vineri

19 aprilie, 2024

11 iulie, 2017

Noaptea și vara pe caniculă.
Atunci când oamenii nu muncesc ziua, sau atunci când nu muncesc în logica funcționării instituțiilor – ci mută totul spre zona în care atenția publică e amorțită, trebuie să ciulim cu toții urechile. Da, noaptea și vara peste vacanțe sunt abordate chestiunile sensibile de către actuala majoritate.

Mai jos, câteva exemple – la care trebuie să fim foarte atenți : ne-am putea trezi la toamnă într-o situație generală compromisă pe termen mediu de ceea ce se pune acum la cale.

1) Pregătirea pentru asaltul asupra Pilonului II de pensii.


Inițial, crezusem că, înainte ca echipa Tudose să treacă prin Parlament, niște pesediști fideli dlui. Dragnea trebuie să treacă pe la casierie.
Așa se face că dl. Wlassopol, fostul soț (nu spunem ”fostul bărbat” pentru că am putea greși) al ministrului Olguța Vasilescu a ajuns, chiar în zilele instalării guvernului Tudose, primul vice de la ASF: 13.800 de euro lunar plus alte beneficii – pentru cel care, la divorț, a luat asupra sa și partea de avere a dnei. min istru – aflată la acea vreme (anul trecut) în pericol de-a se trezi cu o poprire de la DNA.

Însă declarațiile de duminică și luni din guvern ne arată că miza acestei mutări străvezii nu sunt doar banii: dna. ministru al pensiilor Olguța Vasilescu anunță că se intră peste Pilonul II de pensii, prin ASF (adică prin fostul ei soț pe care l-a instalat la supravegherea pensiilor din ASF acum 2 săptămâni) , pentru a se verifica în ce măsură această contribuție privată la un fond privat va ”produce” pensie măcar cât aia de la stat.

Premierul Tudose confirmă luni aberația spusă seara de ministrul Muncii la televizor : da, se face o ”analiză” pe Pilonul II – trebuie de văzut ce-or să se facă contribuabilii de acolo peste 20 de ani.

Să lăsăm la o parte maniera șocantă, antieconomică și antiorice bun simț de-a compara plasamentul la un fond privat de pensii (care funcționează pe principii pur economice) , cu pensia primită de contribuabil de la stat (care are un tot mai pronunțat caracter politic, electoral și chiar populist – de vreme ce pensiile de stat sunt masiv finanțate din bugetul de stat cu 4-5 miliarde de euro anual. Dar 2 lucruri sau în ochi aici :


Primul:

Datele pe care ”le analizează” ministrul Muncii la ASF (mai bine spus: pe care le analizează la ASF fostul soț, care a luat asupra lui averea întregii familii, al ministrului Muncii) se găsesc pe toate siteurile – cu toate calculele și scenariile posibile.

E foarte probabil să ne trezim, însă, că, în ciuda acestor evidențe, ministrul Muncii și fostul ei soț să livreze public o concluzie la fel de șocantă ca și comparația dintre pensiile de la stat cu cele private : poporul ”e păcălit” cu Pilonul II, peste 20 de ani PSD va da pansii la stat mai mari decât veniturile de aici – trebuie făcut ceva.

Al doilea: declarația ministrului Finanțelor Ionuț Mișa din ziua de investire a guvernului, privind intenția de-a confisca Pilonul II era perfect valabilă :

Așa se pusese problema cu o seară înainte. Omul plecase acasă cu ”programul de guvernare” sub braț, acesta a suferit modificări până a doua zi dimineața, dar pe viitorul ministru nu s-a obosit nimeni să-l anunțe : el a povestit în parlament ce au echipa dlui.Liviu Dragnea în cap, nu ceea ce vrea aceeași echipă să ascundă.

Atenție la cuplul ministrul Muncii – fostul ei soț (nu spunem ”fostul bărbat” pentru că am putea greși”) : Nu vor obosi să dea târcoale Pilonului II, pentru că problema pensiilor e foarte serioasă: mărirea punctului de pensie pune o presiune atât de mare pe bugete, încât finanțarea de la bugetul de stat (că cel de Asigurări Sociale e, de 6 ani, deja, depășit cu miliarde de euro) va însemna tăieri de la domenii pe care acum nu le bănuiește nimeni.

Sigur – se pot găsi mulți care să ridice obiecția (îndreptățită) că cele scrise mai sus sunt un proces de intenție :

Noi îi îndemnăm, însă, să facă o trecere în revistă a tuturor măsurilor, anunțurilor, proiectelor legislative și documentelor oficiale pe care le-a emanat, din ianuarie încoace, această coaliție: și va constata că, în afară de salariul minim (crescut și el în altă cheie decât promisiunile anunțate seară de seară la televizor) – nu s-au concretizat decât lucrurile rele.

2) Remodelarea Educației – ca pretext comercial pentru afacerea uriașă care e Sistemul

Un cuplu sudat – trecut mai bine de un deceniu prin ciur și prin dârmon – îmbătrânit în răutăți, și în acțiuni de rea credință prin care Educația e păstrată în zona liberă dintre comercial și electoral – muncește și el în plină caniculă. Exact ca în anul 2012, când au desființat (unul cu ordinul, celălalt cu semnătura) comisia CNATCDU, care tocmai dezbătea plagiatul lui Victor Ponta.

