miercuri

17 aprilie, 2024

11 aprilie, 2011

USL schimbă tactica în lupta contra guvernului Boc. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, poentru Agerpres, că Uniunea Social Liberală nu va depune moţiune de cenzură împotriva guvernului, după ce acesta îşi va asuma răspunderea în Parlament, pe Legea plafonarii salariilor profesorilor şi pe Codul de dialog social. Antonescu a spus că opoziţia va abroga toate aceste legi atunci când va veni la ptere, iar în următoarea perioadă se va rezuma la a depune două moţiuni simple – pe sănătate şi pe agricultură.

Fata de aceste asumari, noi nu vom participa in niciun fel, le consideram ilegale si inoportune. Nu vom participa nici la lucrarile Biroului Permanent, nici la citirea, dezbaterea, prezentarea si adoptarea acestora. Precizez, in numele USL, ca imediat ce vom veni la putere aceste legi vor fi abrogate si vor fi inlocuite cu legi care vor fi in mod natural, democratic discutate pe baza dialogului social cu cei care sunt afectati de aceste legi. Domnul Boc va putea sa mai asume inca 50 de legi, o va face cat va fi la putere si toate aceste legi vor fi abrogate in momentul in care un Guvern al USL si o majoritate parlamentara a acestei aliante politice va exista„, a declarat, potrivit Agerpres,  Crin Antonescu.

Concomitent cu moţiunile simple,  opoziţia ar putea face, protivit declaraţiilor lui Antonescu, plângere penală împotriva premierului: „In ceea ce priveste angajarea de raspundere a domnului Boc pe un proiect de lege care in esenta spune ‘noi nu mai respectam hotarari judecatoresti definitive si executorii’, evident ca ne vom adresa si Curtii Constitutionale si chiar vom face o plangere penala. In ceea ce priveste dialogul social, nu e o problema constitutionala, ci una aproape hazlie. Noi avem, in schimb, demersuri. Chiar azi avem o intalnire la Parlament cu reprezentantii sindicatelor cadrelor didactice. Continuam noi dialogul social pe care acest Guvern intors definitiv cu spatele catre societate nu e capabil si nu doreste sa-l aiba



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: