Costul orar al muncii a fost anul trecut în România de 4,7 euro, de circa șapte ori mai mic decât în Franța sau Germania, de șase ori mai mic decât în Italia și de patru ori și jumătate mai mic decât în Spania.
De reținut, decalajele sunt mult mai mari decât cele dintre PIB/locuitor, chiar și fără ajustarea prin intermediul prețurilor care plasează România undeva la jumătatea mediei europene. De altfel, din 2008 până în 2013 creșterea costului orar exprimat în euro cu forța de muncă a fost de 10,6% la noi față de 12,2% în Germania și 11,4% în Italia sau 44,7% în Bulgaria.
Dincolo de nivelul general pe economie comunicat de Eurostat (care nu include și salariile din sectorul public), am selectat situația din câteva țări ce ar putea să ne ofere indicii în privința modului în care sunt așezate raporturile dintre industrie și servicii.
Performanțele economice par să fie corelate cu un cost mai mare al muncii în industrie decât media națională și decât în servicii.
Cert este că în marile economii occidentale, industria este capabilă să suporte costuri mai mari decât sectorul serviciilor, în timp ce în țările care nu atins un anumit nivel de dezvoltare situația tinde să se inverseze.
(Citiți și: ”De ce în România salariile nu au ținut pasul cu PIB-ul. Munca altora în PIB-ul altora”)
Foarte interesante sunt perechile Spania-Portugalia ( vecine de peninsulă iberică), Slovacia –Cehia (plecate din același stat, una intrată în zona euro și cealaltă nu), Polonia-Ungaria ( cu economii mai apropiate în strcutură de a noastră) și Bulgaria-România ( vecine și colege de aderare).
Spania-Portugalia Tratamentul și atenția acordată indsutriei și serviciilor sunt exact pe dos, ceea ce duce și la o diferență considerabilă pe total economie. Cert este că spaniolii se poziționează similar germanilor, în timp ce portughezii seamănă cu bulgarii.
Slovacia-Cehia Pornită de la un nivel de dezvoltare situat sub cel al Cehiei, fapt ce se vede încă și în nivelul absolut al costului, Slovacia a ajuns să semene cu Franța în privința dispunerii pe industrie și servicii. Oarecum surprinzător, Cehia este singura, în afară de Bulgaria, care are un cost mai mic pe industrie decât cel pe total economie.
Polonia-Ungaria Nivelul și dispunerea sunt absolut similare, cu observația că aici avem singura pereche cu plusuri și la industrie și la servicii în raport cu media națională, ceea ce este bizar și, evident, nesustenabil.
Bulgaria-România Se poate vedea că ceea ce ne apropie este nivelul general foarte scăzut al costului cu forța de muncă, mult sub ce ar trebui să fie chiar și în raport cu Ungaria sau Polonia, unde productivitatea nu este de două ori mai mare. În rest, structura este net diferită și oarecum complementară, ceea ce, mai plastic, explică de ce forța de muncă din industria românească își poate face vacanțele de vară pe litoralul bulgăresc.
În treacăt fie spus, reducerea cu cinci puncte procentuale a CAS la angajator ne-ar mai apropia de situația înregistrată la acest capitol de Ungaria ( care a înregistrat un minus de peste cinci procente la nivelul costului orar al muncii între 2008 și 2013) și Polonia (unde acest indicator a stagnat, practic, rezultatul comunicat oficial pentru aceeași perioadă fiind de +0,1%).
Una peste alta, nu ar strica o privire mai atentă din partea factorilor de decizie asupra evoluțiilor care se petrec în competiția regională și a dispunerii unor indicatori în economiile dezvoltate, față de care vrem să reducem decalajele și, dacă se poate, să ardem etapele. În principiu, deși ne place să fim originali ( și sumtem, cu 0% și +9%), ar fi mai simplu să mergem pe căi bătătorite sau măcar să ne uităm unde duc.
