni plenul Senatului la solicitarea lui Călin Popescu… Mai mult

Stiri

Agenția Europeană a Medicamentului se mută la Amsterdam. România a ieșit din competiție în primul tur

Razvan Diaconu

UPDATE 3. Amsterdam va fi noua locație a Agenției Europene a Medicamentului. Oferta olandeză a fost declarată câștigătoare printr-o metodă inedită, după ce la al… Mai mult

Stiri

România, din nou “tigrul Europei” – rata copiilor expuși riscului sărăciei, cea mai mare din UE

Vladimir Ionescu

În România existaă 1,8 milioane de copii expuși riscului sărăciei și excluderii sociale, potrivit unei statistici Eurostat. Procentual, aproximativ jumătate dintre minori se aflau în… Mai mult