E vorba de tandemul Liviu Pop – ministrul și Ecaterina Andronescu – capo di tutti capi de peste 21 de ani :

-,Legea învățământului profesional dual (acolo unde companiile consimt să finanțele pregătirea pentru meserie a copiilor) a fost făcută NU pentru învățământul profesional, ci pentru a furniza carne de tun tuturor instituțiilor anacronice din Sistem. Astfel că președintele Klaus Iohannis a fost nevoit să le retrimită, luni, Legea la reexaminare.

-,Senatul (acolo unde, în Comisie, dna. senator Andronescu e chiar mai sus de capo di tutti capi) a lansat modificările la Legea Educației astfel încât rezultatele acesteia să fie chiar mai jos decât sunt acum :

Fabricile de diplome – îndeosebi cele din Educația privată – primesc și ele carne de tun, sub forma clienților plătitori indiferent de performanțe, criterii de competență și adecvare la piața muncii. Practic, cuplul de tristă eficiență Andronescu – Pop leagă funcționarea Universităților doar de numărul de profesori (1 la 35 de stundenți) : atunci să vezi la ce mare căutare vor ajunge ”doctorii” din fabricile de doctorate și cum universitățile vor fi nevoite să le dea catedre.

-,Am încercat să atragem atenția – AICI_LINK – asupra faptului că liceele au ajuns mașini de tocat ani din viață – pe cifre valide și aflate deasupra oricărui dubiu: un sfert din absolvenți nici nu se mai prezintă la BAC – și ies, după 4 ani, fără o meserie, fără cunoștințe, fără diplomă. Cu absolut nimic, adică.

Cuplul insistă pe versiunea lui: ”Bac-ul proștilor” – ca și cum o hârtie despre care toți știu că e o făcătură, le mai folosește cu ceva copiilor pe piața muncii. Chiar aum se lucrează la ”Bac-ul proștilor”.

La PSD nu a existat, în ultimii 20 de ani, ministru al Educației, care să iasă din linia dnei. Andronescu – în acest sistem pur comercial, în care copiii sunt pe ultiml loc – după Mafiile din privat, mafiile doctoratelor, masa de votanți a profesorilor. Absolut totul se face pentru a împinge copii și părinți în acest malaxor retrograd de interese economico-politice.

Încă un lucru ar mai fi demn de amintit aici : săptămâna trecută, ministrul Liviu Pop și-a dat măsura gândirii și viziunii sale într-un interviu pentru Digi24.

Da, ne asigura – textual! – ministrul, care făcea apel la Constituție, educația în România e gratuită : copilul nu plătește nimic (textual!) – gratuitatea e împărțită între stat și părinți !

De dincolo de masca de sociopat politic (la înălțimea căreia ministru se străduiește zilnic să se ridice) n-a ieșit răspunsul unui sociopat, ci pur și simplu răspunsul unui imbecil.

Dar cuplul lucrează – căci are timing până la 01 septembrie!

3) Scoaterea unui serviciu de informații de sub tutela CSAT și pregătirea lui pentru ”război”

Cuplul și-a mutat cartierul general de la Alexandria la București și joacă în liga europeană.

Ca să înțelegem ce a vrut dl. Liviu Dragnea să spună luni, că ”oferta sa de pace” iese din garanție, ar trebui să ne aruncăm privirea peste ultima lună: când în Parlament, majoritatea PSD a modificat Legea privind DGIPI în sensul că lasă exclusiv la mâna ministrului de Interne numirea șefului acestui controversat serviciu.

Ministrul de Interne e dna. Carmen Dan. Femeia pe care dl. Dragnea a trecut-o prin toate instituțiile și nivelurile de decizie din Teleorman – de la apartamentul ANL din Alexandria în care locuia însuși Liviu Dragnea, și până la fotoliul de prefect pe care i l-a cedat.

Or s-o facă. Iar ca președintele Iohannis să-și reintre în atribuțiile constituționale în ce privește ministerul de Interne, nu poate anula monopolul cuplului asupra DGIPI decât prin Curtea Constituțională. O CCR care, de jumătate de an încoace, folosește Constituția pentru a face o politică tot mai ideologică, mai proactivă și mai agresivă.

*

În toate exemplele de mai sus se lucrează în tandem: adevărații inițiatori și/sau beneficiari ai modificărilor legislative sau procedurilor premergătoare care sunt programate a se finaliza până la 01 septembrie sunt cei din umbră : lucrul în cuplu – unul inițiază, celălalt semnează – e menit să asigure eficiența pe care o vom putea evalua la toamnă.

Un lucru e cert: nimic din ceea ce se face nu e în interesul general, nu e potrivit unui concept de guvernare, nu e potrivit unei logici sănătoase și previzibile.

Dar încă-i bine: măsurile de până acum încă nu au golit conturile. Vom vedea cum arată România după rectificare și după timingul de la 01 septembrie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: